În inima Scoției, ascuns sub apele întunecate și reci ale Loch Ness-ului, se țese una dintre cele mai persistente mistere ale lumii: legenda monstrului cunoscut sub numele de Nessie. Acest lac lung de aproximativ 37 de kilometri, cu adâncimi ce depășesc 230 de metri, a fost martorul unor relatări care datează din secolul al VI-lea. Prima mențiune documentată vine din biografia Sfântului Columba, scrisă în jurul anului 565 d.Hr. de către Adomnán. Potrivit textului, sfântul irlandez, în timp ce călătorea prin regiune, a întâlnit un “animal acvatic” care atacase un localnic. Columba a poruncit fiarei să se retragă, iar aceasta a ascultat, salvând viața omului. Deși descrierea este vagă – un “monstru al apei” – aceasta a plantat sămânța unei legende care avea să supraviețuiască mileniilor.
Secole mai târziu, în epoca modernă, Nessie a explodat în conștiința publică. Totul a început pe 2 mai 1933, când ziarul local Inverness Courier a publicat un articol despre o observație făcută de Alex Campbell, un reporter și păstrător de ape. El a descris o creatură masivă, cu un corp lung și gât alungit, care a ieșit la suprafață în timp ce el și soția sa, domnul și doamna John Mackay, conduceau de-a lungul lacului. Articolul, intitulat “Strange Spectacle in Loch Ness”, a atras atenția națională. Curând, au urmat alte mărturii: în decembrie 1933, Daily Mail a trimis un vânător de vânat mare, Marmaduke Wetherell, să investigheze. El a descoperit “urme” pe mal, care s-au dovedit a fi o farsă – amprente făcute cu o umbrelă de hipopotam uscată. Totuși, cea mai iconică dovadă a venit pe 12 aprilie 1934: fotografia “chirurgului” făcută de ginecologul londonez Robert Kenneth Wilson. Imaginea alb-negru arată un gât lung și o cap mic emergând din apă, asemănător unui plesiozaur preistoric. Publicată în Daily Mail, a devenit simbolul legendei, deși în 1994 s-a dezvăluit că era o farsă elaborată cu un submarin de jucărie și un cap sculptat.
Anii ’60 și ’70 au marcat apogeul investigațiilor științifice. În 1960, inginerul aeronautic Tim Dinsdale a filmat o secvență cu un obiect mare mișcându-se rapid pe lac, analizată de RAF ca fiind posibil un “organism viu”. Expediții majore au urmat: în 1972, Academia de Științe Aplicate din Boston a folosit sonar subacvatic, detectând obiecte mari în mișcare. În 1987, Operațiunea Deepscan, condusă de Adrian Shine, a implicat 24 de bărci cu sonar, captând ecouri de la entități de până la 6 metri lungime. Proiectul Loch Ness, inițiat de Shine în 1973 și continuat până azi, a colectat mii de observații, dar concluzia principală este că multe sunt explicate prin valuri, bușteni plutitori, foci sau sturioni mari – pești care pot atinge 3-4 metri și au un aspect preistoric.
Totuși, legenda persistă. Peste 1.000 de mărturii oficiale au fost înregistrate de-a lungul anilor, multe de la turiști și localnici de încredere. În 2003, o echipă BBC a scanat întreg lacul cu sonar avansat și nu a găsit dovezi de reptile mari, sugerând că orice “monstru” ar fi prea mic sau prea rar pentru a fi detectat constant. Teorii alternative includ supraviețuitori plesiozauri prinși în lac după ultima eră glaciară, iluzii optice cauzate de reflexii sau chiar experimente militare secrete. Turismul a explodat: Loch Ness atrage peste un milion de vizitatori anual, generând milioane de lire pentru economie.
Nessie nu este doar un mit; este o fuziune de folclor celtic, erori de percepție și dorința umană de mister. Deși știința nu a confirmat existența unui monstru, adâncurile lacului păstrează secrete – și poate, undeva în ceață, umbra lui Nessie încă pâlpâie, așteptând următorul observator.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
