Curiozități și Istorie
Semnificația istorică a zilei de 1 decembrie
Curiozități și Istorie
Români de Nobel: Geniile care au cucerit lumea dincolo de granițe
Până în prezent, cinci personalități născute pe teritoriul României au fost laureate ale Premiului Nobel, cea mai înaltă distincție științifică și umanitară a lumii: George Emil Palade (Medicină, 1974), Ioan Moraru (Pace, 1985), Elie Wiesel (Pace, 1986), Herta Müller (Literatură, 2009) și Ștefan W. Hell (Chimie, 2014). Dintre aceștia, doar medicul Ioan Moraru se afla încă în România când a primit recunoașterea – prin organizația „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”, al cărei copreședinte era –, ceilalți patru alegând să emigreze pentru a-și putea dezvolta în deplină libertate talentul excepțional.
Născut la 19 noiembrie 1912 la Iași, într-o familie de profesori, George Emil Palade rămâne cel mai strălucit exemplu al geniului românesc în știință. A absolvit Facultatea de Medicină din București în 1940, după un parcurs început în 1930, și a activat ca asistent universitar până în 1946, când a plecat în Statele Unite. Acolo, la Institutul Rockefeller din New York, sub îndrumarea lui Albert Claude, a revoluționat biologia celulară prin folosirea microscopului electronic. A descoperit ribozomii – „fabricile” de proteine ale celulei – și a elucidat structura și funcțiile organitelor celulare. În 1974, a împărțit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină cu Albert Claude și Christian de Duve, devenind primul și singurul român laureat individual al acestei categorii.
Cei cinci laureați ilustrează nu doar excelența intelectuală românească, ci și prețul libertății creatoare: patru dintre ei au trebuit să plece peste hotare pentru a-și împlini destinul, în timp ce al cincilea, Ioan Moraru, a rămas în țară, dar a fost redus la tăcere de regimul comunist chiar în momentul triumfului său.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Curiozități și Istorie
Jacana – Dansatoarea care păzește mlaștinile tropicale
În mijlocul mlaștinilor tropicale, acolo unde apa abia dacă ține greutatea unui om, o pasăre aparent fragilă sfidează orice lege a greutății: jacana. Cu picioare subțiri cât bețele și degete lungi cât nuca, ea pășește ușor peste frunzele de nuferi și peste covorul verde plutitor ca și cum ar dansa pe apă. Dar frumusețea aceasta ascunde un rol uriaș, fără de care întreaga mlaștină s-ar prăbuși.
Jacana este grădinarul nevăzut al apelor tropice. Ciocul ei ascuțit și lung scormonește neobosit în noroi și printre rădăcinile plantelor acvatice, vânând larve de țânțari, melci și mici nevertebrate. Fără ea, acești melci și larve s-ar înmulți exploziv și ar devora în câteva săptămâni toate frunzele tinere de nuferi, salvinia și alte plante care plutesc la suprafață. Odată distrus covorul verde, soarele fierbinte ar pătrunde până la fundul apei, ar supraîncălzi totul și ar ucide peștii și broaștele care depind de umbra răcoroasă. Mlaștina s-ar transforma rapid într-un bazin mort și fierbinte.
Mai mult, când jacana își face cuibul direct pe frunzele plutitoare, ea alege doar locurile unde vegetația este prea deasă. Prin greutatea ouălor și a puilor, frunzele se scufundă ușor și forțează plantele să crească mai viguros în lături, împiedicând formarea unor „insule” compacte care ar bloca lumina și oxigenul în adâncuri. Astfel, pasărea menține echilibrul perfect între lumină și umbră, între apă deschisă și vegetație plutitoare.
Chiar și felul ei unic de a crește puii contribuie la sănătatea mlaștinii. Masculul, cel care poartă puii sub aripi și îi duce în siguranță, aleargă zilnic kilometri întregi peste nuferi. Aceste alergări constante împiedică acumularea de alge și de resturi vegetale care altfel ar putrezi și ar consuma tot oxigenul din apă.
Mică, colorată și aparent neînsemnată, jacana este de fapt inima care bate în ritmul mlaștinii. Fără pașii ei ușori și fără ciocul ei harnic, covorul verde care acoperă apele tropicale s-ar rupe în bucăți, iar una dintre cele mai bogate lumi vii de pe pământ s-ar scufunda în tăcere și moarte. Dansatoarea cu degete de vrăjitoare este, de fapt, cel mai important paznic al mlaștinilor tropicale.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Curiozități și Istorie
Flacăra neagră-portocalie a munților – muscarul negru și portocaliu
În pădurile dese și umede de la altitudini între 700 și 2 000 de metri din Ghatsii de Vest și din câteva lanțuri muntoase izolate din Tamil Nadu și Kerala trăiește una dintre cele mai frumoase și mai puțin cunoscute muște-cuiburi din Asia: muscarul negru și portocaliu (Ficedula nigrorufa).
Masculul adult este o apariție spectaculoasă: capul, gâtul, spatele, aripile și coada sunt de un negru lucios, aproape catifelat, în timp ce pieptul, burta și crupionul ard într-un portocaliu-ruginiu intens, ca flacăra. Contrastul este atât de puternic încât pasărea pare pictată cu două culori pure. Femela și puicuța sunt mult mai discrete – măsliniu-cenușii pe spate și galben-pal pe partea inferioară, fără urmele dramatice ale masculului.
Cu o lungime de doar 11–12 cm, este una dintre cele mai mici muște-cuiburi din regiune. Trăiește în subarboretul pădurilor veșnic verzi, în ravene umbroase și în plantațiile vechi de cafea umbrite de copaci înalți. Este o pasăre extrem de activă: vânează insecte zburând scurt de pe un suport și întorcându-se imediat pe același loc, cu mișcări rapide și precise. Coada este ținută adesea ridicată și ușor desfăcută, accentuând culoarea portocalie a crupionului.
Cuibul este o construcție mică și ordonată din mușchi verde, licheni și fibre vegetale, plasată de obicei într-o scorbură mică de copac, într-o crăpătură de stâncă sau chiar în găurile vechi ale ciocănitorilor, la înălțimi mici (1–4 metri). Femela depune 3–4 ouă de culoare crem cu pete ruginii și clocește singură, dar masculul o ajută la hrănirea puilor.
Specia este endemică unei zone foarte restrânse din sud-vestul Indiei și este considerată aproape amenințată din cauza pierderii habitatului: pădurile primare sunt înlocuite rapid cu plantații de ceai, cafea sau cardamom, iar fragmentarea pădurilor face ca populațiile să devină tot mai izolate.
Când masculul stă pe o creangă umbroasă și deschide brusc aripile sau coada, portocaliul său aprins pare o scânteie vie în întunericul pădurii – motiv pentru care localnicii din Kerala îl numesc uneori „pasărea-foc a munților”. Este una dintre acele comori ascunse care amintesc cât de fragilă și de prețioasă este biodiversitatea munților Ghats.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



