Un alt medic ucigaș notoriu în seria criminalilor din halate albe a fost americanul Morris Bolber, un imigrant rus stabilit în Philadelphia la începutul secolului XX. Născut în 1878 în Rusia, Bolber a studiat medicina și a ajuns în SUA în 1911, unde inițial a practicat ca vindecător alternativ, promovând tratamente dubioase bazate pe “vindecări spirituale” și remedii casnice. Totuși, aparențele înșelătoare au ascuns o minte perversă, transformată de lăcomie extremă într-un adevărat maestru al otrăvirii. Între 1932 și 1938, Bolber a orchestrat una dintre cele mai mari rețele de crimă prin otrăvire din istoria SUA, ucigând cel puțin 50 de persoane – majoritatea femei în vârstă, văduve sau persoane singure – pentru a le fura averile modeste, adunate din pensii sau moșteniri.

Metoda sa era diabolică și metodică: Bolber colabora cu soția sa, Fannie, și cu un grup de complici, inclusiv medicul Paul Petronda și “vindecătorul” Mario Ferritto. Ei identificau victime vulnerabile în comunitatea imigrantă italiană și rusă din Philadelphia, câștigându-le încrederea prin consultații gratuite sau promisiuni de vindecare. Odată păcălite, victimele erau otrăvite treptat cu o combinație letală de substanțe: bismut, fosfor, arsenic și antimoniu, procurate ilegal de la farmacii sau spitale. Bolber, profitând de cunoștințele sale medicale, administra aceste toxine sub formă de “medicamente miraculoase” pentru diverse afecțiuni imaginare, provocând simptome care imitează boli naturale – vărsături, dureri abdominale și slăbiciune extremă. Moartea survenind lent, nimeni nu bănuia crima, iar averile victimelor ajungeau în buzunarele bandei.

Poliția a început să suspecteze după ce mai multe decese suspecte au atras atenția unui detectiv local, care a observat tipare similare în certificatele de deces. Descoperirea a venit în 1938, când un complice, Mario Ferritto, a cedat presiunii și a mărturisit totul, dezvăluind jurnale detaliate ale crimelor scrise de Bolber însuși. Procesul din 1939 a fost un șoc național: Bolber a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crimă de gradul întâi, alături de alți 11 complici. Subiectul execuției prin electrocutare a fost dezbătut intens, dar judecătorii au optat pentru închisoare, considerând că un medic ucigaș merită să putrezească în celulă. Morris Bolber a murit în închisoarea Eastern State Penitentiary din Philadelphia, pe 26 iulie 1954, la vârsta de 76 de ani, răpus de boli cardiace – o ironie crudă pentru un om care jucase cu moartea altora. Cazul său a inspirat cărți, filme și seriale, rămânând un simbol al corupției absolute în breasla medicală.

Advertisement

Dr. Thomas Neill Cream, născut pe 27 mai 1850 în Glasgow, Scoția, într-o familie prosperă de producători de unt, părea sortit unei cariere strălucite în medicină. A studiat la University of Edinburgh, unde a obținut diploma în 1877, apoi s-a mutat în Canada, unde a practicat medicina la Chicago. Însă, în ciuda aparențelor, mintea sa ascundea o perversiune mortală. Încă din primii ani, Cream a arătat semne de cruzime: a fost implicat în avorturi ilegale și în 1881 a fost condamnat pentru tentativă de crimă după ce și-a otrăvit amanta, Sarah Jane Hardie, cu stricnină. Eliberat în 1888 după o pedeapsă de 7 ani, Cream s-a întors în Anglia, unde a început adevărata sa campanie de teroare.

De-a lungul carierei sale sinistre, între 1891 și 1892, Dr. Cream a ucis cel puțin cinci persoane confirmate, toate prin otrăvire cu substanțe letale precum stricnina, antimoniu sau clorură de mercur. Victimele sale principale erau femei vulnerabile din cartierele sărace ale Londrei – prostituate, servitoare și iubite efemere pe care le aborda sub pretextul unor consultații medicale gratuite. Printre ele se numărau:

• Helen Donworth (noiembrie 1891): O prostituată de 20 de ani, otrăvită cu antimoniu într-un pahar de bere. Moartea ei agonizantă a stârnit primele suspiciuni.
• Ellen Swift (noiembrie 1891): O altă tânără de stradă, ucisă în aceeași manieră, la doar o săptămână distanță.
• Elizabeth May Smith (februarie 1892): O servitoare de 21 de ani, sedusă și otrăvită în camera ei din Westminster.
• Matilda Clover (octombrie 1892): O prostituată din Lambeth, a cărei moarte a fost inițial atribuită pneumoniei, dar autopsia a relevat stricnină.
• Alice Marsh și Emma Shrivell (octombrie 1892): Două prietene prostituate, ucise simultan cu o singură doză fatală.

Cream nu era un criminal obișnuit. După fiecare ucidere, el își asuma rolul de „investigator” pervers, trimițând peste 100 de scrisori anonime poliției Scotland Yard, ziarelor și chiar Prințului de Wales. În aceste misive scrise cu cerneală roșie, el acuza în mod fals persoane inocente – deseori evrei, politicieni sau doctori rivali – de crimele sale, atașând uneori fotografii sau mostre de otravă ca „dovezi”. De exemplu, după moartea Matildei Clover, a trimis o scrisoare lui Inspectorul Root: „Ai prins pe ucigașul Matildei Clover? Numele lui este W. H. Murray… Săpați în pivnița lui!”. Această obsesie pentru înscenare l-a transformat într-un suspect principal, iar greșelile sale filatelice (ștampilele poștale din Bournemouth, unde locuia) l-au demascat complet.

Arestat pe 13 octombrie 1892, Cream a fost judecat la Old Bailey. Deși a pledat nevinovat, probele – inclusiv mărturii și scrisori – l-au condamnat la spânzurare. Pe 15 noiembrie 1892, la închisoarea Newgate din Londra, cu 5.000 de martori adunați afară, Cream a urcat pe eșafod. În ultimele secunde, în timp ce funia i se strângea în jurul gâtului, a șuierat ironic: „I am Jack The…” – o confesiune incompletă care a declanșat zvonuri că ar fi fost Jack Spintecătorul. La 42 de ani, Doctorul Moarte a fost executat, punând capăt unei serii de crime care au șocat Imperiul Britanic și au inspirat numeroase cărți și filme.

Povestea lui Cream nu este doar una de crimă, ci de aroganță fatală: un intelectual care s-a spânzurat singur cu propriile minciuni. Astăzi, el rămâne un simbol al răului victorian, amintindu-ne că adevărata otravă poate veni de la cei în care avem cea mai mare încredere.

Advertisement

Pasărea cu coada roșie: descoperă magia Common Redstart

Phoenicurus phoenicurus, cunoscută în română sub numele de Stăncuță cu coadă roșie sau Common Redstart, este o pasăre mică și vibrantă din familia muscicapidelor (Muscicapidae), care cucerește iubitorii de natură prin culorile sale spectaculoase și comportamentul jucăuș. Această specie migratoare este un adevărat ambasador al primăverii în Europa, aducând un strop de culoare în pădurile și grădinile noastre. Hai să explorăm împreună secretele acestei minunate păsări!

Aspect fizic: O bijuterie zburătoare

Stăncuța cu coadă roșie măsoară doar 14 cm în lungime, cu o anvergură a aripilor de aproximativ 21 cm, și cântărește între 11-14 grame – cât o felie de pâine! Masculul, în perioada de reproducere, este un adevărat spectacol: cap negru, gât portocaliu intens, piept alb ca zăpada și, desigur, coada roșie-portocalie care dă numele speciei („phoenicurus” înseamnă „coadă roșie” în greacă). Femela este mai discretă, cu tonuri maronii și gri, dar amândoi au o coadă neagră cu vârfuri albe, pe care o ridică și o flutură constant, ca un evantai viu.

Habitat și migrație: De la tundră la tropice

Această pasăre adoră pădurile deschise de conifere și foioase, marginile de pădure, livezile și chiar grădinile rurale cu garduri vii. În Europa de Nord și Centrală, inclusiv România, cuibărește din mai până în august. Iarna, migrează în Africa subsahariană, parcurgând mii de kilometri – un adevărata aventurieră! În România, o poți observa primăvara devreme (aprilie-mai) în zonele montane și de deal, precum Carpații sau Delta Dunării.

Comportament și reproducere: Un artist al naturii

Stăncuța este un vânător aerian agil: stă pe o creangă, așteaptă prada (insecte, viermi, păianjeni) și o capturează în zbor cu o coadă ridicată! Cântecul său, un amestec de fluierături vesele și triluri, răsună prin păduri: „tsi-tsi-tseeoo!”. Cuibul este o micuță capodoperă: o gaură în copac sau o cutie cuibară, tapetată cu iarbă și pene. Femela depune 5-7 ouă în mai-iunie, iar amândoi părinții hrănesc puii, care zboară după doar 12-14 zile. O curiozitate: masculul dansează în zbor pentru a-și cuceri perechea!

Advertisement

Starea de Conservare: O Specie Protejată

Din fericire, populația europeană este stabilă, cu peste 25 de milioane de perechi (conform BirdLife International). În România, se estimează 10.000-20.000 de cuiburi anual. Totuși, amenințări precum defrișările și pesticidele cer protecție – este inclusă în Directiva Păsări UE și protejată în rețelele Natura 2000.

Sfaturi pentru Observatori: Cum s-o Vezi în România

• Unde? Păduri de mesteacăn din Apuseni sau livezi din Maramureș.
• Când? Dimineața devreme, cu binoclu și răbdare.
• Atracție? Instalează cutii cuibare la 2-3 m înălțime!

Stăncuța cu coadă roșie nu e doar o pasăre – e un simbol al vieții sălbatice pline de energie! Următoarea dată când auzi un tril vesel în pădure, uită-te sus: probabil e ea, fluturând coada roșie ca un steag al primăverii.