Cartea Slavenkei Drakulić începe acolo unde poveștile de dragoste obișnuite se termină: cu o femeie în genunchi, plângând pe trotuarul din Paris, în timp ce bărbatul pe care îl iubește nebunește o părăsește pentru alta mai tânără. Numai că femeia aceea este Dora Maar, una dintre cele mai mari fotografe ale secolului XX, iar bărbatul este Picasso.
Romanul este scris la persoana întâi, din perspectiva Dorei, și acoperă anii 1935–1946, perioada în care ea devine muza, iubita, modelul și, treptat, victima Minotaurului. Drakulić nu inventează mare lucru – se bazează strict pe scrisori, mărturii, fotografii și tablouri reale –, dar dă glas unei femei care în istoria oficială a artei a rămas aproape mută: „femeia care plânge”.
Cititorul o însoțește pe Dora prin atelierul aglomerat din rue des Grands-Augustins, unde Picasso pictează „Guernica” având-o lângă el ca martoră și asistentă tăcută. O vede pozând zile întregi pentru portretele în care chipul ei se deformează treptat, devine strigăt, mască, monstru. Află cum dragostea ei absolută se lovește de egoismul absolut al artistului care declara fără jenă că „femeile sunt mașini de suferit”. Și, mai ales, asistă la prăbușirea lentă: Dora internată la clinica Saint-Mandé, electroșocuri, lacrimi, uitare.
Stilul Slavenkei Drakulić este curat, precis, aproape chirurgical. Nu cade în melodramă ieftină și nici nu îl demonizează gratuit pe Picasso – îl arată așa cum a fost: un geniu crud, un copil răsfățat cu putere nelimitată asupra celor care îl iubeau. În schimb, îi redă Dorei demnitatea furată de istorie: o femeie extrem de inteligentă, cultivată, talentată, care și-a sacrificat propria carieră fotografică pentru a-l sluji pe el și care, după despărțire, a ales să trăiască retrasă, pictând icoane și spunând că „după Picasso, doar Dumnezeu”.
„Dora și Minotaurul” nu este doar povestea unei relații toxice celebre. Este și o meditație sfâșietoare despre prețul pe care îl plătesc femeile care iubesc genii, despre cum arta se hrănește cu durere reală și despre cum o muza, odată consumată, este aruncată la gunoi. O carte care doare, dar care te face să privești diferit fiecare „Femeie plângând” de pe pereții muzeelor. Indispensabilă pentru oricine vrea să înțeleagă ce se ascunde în spatele mitului Picasso.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Abonează-te la canal
