Pardalotul pătat (Pardalotus punctatus) este una dintre cele mai mici păsări din Australia, măsurând doar 8-10 centimetri lungime, dar plină de culori vii. Nativă în zonele estice și sudice ale continentului, trăiește în păduri de eucalipt până la altitudini de 2000 de metri.

Masculul are capul, aripile și coada negre, împânzite cu pete albe distincte, sprâncene palide, gât galben și crupă roșie. Adesea detectată prin chemarea sa caracteristică, asemănătoare cu “somn-poate-fi”, care i-a adus porecla de pasăre a durerii de cap în sezonul de reproducere.

Se hrănește cu insecte din frunziș, iar cuiburile le sapă în tuneluri în pământ. Este o specie comună în regiunile fertile, dar greu de observat de aproape datorită obiceiului de a sta sus în coroanele copacilor. Această pasăre mică simbolizează frumusețea ascunsă a naturii australiene, oferind un spectacol de culori și sunete celor atenți.

Henriette Yvonne Stahl a venit pe lume la 9 ianuarie 1900, în Saint-Avold, regiunea Alsacia-Lorena, într-o familie cu rădăcini franceze, fiind fiica lui Henri Stahl, un renumit stenograf și autor al unei metode de stenografie, prieten apropiat al istoricului Nicolae Iorga, și a lui Blanche Bouève, care a suferit de depresie după naștere.

Declarată inițial neviabilă de medici, micuța a supraviețuit și a primit cetățenia română în 1901, odată cu stabilirea familiei în România, unde relația părinților a fost oficializată. A crescut alături de fratele său, sociologul Henri H. Stahl, într-un mediu intelectual stimulator, marcat de influențe europene și românești. A studiat actoria la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București între 1922 și 1925, sub îndrumarea lui Ion Livescu, ceea ce i-a modelat sensibilitatea artistică.

Viața personală a fost tumultoasă: s-a căsătorit în 1954 cu scriitorul Petru Dumitriu, o uniune de scurtă durată, probabil menită să-i asigure protecție socială, deși legătura lor a durat aproximativ un deceniu, în ciuda diferenței de vârstă de 24 de ani. A locuit în București, inițial lângă Parcul Cișmigiu, apoi pe Bulevardul Pake Protopopescu, unde o placă memorială îi cinstește amintirea. A decedat la 25 mai 1984, în București, lăsând în urmă o moștenire literară marcată de naturalism, introspecție psihologică și influențe mistice, combinate cu elemente mondene. A fost elogiată de critici precum Garabet Ibrăileanu și Mihail Sadoveanu pentru profunzimea scrierilor sale interbelice și a primit premii precum cel al Societății Scriitorilor Români pentru debutul cu “Voica” în 1924 și Premiul Femina-Văcărescu pentru nuvelele din “Mătușa Matilda” în 1928.

Opera sa literară îmbină romanul social cu elemente de fantezie și poezie, explorând teme precum existența rurală, descompunerea sufletească, iubirea și adaptabilitatea umană. Debutul în literatură a venit cu poeme în proză în revista Flacăra în 1931, dar consacrarea a adus-o romanul “Voica” (1924), o imagine naturalistă a vieții rurale, retipărit ulterior în 1944 și 1972. Printre cele mai importante romane se numără “Steaua Robilor” (1934), “Între zi și noapte” (1942, reeditat în 1971, un roman cosmopolit cu rafinamente sentimentale și vulgarități), “Marea bucurie” (1947, despre drama exilatului), “Fratele meu, omul” (1965, cu descrieri sociale senzaționale), “Nu mă călca pe umbră” (1969, o fantezie alegorică), “Pontiful” (1972, despre iubirea unei scriitoare pentru un medic insuportabil), “Lena, fata lui Anghel Mărgărit” (1975) și “Drum de foc” (1981). A scris și nuvele, precum cele din “Mătușa Matilda” (1928, incluzând “Mătușa Matilda”, “Nu poate fi”, “Prăbușire” și “La bătălia de la Port Arthur”). În poezie, a publicat antologia “Orizont, linie severă” (1970, creații din 1940-1967), scrisă inițial în franceză și tradusă de ea însăși. Unele opere au fost publicate direct în franceză, precum “Entre jour et nuit” (1969), “Le temoin de l’eternite” (1975) și “Horizon, ligne severe” (1976).

Ca traducătoare, Henriette Yvonne Stahl a adus în limba română capodopere mondiale, traducând integral ciclul “Forsyte Saga” de John Galsworthy din engleză, “La răscruce de vânturi” de Emily Brontë, “Gora” de Rabindranath Tagore, “Genji Monogatari” de Murasaki Shikibu din franceză, “Misterele Parisului” de Eugene Sue, “Laurențiu magnificul” de Marcel Brion și “Drămuitorul de suflete” de André Maurois. Stilul său, influențat de medii rurale și urbane, prezintă existențe neidealizate, cu o perspectivă distanțată și detalii materiale vii, făcând-o una dintre vocile feminine proeminente ale literaturii române interbelice și postbelice.

Pompadour cotinga este una dintre cele mai uimitoare păsări ale Americii de Sud, recunoscută pentru penajul său de un mov profund, aproape regal. Trăiește în pădurile tropicale dense din bazinul Amazonului, unde preferă coroanele înalte ale copacilor, ferită de privirile prădătorilor și ale oamenilor.

Masculul este cel care atrage toate privirile: corpul îi este acoperit de un mov intens, iar aripile prezintă contraste albe care se văd clar în zbor. Femela, în schimb, are un colorit mai discret, în tonuri de verde și maro, perfect adaptat pentru camuflaj în timpul cuibăritului.

Comportamentul de curtare este spectaculos. Masculii se adună în locuri speciale, unde își etalează penajul, execută mișcări precise și emit sunete scurte pentru a impresiona femelele. Aceste ritualuri sunt esențiale pentru alegerea partenerului și pentru menținerea diversității genetice a speciei.

• Femela construiește singură cuibul, de obicei într-o ramură subțire, la înălțime mare, pentru a evita prădătorii.
• Cuibul este mic, delicat și puțin adânc, suficient cât să susțină un singur ou.
• Depune un singur ou, ceea ce este tipic pentru multe specii de cotingide.
• Perioada de clocit durează aproximativ două săptămâni, timp în care femela rămâne aproape permanent pe cuib.
• Masculul nu participă la clocit; rolul lui se încheie după ritualul de curtare.
• Femela

Hrana lor este alcătuită în principal din fructe, pe care le caută în vârful copacilor. Prin consumul și răspândirea semințelor, pompadour cotinga contribuie la regenerarea pădurii tropicale, având un rol important în echilibrul ecosistemului.

Deși nu este considerată o specie în pericol imediat, distrugerea habitatului rămâne principala amenințare. Pădurile tropicale se reduc constant, iar această pasăre spectaculoasă depinde în totalitate de ele pentru a supraviețui.