Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 546

Interviuri și Opinii

Ciprian Pandea: Fermierii pot primi 200.000 de euro nerambursabili pentru perdele de protecție

Published

on

Pe pagina sa de socializare, deputatul călărășan Ciprian Pandea, reprezentant al Partidului Național Liberal Călărași, a anunțat lansarea unui nou program de finanțare destinat fermierilor. AFIR a pus în consultare publică Ghidul DR-19 – „Investiții neproductive la nivel de fermă”, un instrument de sprijin pentru dezvoltarea unei agriculturi mai verzi și mai reziliente.

Programul oferă sprijin financiar nerambursabil de până la 200.000 de euro pentru fiecare beneficiar, destinat înființării perdelelor naturale de protecție pentru culturile agricole, plantațiile pomicole și viticole.

Finanțarea acoperă integral lucrările de plantare, materialul săditor, pregătirea terenului, proiectarea, avizele și consultanța necesară implementării. Sprijinul este acordat în proporție de 100% din valoarea eligibilă.

Pot aplica fermieri individuali, cooperative agricole, stațiuni de cercetare și alte forme asociative, care exploatează terenuri cu o dimensiune economică de cel puțin 4.000 euro.

Advertisement

Programul nu finanțează achiziția de utilaje agricole, întreținerea perdelelor după anul IV și terenurile care au beneficiat deja de sprijin prin PNDR pentru împădurire.

Deputatul Ciprian Pandea a precizat că ghidul se află în consultare publică timp de 10 zile pe site-ul AFIR, invitând fermierii să trimită propuneri și observații pentru îmbunătățirea regulilor de finanțare.

„Este important ca regulile să fie clare, simple și adaptate realităților din teren”, a transmis parlamentarul călărășan.

Inițiativa se înscrie în seria proiectelor promovate de reprezentanții PNL pentru modernizarea și susținerea agriculturii românești.

Sursa: pagina de Facebook Ciprian Pandea / afir.ro / agrointel.ro

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Interviuri și Opinii

Senator Cristian Rusu: Cultura trebuie tratată ca prioritate publică, nu ca opțiune secundară

Published

on

COMUNICAT DE PRESĂ
Senator Cristian Rusu – Călărași

Cultura trebuie tratată ca prioritate publică, nu ca opțiune secundară

Inaugurarea Palatului Socio-Cultural din municipiul Călărași, realizată de Ziua Culturii Naționale, reprezintă mai mult decât finalizarea unui proiect de restaurare: este o declarație clară despre direcția în care trebuie să se îndrepte politicile publice locale și naționale.

Palatul Socio-Cultural, clădire emblematică a orașului, a fost restaurat integral și redat comunității ca spațiu funcțional pentru cultură, educație și viață publică. Acest rezultat demonstrează că atunci când există voință administrativă, responsabilitate și coerență în decizie, patrimoniul poate fi salvat și valorificat în beneficiul cetățenilor.

Advertisement

Cultura nu este un element decorativ al administrației, ci un pilon al dezvoltării unei comunități sănătoase. Investițiile în infrastructura culturală sunt investiții în educație, identitate și coeziune socială. Călărașiul are nevoie de astfel de proiecte concrete, nu de promisiuni, iar acest obiectiv livrat este un exemplu de bună practică.

În calitate de senator al județului Călărași, consider că protejarea patrimoniului și susținerea instituțiilor culturale trebuie să rămână priorități ferme pe agenda publică. Voi susține în continuare politici și inițiative care produc rezultate reale pentru comunitățile locale.

Felicit administrația locală și toți cei implicați pentru finalizarea acestui proiect și transmit un mesaj clar: dezvoltarea durabilă începe cu respectul pentru valori, istorie și oameni.

Cristian Rusu
Senator de Călărași

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Interviuri și Opinii

Fermierii din Călărași, în pericol din cauza deciziilor de la Bruxelles. Senatorul Cristian Rusu susține moțiunea împotriva ministrului de Externe

Published

on

Agricultura, principalul motor economic al județului Călărași, riscă să fie afectată direct de modul în care România a fost reprezentată la nivel european în negocierile privind Acordul UE–MERCOSUR. Senatorul de Călărași Cristian Rusu anunță că susține moțiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Externe, Oana-Silvia Țoiu, moțiune care va fi depusă la începutul sesiunii parlamentare.

Inițiată de senatorii Grupului „Pace – Întâi România” și susținută de cei 28 de senatori AUR, moțiunea critică lipsa unei poziții ferme a României în procesul decizional european, într-un dosar cu impact major asupra agriculturii naționale.

Județul Călărași se numără printre cele mai importante județe agricole din țară, cu peste 400.000 de hectare de teren agricol, cultivate în principal cu grâu, porumb, orz, rapiță și floarea-soarelui. Mii de fermieri din județ depind direct de stabilitatea pieței agricole, iar deschiderea necontrolată către importuri din afara Uniunii Europene poate genera concurență neloială și scăderi semnificative ale prețurilor la producția locală.

Fermierii din Călărași nu pot fi lăsați fără apărare. Deciziile luate la Bruxelles, fără consultarea reală a celor care muncesc pământul, pun în pericol agricultura locală și veniturile a mii de familii. România are nevoie de o diplomație care apără interesul național, nu de activism politic de imagine”, a declarat senatorul Cristian Rusu.

Advertisement

Acesta subliniază că agricultura nu este doar o ramură economică, ci un pilon de stabilitate socială pentru județ, mai ales în mediul rural. „Când agricultura este afectată, întreaga economie locală suferă – de la transportatori și comercianți, până la bugetele comunităților locale”, a mai precizat senatorul.

Prin susținerea moțiunii, senatorul Cristian Rusu afirmă că își asumă rolul de reprezentant al fermierilor din Călărași și din regiune, cerând Guvernului României o poziție fermă și responsabilă în negocierile europene. Potrivit acestuia, interesul național trebuie să primeze, iar agricultura românească nu poate fi sacrificată în numele unor agende ideologice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Interviuri și Opinii

Senatorul Cristian Rusu deschide un nou cabinet parlamentar începând cu 8 ianuarie 2026

Published

on

Senatorul Cristian Rusu anunță deschiderea noului cabinet parlamentar, începând cu data de 8 ianuarie 2026, oferind cetățenilor un spațiu dedicat dialogului direct și identificării soluțiilor pentru problemele comunității.

Cabinetul parlamentar este situat în Municipiul Călărași pe strada București, nr. 257 și va funcționa după următorul program:

Program cu publicul: luni – vineri, între orele 09:00 – 14:00

Program audiențe: vineri, între orele 12:00 – 14:00

Advertisement

Cetățenii pot solicita informații sau programări la:

Telefon: 0771 679 409

E-mail: [email protected]

„Deschiderea acestui cabinet parlamentar reprezintă un pas important în consolidarea dialogului direct cu cetățenii. Îmi doresc ca acest spațiu să fie unul al transparenței, al ascultării și al implicării reale în rezolvarea problemelor comunității”, a declarat senatorul Cristian Rusu.

Prin acest demers, senatorul își reafirmă angajamentul de a rămâne aproape de cetățeni și de a susține activ interesele acestora în Parlament.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading