Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -7°C | Anul XI Nr. 546

La zi

Consiliul Județean Călărași a preluat drumul uzinal din incinta Siderca

Published

on

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a anunțat miercuri, 7 noiembrie a.c., că instituția pe care acesta o conduce a preluat drumul de acces aflat în incinta Siderca, licitația a avut loc la începutul săptămânii. Achiziția are o lungime de 856 de metri – de la Piscicola – Intrare în fostul combinat Siderca, care cuprinde două loturi, cel din fața birourilor de la Siderca precum și porțiunea de drum industrial de la Martifer până la ieșire din poarta combinatului, unde era UCC. Valoare finală a licitației fiind de 250.000 lei. 

FOTO: Consiliul Județean Călărași

FOTO: Consiliul Județean Călărași

FOTO: Consiliul Județean Călărași

FOTO: Consiliul Județean Călărași

FOTO: Consiliul Județean Călărași

FOTO: Consiliul Județean Călărași

Instituția pe care o coordonează președintele Vasile Iliuță a prevăzut bani pentru această achiziție încă de la începutul anului 2018. Acesta își dorește ca până la sfârșitul anului să fie semnate cele patru contracte, însemnând finanțarea prin P.N.D.L. care vizează reabilitarea și modernizare a patru drumuri județene. Valoare totală a investiției este de 172.000.000 lei.

 

“Avem investiții în Călărași, pe PNDL, în sumă de 172 de milioane lei. Avem patru drumuri județene pentru care urmează să semnăm contractele de execuție. Acestea se află în faza de evaluare tehică și financiară. Sper ca până la finalul anului să semnăm cele 4 contracte.” – spune Vasile Iliuță

Advertisement

Primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin salută inițiativa Consiliului Județean Călărași de a cumpăra și moderniza drumul uzinat de pe fosta platformă Siderca, unul dintre principalele drumuri care ajunge la limita UAT Călărași.

“În același timp, vreau să punctez faptul că acest proiect vine să completeze două proiecte importante pe care Primăria Municipiului Călărași le va implementa cu ajutorul fondurilor europene de pe Axa 4 a Regio 2014-2020. Este vorba de modernizarea străzii București (stradă care se continuă cu drumul uzinal pe care CJC îl va moderniza) și de amenajarea unui terminal intermodal. Intrarea în oraș va avea, în viitorul apropiat, o altă identitate! Anunț, totodată, că în curând vor demara lucrări de întreținere pe Varianta Nord.” – precizează edilul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

VIDEO. De ce s-a retras Oreste din televiziune și cum i-a schimbat viața mutarea într-un sat din județul Călărași

Published

on

Oreste Teodorescu a ales, în urmă cu câțiva ani, să facă un pas radical: a ieșit din televiziune, a vândut un apartament din București și s-a mutat, alături de familie, într-un sat din județul Călărași. Decizia a venit într-un moment în care jurnalistul recunoaște că se afla la limita epuizării.

„Am vândut un apartament din București și cu nici 60.000 de euro am ridicat o căsuță cu trei camere la parter și două camere semimansardate”, a povestit Oreste despre noua sa locuință, construită de la zero, departe de agitația Capitalei.

Casa este amplasată într-o zonă liniștită, înconjurată de natură, iar gospodăria a devenit, în timp, un adevărat refugiu. Curtea se întinde pe aproximativ 2.000 de metri pătrați și adăpostește pomi fructiferi, animale și spații de relaxare care definesc un stil de viață complet diferit față de cel urban.

Motivul retragerii din viața publică a fost unul profund personal. La momentul plecării din televiziune, Oreste spune că se simțea „stresat, obosit și nervos”, iar schimbarea a devenit o necesitate. Adaptarea nu a fost însă imediată.

Advertisement

„Când am venit aici, eram plăpând, fără niciun simț practic. Mi-au trebuit doi ani de trudă cu pământul, cu livada, cu animalele, ca să îmi revin și să mă bucur cu adevărat de aerul curat și de liniștea de aici”, a mărturisit jurnalistul.

Astăzi, Oreste Teodorescu spune că viața la țară l-a schimbat radical. Se ocupă de grădină, de animale, produce compoturi și dulcețuri din roadele propriei livezi și simte că și-a recâștigat echilibrul pierdut în anii de viață intensă din București.

