Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 537

Breaking News

ACŢIUNEA „FOC DE ARTIFICII”, DECLANȘATĂ DE POLIŢIA ROMÂNĂ, ÎN TOATĂ ȚARA

Published

on

În perioada sărbătorilor de iarnă, Poliția Română desfășoară acțiunea națională „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice desfășurate de persoanele fizice și juridice.

În perioada 19 noiembrie 2018 – 7 ianuarie 2019, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor general de poliție Ioan BUDA, polițiștii acționează, în toată țara, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice.

Scopul acțiunii este creșterea siguranței cetățeanului, prin activitățile de prevenire și combatere a evenimentelor negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice și juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2018/2019.

În acest sens, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii vor efectua acțiuni și controale, atât la societățile comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, cât și în zona piețelor, târgurilor sau centrelor comerciale, la persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice.

Advertisement

Activitățile vor beneficia și de sprijinul polițiștilor de ordine publică, investigare a criminalității economice, precum și al colegilor de la prevenirea criminalității.

Poliția Română reamintește că este interzisă deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 și F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni), din motive de ordine și siguranță publică, securitate și pentru protecția mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situații:

  1. a) între orele 24.00 și 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
  2. b) la o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste 4 niveluri;
  3. c) la o distanță mai mică de 500 de metri de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze.
  4. d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  5. e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
  6. f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
  7. g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 și F4 numai în condițiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență județean și avizul inspectoratului de poliție județean pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Advertisement

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 (articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil, destinate utilizării în spații restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor)  pot fi puse la dispoziție pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoria P1 (altele decât cele de divertisment și articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut) către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Articolele pirotehnice din categoria P1, denumite generic „emițătoare de sunet”, se pot utiliza doar în scopurile menționate de producătorul acestora (pentru îndepărtarea animalelor agresive sau pentru a speria animalele sălbatice de către fermieri sau vânători) sau alte destinații tehnice, utilizarea necorespunzătoare a acestora fiind sancționată conform Legii nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Breaking News

PERCHEZIȚII LA CĂLĂRAȘI ȘI ÎN BUCUREȘTI – SUSPECȚI ANCHETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC

Published

on

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călărași, au derulat astăzi, 19 noiembrie, o amplă acțiune antidrog. Au fost puse în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară în județul Călărași și în municipiul București, vizând patru dosare penale privind traficul de droguri de risc și mare risc.

Ancheta arată că, de la începutul anului 2025, mai multe persoane ar fi procurat, deținut și vândut canabis, substanțe cristaline și cocaină către consumatori din București și județul Călărași.

Audierile suspecților au loc la sediul DIICOT Călărași.

La acțiune au participat și polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași și ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Advertisement

Potrivit DIICOT, pe toată durata procedurilor, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

ATAC SÂNGEROS LA CĂLĂRAȘI – DOUĂ PERSOANE REȚINUTE DUPĂ O TENTATIVĂ DE OMOR ÎN CARTIERUL DOI MOLDOVENI

Published

on

Duminică, 12 octombrie, în jurul orei 17:30, liniștea cartierului 2 Moldoveni din municipiul Călărași a fost tulburată de un incident violent petrecut în scara blocului J19. Doi tineri — unul dintre ei minor, în vârstă de 15 ani, iar celălalt identificat cu inițialele N.P. — au atacat cu brutalitate un bărbat, încercând, potrivit primelor informații, să-l ucidă.

Surse apropiate anchetei susțin că, după atac, cei doi agresori au fugit de la fața locului, unul dintre ei având hainele pline de sânge. Au fost văzuți în zona Școlii nr. 11, unde au urcat într-un taxi cu intenția de a se face nevăzuți. Fuga lor a fost însă de scurtă durată — echipajele de poliție aflate în teren au intervenit prompt, reușind să-i prindă în scurt timp în cartierul Oborul Nou.

Polițiștii criminaliști și procurorul de caz s-au deplasat imediat la fața locului, unde au început cercetările pentru tentativă de omor. Primele date indică faptul că atacul ar fi fost generat de un conflict spontan, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi între agresori și victimă.

La ora aceasta, zona blocului J19 era încă împânzită de forțe de ordine, iar anchetatorii efectuau cercetări pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.

Advertisement

Vom reveni cu detalii oficiale din partea IPJ Călărași imediat ce acestea vor fi comunicate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

BUDEȘTI: CONSILIER LOCAL, LA ȘEDINȚĂ CU PISTOLUL LA BRÂU!

Published

on

Ședința Consiliului Local s-a terminat înainte să înceapă!

Scene ca-n filme la Budești, în județul Călărași! Un consilier local, Valentin Răducu, s-a prezentat la ședința ordinară a Consiliului Local cu un pistol la brâu, spre uimirea colegilor și a celor prezenți în sală.

Totul a pornit de la un amendament

Incidentul ar fi izbucnit în timpul dezbaterii unui proiect de hotărâre privind detaliile tehnice ale unui proiect de asfaltare.

Advertisement

Potrivit informațiilor obținute de Călărași Press, consilierul Valentin Răducu a formulat un amendament la acest proiect, iar în momentul votului, unul dintre cei opt consilieri PNL a votat în favoarea propunerii sale.

Gestul ar fi stârnit nemulțumirea primarului Mihai Ilie, care, potrivit surselor noastre, l-ar fi mustrat pe propriul consilier pentru decizia luată.

În urma acestui episod tensionat, primarul ar fi apelat numărul de urgență 112, anunțând că unul dintre consilieri este înarmat.

Poliția a intervenit imediat

Ședința a fost suspendată pe loc, iar o echipă a Inspectoratului de Poliție Județean Călărași – Compartimentul Arme și Muniții s-a deplasat la Primăria Budești pentru verificări. Polițiștii urmează să stabilească tipul armei, dacă aceasta era reală și dacă deținerea și purtarea ei respectă legea.

Advertisement

Amenințări și frică pentru siguranța familiei

Potrivit unor surse din localitate, consilierul Valentin Răducu, membru al Uniunii Salvați România (USR), s-ar fi aflat într-o situație de amenințare și pericol personal. În ultimele luni, acesta ar fi primit amenințări cu moartea, inclusiv la adresa unor membri ai familiei.

Sursele afirmă că bărbatul ar fi purtat arma din motive de autoapărare, în urma acestor incidente.

Explicația oferită de soția consilierului

O explicație suplimentară a venit din partea soției consilierului. Aceasta a precizat că atât Valentin Răducu, cât și ea dețin permis de port-armă, iar după ședință intenționau să se deplaseze la o instituție bancară pentru a depune o sumă de bani — motiv pentru care pistolul se afla asupra consilierului în momentul ședinței.

Advertisement

Ancheta este în desfășurare

Polițiștii continuă verificările pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și dacă arma era purtată legal în cadrul unei instituții publice.

Reprezentanții IPJ Călărași nu au transmis, până la această oră, un punct de vedere oficial.

Redacția Călărași Press va reveni cu detalii pe măsură ce ancheta avansează.

 

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading