Sebastian Fitzek, maestrul incontestabil al thriller-ului psihologic german, revine cu „Drumul spre casă”, un roman care transformă banalul act al întoarcerii acasă într-o coborâre lentă în infernul incertitudinii. Povestea o urmărește pe Julian, un bărbat aparent obișnuit, care, după o absență de câteva luni, descoperă că soția sa nu doar că nu îl așteaptă, dar nici măcar nu pare să știe cine este. Casa lor comună devine un teritoriu străin, iar fiecare colț ascunde indicii care contrazic realitatea pe care el o crede adevărată.
Fitzek construiește tensiunea cu precizia unui chirurg: fraze scurte, capitole fulger, dialoguri încărcate de subtext. Cititorul este prins într-un joc al perspectivelor, unde adevărul se schimbă odată cu fiecare pagină întoarsă. Temele centrale – memoria fragilă, identitatea maleabilă, frica de a fi uitat – sunt explorate cu o cruzime calculată, fără a cădea vreodată în melodramă. Personajele secundare, de la vecini aparent inofensivi la medici cu secrete, completează un tablou al suspiciunii generalizate.
Stilul autorului rămâne fidel rețetei sale: ritm alert, detalii senzoriale care te fac să simți frigul din camerele goale sau mirosul de umezeală al subsolului. Finalul, ca întotdeauna la Fitzek, este un pumn în stomac – nu doar șocant, ci și logic în retrospectivă, răsplătind cititorul atent.
„Drumul spre casă” nu este doar un thriller; este o meditație asupra cât de subțire este linia dintre normalitate și haos, dintre „acasă” și „străin”. Recomandat celor care nu se tem să-și pună la îndoială propria percepție asupra realității – dar cu avertismentul că, odată început, romanul nu te lasă să dormi liniștit.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.