Iora comună este o pasăre mică și grațioasă, aparținând familiei Aegithinidae, care trăiește în regiunile tropicale ale subcontinentului indian și ale Asiei de Sud-Est. Cu o lungime de doar 13-15 centimetri, această specie se remarcă prin penajul său variat, care se schimbă în funcție de sezon și sex. Masculii în perioada de reproducere afișează un contrast izbitor: partea superioară neagră ca tăciunele, cu un mantou elegant, iar cea inferioară de un galben intens, strălucitor, ca o floare de muștar în soare. Pe aripile lor se observă bare albe proeminente, care le ajută să se strecoare nevăzuți prin frunziș. Femelele și masculii în afara sezonului de împerechere au un aspect mai discret, cu nuanțe verzi-galbene pe spate și galben pal pe burtă, asemănător unei frunze tinere în lumina filtrată a copacilor.

Această pasăre preferă habitate diverse, de la păduri dese și tufișuri până la grădini luxuriante și livezi cu fructe, unde găsește belșug de hrană. Este un vânător agil, specializat în capturarea insectelor și a altor nevertebrate mici, precum păianjeni, furnici, gândaci sau omizi. Uneori, se aventurează să prindă chiar țânțari mari sau fluturi, sărind acrobatic între crengi cu o dexteritate uimitoare. Deși dieta sa este în principal insectivoră, se zvonește că ar ciuguli ocazional și fructe mici, dar acest lucru rămâne neconfirmat. În sezonul ploilor, masculii devin adevărați artiști ai curții: zboară brusc în sus, fluturând penele de pe spate în culori palide-verzui, apoi coboară în spirale grațioase, aterizând cu coada desfăcută și aripile lăsate, într-un spectacol menit să atragă partenere.

Cântecul iorei comune este unul dintre cele mai vesele din pădure: un șir de fluierături ascuțite, curgătoare, care răsună ca un dialog vesel între copaci. Aceste sunete, combinate cu chemări scurte și variate, o fac ușor de detectat, chiar dacă se ascunde în desiș. Se reproduce în principal după muson, cuibărește în cuiburi mici, țesute din fibre vegetale și mușchi, suspendate în furcile ramurilor înalte. Ouăle, de obicei 2-4 la un cuib, sunt de un crem cu pete fine, iar puii eclozează după circa două săptămâni, fiind hrăniți cu insecte proaspete de către ambii părinți.

Cu o populație stabilă și extinsă, iora comună nu este amenințată, dar depinde de conservarea pădurilor tropicale în fața defrișărilor. Este o prezență veselă în ecosistemele sale, contribuind la controlul populațiilor de insecte dăunătoare și aducând un strop de culoare vie în peisajele verzi ale Asiei. Dacă ai ocazia să călătorești în India sau Thailanda, ascultă cu atenție – fluieratul ei te va ghida spre o lume plină de minuni ascunse.

Advertisement

Chivu Stoica s-a născut la 8 august 1908 în Smeeni, județul Buzău, într-o familie modestă de țărani. Cu doar câteva clase primare, tânărul Stoica devine muncitor la Atelierele CFR Grivița din București în 1931. Acolo îl întâlnește pe Gheorghe Gheorghiu-Dej, alături de care se implică în mișcarea comunistă ilegală. Participă activ la marea grevă din februarie 1933, ceea ce îi aduce o condamnare grea: ani mulți de închisoare în temnițele Doftana și alte lagăre, inclusiv Târgu Jiu, unde legătura cu Gheorghiu-Dej devine și mai strânsă.

După eliberarea din 1944 și venirea comuniștilor la putere, ascensiunea sa este fulgerătoare. Intră în Biroul Politic încă din 1945, devine ministru în diferite guverne și, între 1955 și 1961, ocupă funcția de președinte al Consiliului de Miniștri – echivalentul prim-ministrului. În această perioadă supraveghează industrializarea forțată și începutul colectivizării agriculturii, rămânând mereu în umbra protectorului său, Gheorghiu-Dej.

La moartea subită a lui Dej în martie 1965, Chivu Stoica este ales președinte al Consiliului de Stat, funcție care îl face oficial președinte al României în Republica Socialistă România. Deține postul până în decembrie 1967, când Nicolae Ceaușescu, noul secretar general al partidului, preia și această demnitate, concentrând toată puterea în mâinile sale. Treptat marginalizat, Stoica este îndepărtat complet din viața politică după 1968.

În ultimii ani, sănătatea îi este grav afectată de o boală cruntă. La 18 februarie 1975, în locuința sa din cartierul Primăverii, Chivu Stoica își pune capăt zilelor cu o armă de vânătoare. Moartea sa, petrecută în condiții tulburi, a rămas învăluită în mister și speculații până astăzi.

Advertisement

Din muncitor revoltat la președinte al României, traseul lui Chivu Stoica oglindește loialitatea oarbă și prețul ascensiunii în ierarhia puterii totalitare.

Deși poartă numele de „pescăruș” (kingfisher în engleză), pescărușul albastru cu cap cenușiu nu este un vânător exclusiv de pești și nici nu trăiește doar lângă râuri și lacuri. Este una dintre cele mai răspândite specii africane de pescăruși, întâlnită din Senegal și Gambia până în Sudan, Etiopia și chiar nordul Africii de Sud, iar populații stabile există și în Arabia Saudită sau în insula Capo Verde.

Penajul său este spectaculos: capul, gâtul și partea inferioară a corpului sunt de un cenușiu-albăstrui deschis, iar spatele, aripile și coada strălucesc într-un albastru intens, electric. Ciocul roșu-corai și picioarele roșii completează aspectul elegant. Are o lungime de aproximativ 21–23 cm și cântărește între 30 și 45 de grame.

Spre deosebire de rudele sale care se aruncă în picaj după pești, acest pescăruș vânează mai ales stând perfect nemișcat pe o creangă sau fir electric, așteptând prada. Atacă insecte mari (lăcuste, greieri), șopârle, șerpi mici, broscuțe, dar și pești sau crabii de apă dulce când are ocazia. Lovitura este fulgerătoare și precisă – lovește prada cu ciocul și o înghite întreagă.

Cuibărește în galerii săpate în maluri de râuri, în termitiere părăsite sau chiar în gropi din ziduri vechi. Femela depune 3–6 ouă albe, rotunde, iar ambii părinți le clocesc timp de circa 18 zile. Puii sunt hrăniți intens și părăsesc cuibul după aproximativ 3–4 săptămâni.

Advertisement

Deși preferă zonele umede, tolerează foarte bine mediile uscate, savanele și chiar grădinile din orașele africane, ceea ce explică răspândirea sa impresionantă. Nu este o specie amenințată și rămâne una dintre cele mai ușor de observat și fotografiat păsări colorate de pe continentul african.