Recomandări de carte
Recomandare de carte – „Operațiunea Cezar” de Garance Le Caisne
În paginile „Operațiunii Cezar”, jurnalista franceză Garance Le Caisne ne propune o anchetă cutremurătoare, bazată pe mărturiile directe ale unui martor unic: un fost fotograf al poliției militare siriene, cunoscut sub pseudonimul Cezar. Publicată inițial în 2015 la Editura Stock și tradusă în română de Editura RAO, cartea dezvăluie mecanismul de moarte al regimului Bashar al-Assad, prin intermediul a peste 53.000 de fotografii smulse din infernul închisorilor siriene. Aceste imagini, realizate între 2011 și 2013, documentează torturi sistematice, execuții și mutilări suferite de mii de deținuți civili – dovezi ale unor crime de război și împotriva umanității care depășesc orice ficțiune distopică.
Povestea lui Cezar este una de eroism discret și disperat. Obligat să fotografieze cadavrele victimelor pentru arhivele oficiale ale regimului, el a început să copieze în secret aceste probe, riscându-și viața și pe cea a familiei sale. Fiecare click al aparatului său nu era doar o formalitate administrativă, ci o condamnare tăcută a brutalității statale: corpuri emaciate, arsuri chimice, semne de electrocutare și oase zdrobite, toate clasificate cu o rece precizie birocratică. Le Caisne, prin interviuri extinse cu Cezar (peste 40 de ore de conversații), reconstruieste această operațiune clandestină, transformând-o într-un portret viu al rezistenței umane în fața absurdului malefic. Cartea nu este doar o colecție de mărturii, ci un puzzle reconstituit din documente regimului, hărți ale locurilor de detenție (cum ar fi închisoarea Sednaya, supranumită „măcelăria”) și relatări ale supraviețuitorilor care au identificat rudele în pozele lui Cezar – scene sfâșietoare în care mame și soții leșinau confruntate cu realitate.
Stilul lui Le Caisne este sobru, aproape clinic, evitând senzaționalismul ieftin pentru a lăsa faptele să vorbească. Totuși, această reținere amplifică impactul: cititorul este confruntat cu o realitate care provoacă rușine colectivă, o groază care te face să te întrebi cum a putut lumea să ignore aceste atrocități în timp ce războiul sirian devasta țara. Cartea subliniază și eșecul internațional – de la negarea lui Assad (care a susținut că „Cezar nu există”) la pasivitatea diplomației occidentale, inclusiv a administrației Obama. Fotografiile lui Cezar au fost prezentate la ONU, la Muzeul Holocaustului din Washington și au stat la baza Legii Caesar pentru Protecția Civililor din Siria (2016), dar cartea pledează pentru mai mult: un proces la Curtea Penală Internațională.
„Operațiunea Cezar” nu este o lectură ușoară – te lasă cu un gol în stomac și cu întrebări fără răspuns despre natura umană. Este, însă, esențială, o emblemă a jurnalismului curajos care dă voce celor fără glas. Recomandată celor dispuși să înfrunte adevărul: după ce o termini, lumea nu mai pare la fel de inocentă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Alex Michaelides, autorul celebrului „Pacienta tăcută”, revine cu un nou roman care îmbină suspansul clasic al crimei cu profunzimea psihologică. Povestea este narată de Lana Farrar, o fostă divă a Hollywood-ului care trăiește acum retrasă pe o insulă grecească privată, Aurelia. În fiecare Paște, ea își invită cei mai apropiați prieteni – și pe noul soț al acesteia – să petreacă doar câteva zile departe de lume. Vacanța idilică se transformă în coșmar: o furtună violentă izolează insula, iar unul dintre oaspeți este ucis.
Cartea începe ca un omagiu evident adus Agathei Christie (insulă izolată, cerc restrâns de suspecți, crimă aparent imposibilă), dar Michaelides reușește să răstoarne treptat așteptările. Naratoarea Lana este cea care deține controlul absolut al poveștii – și cititorul descoperă destul de repede că nu e chiar cea mai de încredere voce. Trecutul fiecărui personaj ascunde traume, resentimente și crime nerostite, iar autorul dozează revelațiile cu o precizie de ceasornicar.
Punctul forte rămâne stilul: fraze scurte, tăioase, capitole foarte breve care te împing să întorci pagina cu frenezie. Atmosfera este apăsătoare, aproape claustrofobică, iar decorul insulei bătute de vânt și valuri amplifică senzația de capcană. Personajele sunt bine conturate, fiecare cu motivații credibile, chiar și atunci când comportamentul lor devine extrem.
Dacă „Pacienta tăcută” te-a cucerit prin răsturnarea finală spectaculoasă, „Furia” merge pe un teritoriu similar, dar mai întunecat și mai cinic. Finalul este șocant, coerent și lasă un gust amar – exact genul de concluzie care te face să te gândești zile întregi la carte.
Verdict: Un thriller psihologic excelent scris, cu ritm alert și o naratoare manipulatoare care te ține în șah până la ultima pagină. Recomandat celor care au iubit „Pacienta tăcută” și caută o lectură de vacanță care să nu te lase să dormi liniștit. 9/10
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Recomandări de carte
Recomandare de carte – „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață” – de Anița Cudla
Anița Nandriș-Cudla, o simplă țărancă bucovineană din Mahala, avea 33 de ani, trei copii mici și o viață liniștită când, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, a fost ridicată împreună cu întreaga familie și aruncată în vagoane de vite spre Siberia. Cartea ei, „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață”, dictată în anii ’90 și publicată postum în 1991, este una dintre puținele mărturii scrise direct de o femeie deportată din Basarabia și Bucovina de Nord.
