Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată la Călărași și Oltenița: sute de locuri disponibile, puțini interesați

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Călărași a organizat vineri, 10 octombrie 2025, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, un eveniment desfășurat simultan la sediul instituției din municipiul Călărași și la Agenția Locală Oltenița.

Acțiunea a urmărit sprijinirea tinerilor absolvenți în găsirea unui loc de muncă, prin facilitarea dialogului direct între angajatori și persoanele aflate în căutarea unei oportunități profesionale. Au fost contactați aproximativ 135 de angajatori, dintre care 13 și-au confirmat prezența, oferind peste 130 de locuri de muncă în domenii variate: servicii, comerț, industrie alimentară, confecții textile, construcții, asigurări, cosmetică și presă.

Tinerii, între stat și mediul privat

La eveniment a fost prezent vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Bogdan Mihai, care a subliniat nevoia de schimbare de mentalitate și deschidere către mediul privat:

„Toată lumea vrea la stat, dar realitatea este că locuri de muncă există – și în mediul privat. Este o soluție reală pentru cei care își doresc să muncească și să își construiască un drum propriu. Am discutat cu angajatorii și am văzut că oferta este generoasă, însă trebuie să existe și dorință de implicare. Cine vrea, își găsește un loc de muncă. Statul român se reformează, iar economia locală are nevoie de oameni dedicați și serioși.”

Oficialul a adăugat că administrația județeană continuă să atragă investitori și să sprijine proiectele care generează locuri de muncă stabile, oferind tinerilor șansa de a-și construi viitorul „aici, acasă”.

Călărașiul are nevoie de tineri care aleg să rămână

Consiliul Județean Călărași reafirmă parteneriatul cu instituțiile și comunitățile locale în sprijinirea dezvoltării economice și a tinerilor care aleg să rămână și să muncească în județ. Cu toate acestea, evenimentul a scos la iveală o realitate mai puțin încurajatoare: deși oferta este variată, interesul tinerilor pentru angajare rămâne scăzut.

Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți confirmă că oportunități există, însă motivația lipsește. Tinerii au de ales între siguranța aparentă a sistemului bugetar și provocările mediului privat – o decizie care, în final, definește direcția de dezvoltare a întregului județ.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss