Cultură
Bogdan Mihai Simion și „Lăutarii de Mătase” aduc la Călărași un spectacol unic de muzică tradițională românească

Cultură
Biblioteca Județeană Călărași aduce lectura mai aproape de copiii din comunitate

Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași a inițiat o nouă acțiune prin care promovează lectura și solidaritatea culturală în rândul copiilor. Reprezentanții instituției au vizitat Centrul Asociației „Mâini Deschise”, unde a fost inaugurat un raft cu cărți dedicat exclusiv copiilor din comunitate.
„Am citit, am socializat și ne-am împrietenit”, au transmis bibliotecarii, subliniind că scopul acestor activități este apropierea lecturii de fiecare copil, indiferent de mediul din care provine. Fiecare carte devine o fereastră spre visuri, curaj și speranță.
Inițiatorii îi încurajează pe cei mici să descopere bucuria poveștilor, iar pe adulți să le fie alături, pentru a construi împreună o comunitate bazată pe lectură, educație și prietenie.
„O carte bună este un prieten care nu te părăsește niciodată”, au subliniat reprezentanții bibliotecii.
Evenimentul a fost posibil cu sprijinul Asociației „Mâini Deschise”, iar mulțumiri speciale au fost transmise lui Alexandru Neagu (AlexStar) pentru rafturile donate, care vor fi amplasate și în alte spații publice din Călărași, pentru a găzdui cărți destinate copiilor.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cultură
“Amprente afective” – o nouă expoziție de artă la Biblioteca Județeană Călărași. Artistul Jimmy Stănescu expune, iar maestrul Mircea Corcodel susține un demo de acuarelă

Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, găzduiește miercuri, 22 octombrie, de la ora 15:30, vernisajul expoziției personale „Amprente afective”, semnată de artistul Jimmy Stănescu.
Evenimentul se anunță unul special, reunind iubitorii de artă într-o atmosferă dedicată emoției și expresivității plastice. Invitatul special al vernisajului este cunoscutul acuarelist Mircea Corcodel, care va susține în fața publicului un DEMO de acuarelă, oferind o demonstrație artistică live.
Cuvântul de deschidere va fi rostit de Ana Amelia Dincă, critic de artă, care va introduce publicul în universul tematic și stilistic al lucrărilor expuse.
Expoziția „Amprente afective” promite o incursiune în lumea sensibilității și a culorii, un dialog vizual între emoție, memorie și trăire artistică, marcat de personalitatea distinctă a lui Jimmy Stănescu și completat de virtuozitatea tehnică a maestrului Mircea Corcodel.
📅 Vernisaj: miercuri, 22 octombrie 2025, ora 15:30
📍 Locație: Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Teatru, Film și Divertisment
„Telefonul negru” – horror de neratat la Cinema Călărași

📅 Perioada difuzare:
17 – 23.10.2025, ora 20:00 (Luni nu se difuzează)
Fanii filmelor horror au parte de senzații tari cu „Telefonul negru”, care rulează la Cinema Călărași.
Finn, un adolescent care încearcă să își refacă viața după o experiență traumatică, descoperă că sora sa primește mesaje tulburătoare în vise de la un misterios telefon negru. Un thriller intens, care promite multe momente de groază.