Primăria orașului Fundulea, județul Călărași, informează cetățenii că, începând cu 6 octombrie 2025, pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței pentru sezonul rece 2025–2026. Sprijinul este destinat persoanelor și familiilor cu venituri reduse, pentru a acoperi o parte din costurile aferente încălzirii în lunile de iarnă.
Cererile se depun la Compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Fundulea, iar dosarele trebuie să conțină toate documentele solicitate pentru a evita întârzieri în procesarea acestora.
Acte necesare
1️⃣ Documente privind componența familiei:
Carte/Buletin de identitate pentru persoanele peste 14 ani;
Certificate de naștere pentru copiii sub 14 ani;
Certificat de căsătorie sau deces (după caz);
Documente care atestă calitatea de proprietar ori adeverință de la Registrul Agricol;
Adeverință de elev pentru copiii de vârstă școlară.
2️⃣ Documente privind veniturile nete:
Adeverință de salariat (cu mențiunea privind tichetele de masă);
Cupoane de pensie, șomaj, indemnizație de handicap, alocații etc.;
Ultima factură de energie electrică, gaze sau termică – după tipul de încălzire utilizat.
Condiții de eligibilitate
Nu pot beneficia de ajutor persoanele care:
dețin un autoturism mai nou de 10 ani sau mai multe autoturisme;
dețin două proprietăți imobiliare.
Limita maximă a veniturilor este de:
1.386 lei/persoană pentru familii;
2.053 lei pentru persoanele singure.
Primăria Fundulea recomandă tuturor cetățenilor interesați să depună cererile complete, cu toate actele doveditoare, pentru a facilita acordarea sprijinului în cel mai scurt timp posibil.
