Consilierii locali din Călărași vor discuta miercuri, 26 noiembrie, o rectificare bugetară prin care Primăria încearcă să acopere, pe final de an, cheltuieli urgente din mai multe domenii esențiale pentru oraș. Proiectul vine la pachet cu solicitări din partea școlilor, direcțiilor din subordine și serviciilor publice, iar administrația spune că ajustările sunt necesare pentru ca municipiul să funcționeze „fără sincope”, mai ales în prag de iarnă.
Ce prevede rectificarea?
■ Educație – bani pentru reparații, centrale termice și funcționare
Școlile din municipiu au transmis că au nevoie de fonduri suplimentare pentru reparații urgente, înlocuirea centralelor termice depășite și acoperirea costurilor de funcționare până la finalul anului. Tot aici intră și cheltuieli aferente programelor educaționale, inclusiv „Școală după Școală”.
■ Asistență socială – sprijin pentru persoanele cu handicap grav
Bugetul pentru plata indemnizațiilor către persoanele cu handicap grav va fi suplimentat cu 610.000 lei, astfel încât aceste drepturi să fie achitate la timp.
■ Iluminat public – reparații și întreținere
Municipiul alocă fonduri suplimentare pentru întreținerea și reparațiile sistemului de iluminat public, în contextul numeroaselor sesizări din teren și al apropierii perioadei de iarnă.
■ Deszăpezire și salubrizare – 800.000 lei pentru sezonul rece
În capitolul destinat curățeniei și deszăpezirii, proiectul prevede suplimentarea cu 800.000 lei din fondul de rezervă. Sunt bani care ar urma să acopere pregătirea utilajelor și intervențiile necesare în lunile decembrie–februarie.
■ Proiecte europene – cofinanțări suplimentare
Pentru proiectele aflate în derulare prin PNRR și alte programe, administrația cere alocări noi. Printre ele se află lucrarea la Școala nr. 2 și Colegiul Economic, unde este necesară suma de 260.000 lei, dar și alte cheltuieli conexe proiectelor în curs.
■ Transport public
Se propune suplimentarea sumelor destinate susținerii transportului public local, inclusiv partea de subvenții.
