În anii 1920, în liniștitul orășel Herzogenaurach din Bavaria, Germania, doi frați lucrau cot la cot într-un atelier modest de încălțăminte sportivă. Adolf Dassler, poreclit „Adi”, era un meșter perfecționist, tăcut și meticulos, obsedat de inovațiile tehnice care să îmbunătățească performanța atleților. Fratele său mai mare, Rudolf, era opusul: extrovertit, charismatic și un vânzător născut, capabil să convingă pe oricine de valoarea produselor lor.

Împreună, au fondat în 1924 Gebrüder Dassler Schuhfabrik – Fabrica de Pantofi a Fraților Dassler. Afacerea a explodat rapid. Pantofii lor cu crampoane inovatoare au fost purtați de sportivi germani la Olimpiada din 1928, iar apogeul a venit în 1936, când Jesse Owens a câștigat patru medalii de aur la Berlin purtând creațiile lor. Fabrica devenise un simbol al excelenței germane, angajând sute de localnici și exportând în toată Europa.

Dar succesul ascundea tensiuni. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relațiile s-au deteriorat ireversibil. Se zvonește că Rudolf, membru al partidului nazist și plecat pe front, s-a întors și a acuzat familia că l-ar fi trădat. O altă versiune vorbește despre o bombă aliată care i-a prins pe Adolf și familia sa în adăpostul fraților, iar Rudolf ar fi crezut că Adi l-a denunțat. Cert este că neîncrederea și gelozia au otrăvit totul.

În 1948, ruptura a devenit oficială. Rudolf a părăsit compania și, la doar câțiva kilometri distanță, a fondat Ruda – redenumită curând Puma. Adolf a rămas în atelierul original și a rebotezat firma Adidas, combinând diminutivul său „Adi” cu primele silabe din Dassler.

Advertisement

Herzogenaurach s-a transformat într-un oraș divizat. Cele două fabrici, construite pe maluri opuse ale râului Aurach, au devenit inimi ale unor tabere rivale. Angajații nu se mai amestecau: cine lucra la Adidas nu intra în barurile „de la Puma” și invers. Localnicii își alegeau magazinele, școlile, chiar și partenerii de viață după loialitatea față de un brand. Se spune că primul lucru pe care și-l aruncau oamenii în ochi la o întâlnire era încălțămintea celuilalt – un Adidas sau un Puma decidea dacă vei fi salutat sau ignorat.

Frații nu și-au mai vorbit niciodată. Au concurat feroce, furându-și angajați, sponsori și idei. Rudolf a murit în 1974, Adolf în 1978. Au fost înmormântați în același cimitir, dar cât mai departe unul de celălalt – o ultimă separare simbolică.

Astăzi, Adidas și Puma sunt giganți globali, cu miliarde în vânzări și sponsori precum Messi sau Rihanna. Dar în Herzogenaurach, urmele rivalității încă persistă, deși în 2009 cele două companii au jucat un meci de fotbal simbolic pentru pace.

O ceartă între frați, născută din orgolii și umbrele războiului, a creat două legende ale sportului. Și a demonstrat că cele mai mari imperii pot începe dintr-o simplă fisură în familie.

Advertisement

În adâncul pădurilor tropicale de pe coasta de est a Australiei, acolo unde umezeala îmbracă totul în verde intens, trăiește una dintre cele mai spectaculoase păsări de pe planetă: pitta zgomotoasă. Deși măsoară doar cât o porumbiță, cu greu depășește 20 de centimetri, această mică explozie de culoare pare pictată de un artist nebun. Capul îi este negru ca noaptea, cu o sprânceană electric-albastră, pieptul portocaliu-aprins, burta verde-smarald, iar aripile și spatele combină turcoaz, albastru închis și accente de galben strălucitor. Când stă nemișcată pe solul umed, pare un giuvaer căzut printre frunze.

Dar numele nu i-a venit de la înfățișare, ci de la glas. Chemarea sa este un fluierat puternic, exploziv, care sparge liniștea junglei: un „cuiiit-piiiit!” răsunător, repetat de mai multe ori, ce poate fi auzit de la sute de metri. Localnicii o numesc „pasărea care strigă să vină ploaia”, pentru că devine deosebit de vocală înainte de furtunile tropicale.

Pitta zgomotoasă este o ființă extrem de discretă. Își petrece aproape toată viața pe solul pădurii, sărind din umbră în umbră, căutând râme, meliști, melci și insecte mari. Cu toate că are aripi perfecte, zboară rar și doar pe distanțe scurte – preferă să se ascundă rapid în desiș dacă simte pericol. Cuibul și-l construiește ca o cupolă mare de crengi, frunze și mușchi, așezat direct pe pământ sau la mică înălțime, cu o intrare laterală ca un tunel secret.

Cel mai fascinant moment din viața ei este migrația. Deși pare o pasăre sedentară, multe dintre ele călătoresc în secret sute de kilometri spre nord, până în Noua Guinee, în sezonul uscat, întorcându-se apoi exact în același colțișor de pădure. Nimeni nu știe cum își găsesc drumul înapoi cu atâta precizie prin jungla deasă.

Advertisement

Din păcate, pitta zgomotoasă devine tot mai rară. Dispariția pădurilor tropicale și pisicile sălbatice o împing spre marginea prăpastiei. Când o auzi răcnind în depărtare, ai norocul să fii martorul uneia dintre cele mai frumoase și mai sălbatice voci ale naturii australiene – o voce care, sperăm, va continua să răsune mult timp de acum încolo.

În adâncul pădurilor tropicale umede din Noua Guinee, nord-estul Australiei și insulele învecinate, trăiește una dintre cele mai fascinante și temute păsări de pe pământ: cazuarul. Această pasăre mare, care nu poate zbura, pare ruptă dintr-o epocă preistorică, amintind de dinozauri prin aspectul său impunător și armele naturale cu care este înzestrată.

Cazuarul adult atinge înălțimi de până la 1,7-1,9 metri, fiind a treia cea mai înaltă pasăre din lume, după struț și emu, iar greutatea sa poate depăși 60 de kilograme la femele, care sunt mai mari decât masculii. Penajul său este negru, aspru și gros, perfect adaptat pentru a se strecura prin vegetația deasă. Cel mai izbitor element este creasta cornoasă de pe cap, numită coif, care poate ajunge la 18 centimetri înălțime. Această structură misterioasă protejează craniul când pasărea aleargă cu viteză prin desiș, ajutând-o să îndepărteze crengile și frunzele. Capul și gâtul sunt lipsite de pene, dezvăluind o piele vie, colorată în nuanțe strălucitoare de albastru, roșu și galben, cu două apendice cărnoase atârnând la gât, numite labele.

Picioarele puternice, cu trei degete, sunt adevărate arme: gheara interioară, lungă de până la 12 centimetri, seamănă cu un pumnal și poate provoca răni grave sau chiar fatale. Cazuarul aleargă cu până la 50 de kilometri pe oră prin junglă, sare până la doi metri înălțime și înoată excelent. Deși este timid și evită oamenii, dacă se simte amenințat – mai ales când apără puii sau teritoriul – devine extrem de agresiv. Nu degeaba este considerat cea mai periculoasă pasăre din lume, cu atacuri rare, dar documentate, care au cauzat pierderi de vieți omenești.

Hrana sa constă în principal din fructe căzute pe jos, dar este omnivor: mănâncă ciuperci, lăstari, insecte, broaște, șerpi mici sau chiar animale moarte. Joacă un rol vital în ecosistem, împrăștiind semințele a sute de specii de plante prin excremente, ajutând astfel pădurea să se regenereze. Fără cazuar, multe arbori tropicali ar dispărea.

Advertisement

Există trei specii principale: cazuarul sudic (cel mai mare și mai colorat), cazuarul nordic și cazuarul pitic. Femela depune 3-5 ouă mari, verzi, într-un cuib simplu pe sol, apoi pleacă. Masculul clocește singur timp de aproape două luni și crește puii timp de nouă luni, învățându-i să supraviețuiască în jungla ostilă.

Astăzi, cazuarul este amenințat de pierderea habitatului, accidente rutiere și vânat. Populațiile scad alarmant, amintindu-ne cât de fragilă este echilibrul naturii. Întâlnirea cu un cazuar în sălbăticie este un privilegiu rar, o privire spre o lume străveche unde această pasăre rămâne regele ascuns al pădurii tropicale.