Fahrenheit 451 rămâne, la zeci de ani de la apariție, una dintre cele mai tăioase avertizări despre viitorul societății umane. Guy Montag este pompier într-o lume în care pompierii nu mai sting incendii, ci le aprinde. Sarcina lui oficială: să ardă orice carte găsită, împreună cu toată casa în care a fost ascunsă. Cărțile sunt interzise pentru că, se spune, fac oamenii nefericiți, îi îndeamnă să gândească prea mult, să pună întrebări incomode.
La început Montag trăiește această viață fără să o pună la îndoială: focul îi dă un sentiment de putere, rutina îi oferă siguranță. Însă întâlnirea cu o tânără ciudată, Clarisse, care îndrăznește să observe lumea, să pună întrebări simple și să simtă ploaia pe față, începe să-i zgâlțâie întreaga existență. Treptat, în el se naște îndoiala, apoi curiozitatea, iar apoi dorința dureroasă de a citi, de a înțelege ce anume încearcă societatea să ascundă atât de violent.
Bradbury construiește o distopie teribil de credibilă tocmai pentru că nu e exagerată. Nu e nevoie de dictatură brutală, de lagăre sau de teroare permanentă. E suficientă o combinație letală: televizoare uriașe care ocupă toți pereții, programe fără sfârșit de divertisment superficial, droguri legale pentru a ține tristețea la distanță și o ură colectivă față de tot ce necesită efort intelectual. În această lume, cartea devine cel mai periculos obiect, pentru că cere timp, liniște și gândire – lucruri pe care societatea le-a declarat dușmani.
Personajul lui Montag evoluează dramatic, de la conformism orb la revoltă sfâșietoare, iar transformarea lui este urmărită cu o intensitate emoționantă. Alături de el apar figuri memorabile: soția lui, Mildred, complet pierdută în lumea ecranelor și a pastilelor, căpitanul Beatty, un om extrem de cultivat care justifică cenzura cu argumente sofisticate și amare, și bătrânul Faber, simbolul rezistenței fragile, ascunse în umbră.
Stilul lui Bradbury este poetic, uneori aproape febril, cu imagini de o forță extraordinară: flăcările care devorează paginile, salamandra desenată pe uniformele pompierilor, mirosul de kerosen care devine parfumul epocii. Totul concurează să-ți lase în suflet o senzație de urgență și de tristețe profundă.
Fahrenheit 451 nu este doar o poveste despre arderea cărților. Este o meditație dureroasă despre ce se întâmplă când oamenii renunță voluntar la propria minte, când aleg confortul în locul adevărului, când lasă ca altcineva să decidă ce merită gândit și ce nu.
O lectură care te urmărește mult timp după ce închizi coperta. Și care, din păcate, pare să devină tot mai actuală cu fiecare an care trece.