„Acum parcă sunt mai tânăr cu zece ani”, afirmă el, subliniind contrastul dintre ritmul alert al Capitalei și pacea descoperită în județul Călărași.

Povestea retragerii lui Oreste din televiziune nu este doar despre o schimbare de carieră, ci despre o resetare completă a stilului de viață, într-un loc unde timpul curge mai domol, iar prioritățile sunt altele.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Atenționare meteo: Cod galben de ger în aproape toată țara. Temperaturile pot coborî până la -20 de grade

Published

on

Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute în județul Călărași. Minime de până la -13 grade

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică de tip Cod Galben, valabilă în intervalul 19 ianuarie, ora 20:00 – 20 ianuarie, ora 10:00, pentru ger.

Potrivit meteorologilor, vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a României, inclusiv în sud-estul țării, iar temperaturile minime se vor încadra, în general, între -20 și -10 grade Celsius. Zonele afectate sunt cele indicate în textul și pe harta oficială ANM, care acoperă aproape întreg teritoriul național.

Specialiștii avertizează că valorile scăzute ale temperaturilor pot crea disconfort termic accentuat, mai ales pe timpul nopții și dimineții, și pot favoriza apariția problemelor de sănătate, în special în rândul persoanelor vârstnice, copiilor și celor cu afecțiuni cronice.

Autoritățile recomandă populației:

Advertisement
  • să evite expunerea prelungită la frig,
  • să poarte îmbrăcăminte adecvată temperaturilor scăzute,
  • să acorde atenție sporită utilizării surselor de încălzire,
  • să verifice starea persoanelor vulnerabile.

Meteorologii precizează că situația va fi monitorizată permanent, iar avertizarea ar putea fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor meteo.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Nicușor Dan și-a pus semnătura, este lege și se aplică de azi în toată România. Polițiștii locali primesc mai multă putere

Published

on

Legea care permite polițiștilor locali să folosească camere foto-video-audio portabile în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu a fost promulgată și intră în vigoare chiar de astăzi, în toată România. Actul normativ a fost semnat de președintele Nicușor Dan și vizează direct modul în care se desfășoară intervențiile poliției locale în spațiul public.

Potrivit noii reglementări, agenții de poliție locală pot utiliza camere portabile care înregistrează imagine și sunet în timpul legitimărilor, la constatarea și sancționarea contravențiilor, în cazul folosirii mijloacelor de imobilizare sau în intervenții pentru protejarea vieții, bunurilor și ordinii publice. În anumite situații, aceste înregistrări pot fi realizate fără consimțământul persoanelor surprinse, legea oferind un cadru legal clar pentru astfel de acțiuni.

Președintele Nicușor Dan a precizat că, atunci când circumstanțele permit, cetățenii vor fi informați că sunt înregistrați. În plus, autoritățile publice locale au obligația de a anunța public dacă poliția locală este dotată cu astfel de echipamente, măsura fiind prezentată ca un pas important spre creșterea transparenței instituționale.

Un capitol distinct al legii vizează protecția datelor personale. Înregistrările realizate de poliția locală vor fi stocate pentru o perioadă de maximum șase luni, după care vor fi șterse. Excepție fac situațiile în care imaginile sau sunetul reprezintă probe într-o anchetă penală sau într-o procedură judiciară, caz în care acestea vor fi păstrate conform legii.

Advertisement

Pentru implementarea sistemului, administrațiile publice locale vor putea accesa fonduri europene destinate achiziției de echipamente și infrastructură tehnică, astfel încât costurile să nu fie suportate exclusiv din bugetele locale.

„Această lege contribuie la creșterea transparenței activității poliției locale și la consolidarea siguranței publice, oferind în același timp un nivel mai ridicat de protecție atât cetățenilor, cât și agenților”, a transmis președintele Nicușor Dan într-un mesaj public.

Noua măsură schimbă semnificativ relația dintre cetățeni și poliția locală, introducând un instrument care poate deveni atât o garanție a legalității intervențiilor, cât și o probă esențială în situații conflictuale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading