În Ferrara anilor 1930, orașul copilăriei și al amintirilor lui Giorgio Bassani, doctorul Athos Fadigati este un personaj respectat: medic ORL-ist apreciat, domn distins, mereu cu ochelarii lui caracteristici cu ramă de aur, purtați cu o eleganță discretă care îl făcea inconfundabil. Toată lumea îl salută, toată lumea îl invită la masă, îl consideră „omul nostru”. Până într-o vară, când începe să fie văzut prea des în compania unui tânăr student frumos și cinic, Eraldo Deliliers. Zvonurile devin certitudini, certitudinile devin ostracizare. Fadigati este alungat încet-încet din cercurile bune, din restaurantul preferat, din vagoanele de clasa întâi. Devine „celălalt”, cel de care te ferești, cel de care râzi pe la spate.

În paralel, naratorul – un tânăr evreu din aceeași Ferrară burgheză – trăiește propria excludere, dar de altă natură: legile rasiale din 1938 îl scot treptat din universitate, din clubul de tenis, din viața normală. Două minorități, două forme de marginalizare: una prin orientare sexuală, alta prin sânge. Bassani le pune față în față cu o delicatețe teribilă, fără să forțeze paralela, doar lăsând-o să se întrevadă în gesturi, în priviri evitate, în tăceri.

Cartea e scrisă cu o limpezime aproape dureroasă. Frazele sunt scurte, precise, ca niște lovituri de bisturiu. Nu există patetism, nu există ură declarată – doar o tristețe adâncă, de nealungat, care te urmărește mult după ce ai închis cartea. Fadigati nu e nici erou, nici victimă pură; e un om obișnuit care plătește scump pentru că a fost prea uman într-o lume care începuse să urască umanitatea însăși.

„Ochelarii cu ramă de aur” nu e doar o poveste despre homofobie sau antisemitism. E o meditație sfâșietoare asupra felului în care o societate întreagă poate accepta, pas cu pas, să devină complice la propria ei decădere morală. Citind-o azi, înțelegi că Bassani nu vorbea doar despre Italia lui Mussolini. Vorbea despre orice timp în care oamenii „cumsecade” aleg să privească în altă parte.

Advertisement

O capodoperă mică, perfectă și insuportabil de actuală.

„Frânturi din ea” este un roman captivant care explorează adâncimile durerii și rezilienței umane prin prisma a două surori separate de un trecut traumatic. Povestea se concentrează pe Laura, o logopedă dedicată, care devine martoră la o crimă brutală într-un restaurant aglomerat. Atacul violent o aruncă într-un coșmar care trezește fantomele unei copilării marcate de abuz și pierdere. Alături de ea, sora sa mai mare, Andrea, o fostă polițistă dependentă de droguri, încearcă să-și reconstruiască viața, dar secretele familiei le aduc din nou împreună într-un mod dureros.

Autoarea construiește o narațiune complexă, alternând între prezentul plin de tensiune și flashback-uri din anii ’80, care dezvăluie treptat ororile trăite de cele două surori sub umbrela unui tată abuziv și a unei mame absente. Personajele sunt conturate cu măiestrie: Laura reprezintă supraviețuirea tăcută și curajul ascuns, în timp ce Andrea întruchipează haosul și lupta cu demonii interiori. Intriga se învârte în jurul unui criminal sadic, dar adevăratul nucleu al cărții este explorarea relațiilor toxice, a vindecării și a modului în care traumele modelează destine.

Ritmul este alert, cu răsturnări de situație care țin cititorul captiv până la ultima pagină, iar scenele de violență sunt descrise cu un realism crud, dar necesar pentru a sublinia gravitatea subiectelor abordate. Deși unele momente pot părea copleșitoare prin intensitatea emoțională, romanul reușește să echilibreze suspansul cu momente de profundă umanitate. Este o lectură recomandată celor care apreciază thrillerele psihologice profunde, cu accente de dramă familială, dar care nu se feresc de teme dure precum abuzul și dependența. O operă care lasă urme adânci și invită la reflecție asupra fragilității minții

Advertisement

„Tasmania” este un roman captivant scris de Paolo Giordano, autorul italian cunoscut pentru sensibilitatea sa în abordarea temelor contemporane. Cartea urmărește povestea lui Loris, un jurnalist de știință care traversează o perioadă de criză profundă: căsnicia sa se destramă, lumea din jur pare să se prăbușească sub presiunea schimbărilor climatice, iar el însuși se simte pierdut într-o realitate tot mai haotică. Insula Tasmania devine un simbol al speranței și al evadării, un loc imaginar unde personajul visează să găsească liniștea, dar și o metaforă pentru fragilitatea existenței umane în fața dezastrelor naturale și emoționale.

Giordano împletește cu măiestrie elemente autobiografice cu ficțiune, inspirându-se din evenimente reale precum criza refugiaților, atacurile teroriste din 2015 de la Paris sau consecințele bombei atomice. Personajele secundare – prieteni, foști iubiți, colegi – aduc profunzime narațiunii, ilustrând cum crizele individuale se reflectă în cele colective. Stilul autorului este fluid, introspectiv, cu pasaje lirice care evocă frumusețea și durerea lumii, fără a cădea în sentimentalism excesiv.

Cartea nu oferă soluții ușoare, ci invită la reflecție asupra rezilienței umane. Este o lectură esențială pentru cei interesați de literatură contemporană, ecologie și psihologia relațiilor, lăsând cititorul cu un sentiment de urgență, dar și de speranță subtilă. O operă matură, care confirmă talentul lui Giordano de a transforma realitatea în artă profundă.

Advertisement