Scrisă într-o limbă populară, curată, fără pretenții literare, tocmai de aceea cartea lovește atât de puternic. Anița nu filosofează, nu se plânge exagerat, nu înfrumusețează nimic. Povestește pur și simplu ce a văzut și ce a trăit: foamea care îi făcea pe copii să mănânce iarbă, gerul care îngheța lacrimile pe obraji, munca de la tăiat lemne până la săpat șanțuri în taiga, moartea lentă a soțului, apoi a mamei, apoi a fetiței cele mari. Și totuși, în mijlocul acestei apocalipse, femeia aceasta rămâne om întreg: își crește băieții rămași, îi învață să se roage, să nu fure, să nu urască.
Ceea ce impresionează cel mai mult este demnitatea ei neclintită. Anița nu cere milă cititorului. Vorbește cu același ton calm când povestește cum își îngropa copilul mort în pământul înghețat cu mâinile goale, ca și când spune cum a reușit să coasă o cămașă din saci de făină. Refuză să devină victimă veșnică; suferința nu i-a răpit bunătatea și nici credința.
Cartea se citește greu nu din pricina stilului, ci pentru că fiecare pagină doare. Este mărturia unei mame care a văzut cum i se spulberă familia și totuși a ales să trăiască mai departe cu capul sus. întoarcerea acasă, după 20 de ani, în 1961, nu aduce nicio consolare: casa luată, oamenii schimbați, copiii crescuți departe de ea. Și totuși, Anița Nandriș-Cudla mulțumește lui Dumnezeu că i-a mai lăsat cei doi băieți în viață.
„20 de ani în Siberia” este una dintre cele mai importante cărți românești despre deportări. Nu are rafinamentul literar al lui Steinhardt sau al lui Mărculescu, dar are o forță brută, directă, care te lasă fără respirație. Este vocea sutelor de mii de basarabeni și bucovineni care nu au mai apucat să-și spună povestea. O carte pe care o citești cu nodul în gât și o închizi cu convingerea că omul poate îndura aproape orice, dacă are credință și iubire.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Recomandări de carte
Recomandare de carte -„Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică” de Radu Mărculescu
Radu Mărculescu, ofițer de aviație român, a fost arestat în 1950 sub acuzația absurdă de spionaj în favoarea americanilor și condamnat la 10 ani de lagăr în Uniunea Sovietică. Cartea sa, „Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică”, apărută în 1994, nu este doar o cronică a suferinței fizice și morale îndurate în închisorile din Chișinău, Vorkuta și alte locuri de deportare, ci și un extraordinar document al rezistenței sufletești.
Autorul povestește cu o claritate aproape chirurgicală umilințele, bătăile, foamea cumplită și munca silnică la minus 50 de grade, dar nu se oprește la descrierea grozăviilor. Ceea ce face această carte cu adevărat valoroasă este accentul pus pe „iluminări” – momentele de har în mijlocul iadului. Mărculescu mărturisește cum, în cel mai întunecat moment al detenției, a trăit o experiență mistică profundă care i-a schimbat definitiv viața interioară și l-a întărit în credința creștină. Aceste pagini despre rugăciune, despre solidaritatea dintre deținuți și despre sensul suferinței sunt scrise cu o simplitate copleșitoare și cu o autentică trăire duhovnicească.
Stilul este sobru, fără patetism ieftin, fără răzbunare. Autorul nu urăște poporul rus, ci condamnă cu tărie sistemul comunist care a distrus milioane de vieți – atât ale deținuților, cât și ale torționarilor înșiși. Capitolele despre întoarcerea în țară, despre reabilitarea formală și despre dificultatea de a vorbi deschis într-o Românie încă sub regimul ceaușist adaugă un strat suplimentar de dramă și autenticitate.
„Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică” rămâne una dintre cele mai puternice mărturii românești despre Gulag, alături de cărțile lui Nicolae Steinhardt sau Lentul Ivanescu. Este o lectură care doare, dar care înalță. O carte pe care orice român ar trebui să o citească măcar o dată, nu doar pentru a înțelege ce a însemnat comunismul, ci și pentru a descoperi că, în mijlocul celei mai crunte încercări, omul poate găsi lumină.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Mesajul lui Vasile Iliuță de Sfântul Andrei, un nou gest de apropiere față de comunitate. PSD Călărași își afirmă rolul de partener al călărășenilor
Echipa PSD Călărași își etalează forța politică de Ziua Națională: Iliuță și Dulce, împreună la iluminarea Palatului Prefecturii
PSD Călărași, prezent la ceremonia de 1 Decembrie: un omagiu adus eroilor și un mesaj de solidaritate pentru comunitate
Un călărășean a descoperit că pe adresa sa figurau șase persoane necunoscute: «Am fost obligat să plătesc taxe nedrepte»
VIDEO. PRIMELE DECLARAȚII ALE VICTIMELOR CONFLICTULUI VIOLENT DIN UNIREA: „AM FOST PUȘI LA PĂMÂNT, LOVIȚI ȘI AMENINȚAȚI CU PISTOLUL”
