Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 533

Fapt Divers

Linda Hazzard: Doctorul Înfometării care a murit de propria metodă

Published

on

Linda Hazzard (1867–1938), cunoscută ca „Doctorul Înfometării”, este una dintre cele mai controversate figuri din istoria medicală americană, recunoscută ca un medic asasin în serie care și-a ucis pacienții prin diete extreme de înfometare. Promovând o metodă terapeutică bazată pe post alimentar sever, pe care o considera un remediu universal, Hazzard a cauzat moartea a cel puțin 15 pacienți, deși numărul real al victimelor este probabil mai mare. Într-un final, ironia sorții a făcut ca Linda Hazzard să moară din cauza propriei metode, înfometându-se în încercarea de a-și demonstra teoria.

Biografie timpurie și educație

Născută Lynda Laura Burfield pe 18 decembrie 1867, în Carver, Minnesota, Hazzard a crescut într-o familie modestă. Deși nu a absolvit o facultate de medicină acreditată, a obținut o licență de medic „osteopat” în statul Washington, datorită unor lacune legislative care permiteau practicarea medicinei alternative fără studii complete. Fascinată de medicina naturistă, Hazzard s-a stabilit în Minneapolis, apoi în statul Washington, unde și-a dezvoltat teoria conform căreia toate bolile, de la cancer la afecțiuni minore, pot fi vindecate prin post alimentar prelungit, combinat cu clisme și masaje intense.

Metoda terapeutică și crimele

Hazzard a fondat un sanatoriu numit „Wilderness Heights” în Olalla, Washington, în 1908, promovându-l ca un centru de vindecare prin post. Pacienții, atrași de promisiunile ei de sănătate și purificare, erau supuși unor regimuri draconice: diete de sub 300 de calorii pe zi, constând în supe diluate de roșii sau sparanghel, uneori doar apă, timp de săptămâni sau chiar luni. În paralel, le administra clisme zilnice cu litri de apă și masaje brutale, care slăbeau și mai mult organismul.

Victimele, în mare parte femei bogate și vulnerabile, ajungeau rapid în stare de malnutriție severă, pierzând zeci de kilograme. Hazzard profita financiar, obținând controlul asupra conturilor bancare și bunurilor pacienților prin manipulare sau falsificarea testamentelor. Între 1908 și 1911, cel puțin 15 persoane au murit sub „îngrijirea” ei, inclusiv Daisy Maud Haglund (care și-a lăsat orfan fiul, viitorul actor Ivar Haglund) și Claire Williamson, o moștenitoare britanică al cărei caz a atras atenția autorităților. La autopsie, Claire cântărea doar 23 de kilograme, iar ficatul ei era distrus de înfometare. Suspiciunile au crescut când s-a descoperit că Hazzard falsificase acte pentru a moșteni averi.

Advertisement

Procesul și condamnarea

Cazul a explodat în 1911, când Margaret Conway, sora lui Claire Williamson, a alertat autoritățile britanice și americane. Ancheta a dezvăluit condițiile inumane din sanatoriu și dovezi de fraudă. Hazzard a fost arestată în august 1911 și judecată pentru uciderea lui Claire Williamson. În 1912, a fost condamnată pentru omor prin imprudență (manslaughter) și a primit o pedeapsă de 2 până la 20 de ani în închisoarea Walla Walla. A fost eliberată condiționat în 1915, după doar doi ani, grație influenței soțului ei, Sam Hazzard, un fost ofițer de armată implicat în escrocherii.

După eliberare, Linda a continuat să practice medicina alternativă, mutându-se în Noua Zeelandă pentru o perioadă, apoi revenind în Olalla, unde a redeschis sanatoriul. Acesta a ars într-un incendiu în 1935, dar Hazzard nu a fost descurajată, continuând să promoveze postul extrem.

Moartea și ironia finală

În 1938, la vârsta de 70 de ani, Linda Hazzard a decis să demonstreze eficiența metodei sale supunându-se unui post prelungit. Slăbită de malnutriție, a murit în propria casă din Olalla, cântărind doar câteva zeci de kilograme. Autopsia a confirmat că decesul a fost cauzat de înfometare, o ironie tragică care a pecetluit moștenirea ei ca medic care și-a aplicat propria metodă letală.

Moștenire

Cazul Lindei Hazzard a expus pericolele medicinii alternative necontrolate și lipsa reglementărilor în SUA la începutul secolului XX. Cartea „Starvation Heights” de Gregg Olsen (1997) a adus povestea în atenția publicului, detaliind cruzimea și lăcomia ei. Sanatoriul din Olalla, astăzi în ruine, rămâne un loc asociat cu ororile ei. Hazzard este amintită ca un exemplu al abuzului de încredere medicală, exploatând credulitatea pacienților disperați.

Curiozități

  • Hazzard insista că pacienții morți „nu respectaseră strict” regimul ei, deși autopsiile arătau malnutriție extremă.

  • Soțul ei, Sam, a fost complice în fraudele financiare, ajutând-o să falsifice documente pentru a moșteni averile victimelor.

  • În ciuda condamnării, Hazzard a rămas convinsă până la moarte că postul era un panaceu, refuzând să accepte dovezile medicale.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Fapt Divers

Kingfisherul cu Bandă: Regele râurilor tropicale!

Published

on

Imaginează-ți o dimineață însorită pe malurile unui râu din jungla Bengală. Apa șoptește lin prin stufăriș, iar deodată, un fulger albastru taie aerul. Aterizează grațios pe o creangă aplecată, cu pieptul ridicat mândru. E kingfisherul cu bandă, regele pescarilor din Asia de Sud-Est, un spectacol viu al naturii care te lasă cu gura căscată.

Această pasăre mică, dar impresionantă, pare ieșită dintr-un vis. Penajul ei e un răsfăț pentru ochi: un albastru cobalt intens pe spate și cap, cu reflexe verzi metalice care scânteiază în soare ca un curcubeu lichid. Dar ce o face cu adevărat de neuitat e banda albă lată de pe gât – ca o coroană regală, încununând-o cu o eleganță sălbatică. Ciocul ei roșu-portocaliu, lung și ascuțit, e arma perfectă, iar ochii galbeni strălucesc cu o privire de vânător experimentat. Când zboară, e un torent de culori care face inima să bată mai tare.

Trăiește în colțurile cele mai verzi ale lumii: pe malurile râurilor din India, Bangladesh sau Thailanda, în mijlocul mangrovelor din Delta Mekongului. Aici, unde pădurea întâlnește apa, kingfisherul cu bandă își găsește casa. Îl vezi cocoțat pe crengi, nemișcat ca o statuie, cu privirea fixată pe suprafața apei. Așteaptă… așteaptă… și apoi, într-o fracțiune de secundă, se aruncă asemeni unei ca o săgeți! Scufundarea e magică – intră în apă fără un strop de zgomot și iese cu un pește mic argintiu în cioc. Îl lovește de creangă cu precizie, apoi îl înghite întreg, triumfând cu un tril cristalin care răsună prin junglă. E un dans al răbdării și al izbânzii, un spectacol pe care nu-l uiți niciodată.

Dar kingfisherul ăsta nu e doar vânător. E și un părinte devotat. Când vine musonul, cu ploi care transformă lumea în verde smarald, perechea sapă un tunel ascuns în malul râului. Acolo, în ascunzătoarea lor secretă, apar ouă sidefii, promisiuni de viață nouă. Puii eclozează orbi, dar sub grija părinților, învață repede să zboare, moștenind cerul și râurile strămoșilor.

Advertisement

În folclorul local, e un simbol al norocului și al răbdării – cine-l vede pescuind, spune că va avea o zi bună. Și are dreptate: să-l privești pe kingfisherul cu bandă înseamnă să înțelegi ritmul naturii, acel echilibru fragil între ape curate și păduri vii. Din păcate, râurile poluate și defrișările îi amenință teritoriul, dar unde e încă acasă, el ne amintește cât de frumoasă e sălbăticia.

Data viitoare când ajungi lângă un râu tropical, oprește-te. Ascultă trilul. Urmărește fulgerul albastru. Kingfisherul cu bandă nu e doar o pasăre – e o poveste care zboară.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Fapt Divers

Medic american demon: Cum a otrăvit Morris Bolber 50 de suflete inocente pentru bani!

Published

on

Un alt medic ucigaș notoriu în seria criminalilor din halate albe a fost americanul Morris Bolber, un imigrant rus stabilit în Philadelphia la începutul secolului XX. Născut în 1878 în Rusia, Bolber a studiat medicina și a ajuns în SUA în 1911, unde inițial a practicat ca vindecător alternativ, promovând tratamente dubioase bazate pe “vindecări spirituale” și remedii casnice. Totuși, aparențele înșelătoare au ascuns o minte perversă, transformată de lăcomie extremă într-un adevărat maestru al otrăvirii. Între 1932 și 1938, Bolber a orchestrat una dintre cele mai mari rețele de crimă prin otrăvire din istoria SUA, ucigând cel puțin 50 de persoane – majoritatea femei în vârstă, văduve sau persoane singure – pentru a le fura averile modeste, adunate din pensii sau moșteniri.

Metoda sa era diabolică și metodică: Bolber colabora cu soția sa, Fannie, și cu un grup de complici, inclusiv medicul Paul Petronda și “vindecătorul” Mario Ferritto. Ei identificau victime vulnerabile în comunitatea imigrantă italiană și rusă din Philadelphia, câștigându-le încrederea prin consultații gratuite sau promisiuni de vindecare. Odată păcălite, victimele erau otrăvite treptat cu o combinație letală de substanțe: bismut, fosfor, arsenic și antimoniu, procurate ilegal de la farmacii sau spitale. Bolber, profitând de cunoștințele sale medicale, administra aceste toxine sub formă de “medicamente miraculoase” pentru diverse afecțiuni imaginare, provocând simptome care imitează boli naturale – vărsături, dureri abdominale și slăbiciune extremă. Moartea survenind lent, nimeni nu bănuia crima, iar averile victimelor ajungeau în buzunarele bandei.

