Primarul Mihăiță Beștea: „Activitatea ministerelor este blocată. Așteptăm implementarea măsurilor pentru a relua investițiile”

Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a declarat că proiectele de investiții finanțate prin ministere sunt întârziate din cauza incertitudinii privind măsurile de austeritate anunțate de Guvern. Edilul susține că această situație afectează direct comunitățile locale care depind de finanțarea centrală.

„De câteva luni, activitatea ministerelor este aproape blocată. Oamenii din aparatul guvernamental nu știu ce măsuri se vor lua și, din această cauză, nu se mai semnează contracte și nu se mai aprobă finanțări. Este o perioadă dificilă pentru toate administrațiile locale”, a explicat primarul Mihăiță Beștea în conferința de presă.

El a subliniat că această incertitudine afectează inclusiv proiecte deja începute, cum este cazul bazei sportive din Oltenița, oprite brusc după ce au fost finalizate 30% din lucrări.
„Avem proiecte bune, cu documentație completă, dar care stau pe loc pentru că nu există claritate la nivel guvernamental. Autoritățile locale nu pot rămâne blocate, trebuie să continuăm ce am început, chiar și din bugetele proprii”, a spus edilul.

Primarul consideră că măsurile de austeritate trebuie implementate rapid, indiferent de forma lor, pentru a permite reluarea activității instituționale.
„Indiferent dacă sunt bune sau mai puțin bune, e important să fie aplicate. Fără o decizie clară, pierdem timp și bani. Comunitățile locale nu pot funcționa într-un vid administrativ”, a precizat Beștea.

Administrația oltenițeană continuă proiectele prioritare, folosind fonduri proprii și parteneriate cu Consiliul Județean Călărași, pentru a menține ritmul investițiilor.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Dispozitivele de tutun încălzit sunt accesorii de zi cu zi

În sfera modei și a trendurilor contemporane, accesoriile nu se

Ionel Tatu, primarul din Vâlcelele vorbește despre proiectele și prioritățile acestui an

Motto: “Doar prin implicare, devotament și multă muncă vei reuși