Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a transmis un mesaj clar locuitorilor județului, în contextul tensiunilor și problemelor apărute la Ecoaqua, compania care gestionează serviciile de apă și canalizare. Întrebat ce le poate spune călărășenilor care așteaptă explicații și rezultate, acesta a vorbit deschis despre responsabilitate, competență și limitele pe care le impune legea.
„Pot să spun un singur lucru: am girat mulți oameni, mii chiar, să ajungă în funcții de conducere. Le-am oferit credit, încredere, șansa de a demonstra că pot administra o societate. Niciodată nu mi-am imaginat că, atunci când numești un director în urma unui concurs organizat de o comisie și de o firmă specializată conform OUG 109, poți ajunge în situația în care acesta să confunde o societate a statului cu una privată”, a declarat Iliuță.
Președintele CJ a subliniat că regula fundamentală pentru orice manager public este respectarea legii. „Fiecare răspunde din momentul în care preia o funcție. Nu ai voie să transformi o instituție a statului în ceva care îți aparține personal”, a precizat acesta.
Referindu-se direct la situația EcoAqua, Iliuță a menționat că actuala conducere a operatorului este prezentă la conferințele publice și nu se ascunde în fața problemelor. „Directorul EcoAqua este în sală. După declarația pe care am văzut-o și eu, foarte bine spus: se va forma o comisie care va constata vinovații, iar acei vinovați vor răspunde în fața legii”, a punctat președintele CJ.