Poliția a început să suspecteze după ce mai multe decese suspecte au atras atenția unui detectiv local, care a observat tipare similare în certificatele de deces. Descoperirea a venit în 1938, când un complice, Mario Ferritto, a cedat presiunii și a mărturisit totul, dezvăluind jurnale detaliate ale crimelor scrise de Bolber însuși. Procesul din 1939 a fost un șoc național: Bolber a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crimă de gradul întâi, alături de alți 11 complici. Subiectul execuției prin electrocutare a fost dezbătut intens, dar judecătorii au optat pentru închisoare, considerând că un medic ucigaș merită să putrezească în celulă. Morris Bolber a murit în închisoarea Eastern State Penitentiary din Philadelphia, pe 26 iulie 1954, la vârsta de 76 de ani, răpus de boli cardiace – o ironie crudă pentru un om care jucase cu moartea altora. Cazul său a inspirat cărți, filme și seriale, rămânând un simbol al corupției absolute în breasla medicală.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Fapt Divers

Otrăvitorul nebun: Dr. Cream criminal în serie pe străzile Londrei

Published

on

Dr. Thomas Neill Cream, născut pe 27 mai 1850 în Glasgow, Scoția, într-o familie prosperă de producători de unt, părea sortit unei cariere strălucite în medicină. A studiat la University of Edinburgh, unde a obținut diploma în 1877, apoi s-a mutat în Canada, unde a practicat medicina la Chicago. Însă, în ciuda aparențelor, mintea sa ascundea o perversiune mortală. Încă din primii ani, Cream a arătat semne de cruzime: a fost implicat în avorturi ilegale și în 1881 a fost condamnat pentru tentativă de crimă după ce și-a otrăvit amanta, Sarah Jane Hardie, cu stricnină. Eliberat în 1888 după o pedeapsă de 7 ani, Cream s-a întors în Anglia, unde a început adevărata sa campanie de teroare.

De-a lungul carierei sale sinistre, între 1891 și 1892, Dr. Cream a ucis cel puțin cinci persoane confirmate, toate prin otrăvire cu substanțe letale precum stricnina, antimoniu sau clorură de mercur. Victimele sale principale erau femei vulnerabile din cartierele sărace ale Londrei – prostituate, servitoare și iubite efemere pe care le aborda sub pretextul unor consultații medicale gratuite. Printre ele se numărau:

  • Helen Donworth (noiembrie 1891): O prostituată de 20 de ani, otrăvită cu antimoniu într-un pahar de bere. Moartea ei agonizantă a stârnit primele suspiciuni.
  • Ellen Swift (noiembrie 1891): O altă tânără de stradă, ucisă în aceeași manieră, la doar o săptămână distanță.
  • Elizabeth May Smith (februarie 1892): O servitoare de 21 de ani, sedusă și otrăvită în camera ei din Westminster.
  • Matilda Clover (octombrie 1892): O prostituată din Lambeth, a cărei moarte a fost inițial atribuită pneumoniei, dar autopsia a relevat stricnină.
  • Alice Marsh și Emma Shrivell (octombrie 1892): Două prietene prostituate, ucise simultan cu o singură doză fatală.

Cream nu era un criminal obișnuit. După fiecare ucidere, el își asuma rolul de „investigator” pervers, trimițând peste 100 de scrisori anonime poliției Scotland Yard, ziarelor și chiar Prințului de Wales. În aceste misive scrise cu cerneală roșie, el acuza în mod fals persoane inocente – deseori evrei, politicieni sau doctori rivali – de crimele sale, atașând uneori fotografii sau mostre de otravă ca „dovezi”. De exemplu, după moartea Matildei Clover, a trimis o scrisoare lui Inspectorul Root: „Ai prins pe ucigașul Matildei Clover? Numele lui este W. H. Murray… Săpați în pivnița lui!”. Această obsesie pentru înscenare l-a transformat într-un suspect principal, iar greșelile sale filatelice (ștampilele poștale din Bournemouth, unde locuia) l-au demascat complet.

Arestat pe 13 octombrie 1892, Cream a fost judecat la Old Bailey. Deși a pledat nevinovat, probele – inclusiv mărturii și scrisori – l-au condamnat la spânzurare. Pe 15 noiembrie 1892, la închisoarea Newgate din Londra, cu 5.000 de martori adunați afară, Cream a urcat pe eșafod. În ultimele secunde, în timp ce funia i se strângea în jurul gâtului, a șuierat ironic: „I am Jack The…” – o confesiune incompletă care a declanșat zvonuri că ar fi fost Jack Spintecătorul. La 42 de ani, Doctorul Moarte a fost executat, punând capăt unei serii de crime care au șocat Imperiul Britanic și au inspirat numeroase cărți și filme.

Povestea lui Cream nu este doar una de crimă, ci de aroganță fatală: un intelectual care s-a spânzurat singur cu propriile minciuni. Astăzi, el rămâne un simbol al răului victorian, amintindu-ne că adevărata otravă poate veni de la cei în care avem cea mai mare încredere.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading