Premierul Ilie Bolojan a anunțat că proiectul de lege pentru reforma pensiilor magistraților este finalizat și se află pe circuitul de avizare. Principala modificare față de varianta inițială: vârsta de pensionare va crește treptat la 65 de ani în 15 ani (nu în 10), la cererea magistraților. Plafonarea pensiilor la maxim 70% din ultimul salariu net rămâne neschimbată.
Guvernul cere CSM aviz rapid (sub 30 de zile), pentru a putea angaja răspunderea în primele zile din decembrie și a respecta jalonul PNRR până la 28 noiembrie. În caz contrar, România riscă să piardă fonduri europene importante.
CSM reacționează dur: vicepreședintele instituției acuză Guvernul de presiune inadmisibilă și cere respectarea termenului legal de 30 de zile. „Ni se cere aviz în câteva zile. Vi se pare o chestie serioasă?”, a declarat acesta.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
