„Strada Mare” este probabil cel mai tăios și mai puțin iertător roman al lui Sinclair Lewis. Publicat în 1920, rămâne și astăzi uimitor de actual prin felul în care disecă mediocritatea confortabilă și frica de tot ce iese din tipar.
Carol Milford, o tânără educată, idealistă și plină de energii artistice, se căsătorește cu un medic de țară simpatic, dar obișnuit, și îl urmează în Gopher Prairie – un orășel prăfuit din Midwest care întruchipează tot ce există mai sufocant și mai lipsit de imaginație în America mic-burgheză. Visurile ei despre o comunitate vie, cultivată, cu teatru, lecturi, discuții profunde, se izbesc rapid de realitatea brutală: bârfe, conformism agresiv, gust estetic îngrozitor, suspiciune față de tot ce e nou sau diferit.
Lewis nu face rabat de la nimic. Nu există niciun personaj cu adevărat simpatic (poate doar Carol însăși, în momentele ei de revoltă autentică). Autorul își disprețuiește aproape toate creațiile și asta se simte în fiecare pagină. Totuși tocmai această cruzime rece face romanul atât de puternic. Nu e o satiră amuzantă, ci una usturătoare, aproape dureroasă.
Ce rămâne după lectură este senzația apăsătoare a unui spațiu în care inteligența, sensibilitatea și dorința de frumos sunt tratate ca o boală rușinoasă ce trebuie ștearsă cât mai repede. Carol nu este o eroină clasică ce triumfă sau e martirizată spectaculos. Ea se întoarce, capitulează, se adaptează, dar cu un nod permanent în gât – și tocmai această capitulare parțială, umilă, cotidiană, este cea mai înspăimântătoare.
„Strada Mare” nu e un roman ușor de citit. Nu te mângâie, nu te consolează, nu-ți oferă nici măcar satisfacția unei revolte mari. Îți arată doar cum arată cu adevărat înăbușirea lentă, mică, respectabilă a unui spirit.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Abonează-te la canal
