Consiliul Local al municipiului Călărași este convocat în ședință ordinară joi, 29 ianuarie 2026, de la ora 16:30, în sala de ședințe a Consiliului Local, cu posibilitatea participării și prin mijloace electronice (WhatsApp/SMS). Convocarea a fost făcută prin dispoziție a primarului municipiului Călărași, Marius Grigore Dulce.
Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte cu impact urbanistic, patrimonial și economic, între care aprobarea unor Planuri Urbanistice Zonale, concesionarea unor terenuri aparținând domeniului privat al municipiului, dar și ajustarea tarifelor pentru serviciile de salubrizare.
Unul dintre proiectele importante vizează aprobarea PUZ-ului pentru ridicarea interdicției de construire prevăzută prin PUG, cu menținerea funcțiunii de zonă industrială și depozitare, pentru un teren situat pe strada Coarnă Teodor, nr. 12. De asemenea, consilierii locali vor discuta revocarea unei hotărâri din 2025 privind darea în administrare către Ministerul Justiției – Direcția Națională de Probațiune a unui imobil din strada Heliade Rădulescu.
Pe agenda ședinței se mai regăsesc două proiecte legate de concesionarea prin licitație publică a unor terenuri de câte 3.000 de metri pătrați, situate pe strada Varianta Nord nr. 17, destinate dezvoltării de depozite, spații comerciale și complexe de vânzări, cu interdicție temporară de construire până la aprobarea PUZ-urilor aferente.
Totodată, Consiliul Local va analiza modificarea și completarea unei hotărâri privind declararea unui teren ca bun de uz și interes public local, precum și atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului a unui teren intravilan cu suprafața de peste 19.000 de metri pătrați.
Un punct sensibil pe ordinea de zi îl reprezintă proiectul de hotărâre privind ajustarea tarifelor aferente serviciului de salubrizare, prestat în baza contractului de concesiune pentru activitățile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare din municipiul Călărași.
Ședința se va încheia cu punctul „Diverse”, unde pot fi aduse în discuție probleme punctuale ale comunității.


Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
