Într-un sat unguresc fără nume, unde plouă de săptămâni întregi și totul se scufundă încet în noroi, oamenii trăiesc ca niște umbre: doctorul gras care își spionează vecinii, Futaki care așteaptă bani ce nu vin niciodată, doamna Kráner care visează să fugă cu amantul, copiii care torturează o pisică. Viața lor pare suspendată între beție, trădare și așteptarea absurdă a unei mântuiri care nu mai vine.
Într-o zi se răspândește zvonul că Irimiáš și Petrina, doi escroci considerați morți, se întorc. Pentru săteni, sosirea lor devine semnul unei noi ordini, al unui „proiect măreț” care îi va scoate din mizerie. Își vând vitele, își dau ultimii bani, se adună în cârciumă și dansează un tango demonic sub lumina unui bec chior, convinși că în sfârșit cineva le va arăta drumul. Numai că Irimiáš nu este profetul așteptat, ci un mic diavol obosit care îi manipulează cu o ușurință terifiantă.
Scris în propoziții lungi, sinuoase, uneori de câteva pagini, romanul curge ca ploaia care nu se mai oprește niciodată. Capitolele sunt structurate ca pașii unui tango – șase înainte, șase înapoi – și cititorul este prins într-o spirală amețitoare din care nu există ieșire. Umorul este negru și necruțător, personajele sunt meschine, ridicole și profund umane, iar peisajul devine el însuși un personaj: noroiul, clopotele care bat singure noaptea, păianjenii care țes pânze în colțuri.
„Satantango” nu este doar povestea unui sat care moare, ci imaginea unei lumi întregi care se prăbușește lent, în ritmul unui dans grotesc și irezistibil. Cartea te lasă cu senzația că ai asistat la ceva definitiv, dureros și absurd de frumos – ca și cum ai privi sfârșitul lumii printr-un geam murdar de ploaie.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Abonează-te la canal
