Știri
Locuri de muncă sunt, dar oamenii nu mai vor să muncească! Zeci de posturi rămân neocupate la Călărași

Știri
Tinerii luptători ai Călărașiului, campioni naționali! CSM Călărași – locul I pe cluburi la Campionatul Național de Cadeți

Performanță remarcabilă pentru sportul călărășean! Tinerii sportivi ai Clubului Sportiv Municipal (CSM) Călărași au obținut rezultate excepționale la Campionatul Național de Cadeți, desfășurat între 28 septembrie – 4 octombrie 2025, la Năvodari.
🏆 Călărașiul a urcat pe prima treaptă a podiumului, clasându-se pe locul I pe cluburi la nivel național, din peste 70 de echipe participante – o reușită istorică pentru sportul local.
📍 Evenimentul a fost marcat și de o întâlnire festivă la sediul Consiliului Județean Călărași, unde tinerii campioni au fost felicitați pentru performanțele lor de președintele instituției, care a subliniat sprijinul constant acordat sportului de performanță.
🥇 Campioni Naționali:
-
Alexandru Alessandro – 34 kg
-
Cășu Cristi Andrei – 40 kg (desemnat Cel mai bun sportiv al competiției)
-
Cântar Auraș – 42 kg
-
Pîrvu Florin – 44 kg
-
Gelil Enis – 50 kg
-
Bandrabur Mihai – 80 kg
🥈 Vicecampioni:
-
Mihai Yanis – 36 kg
-
Spak David – 46 kg
În plus, patru sportivi ai CSM Călărași vor reprezenta România și județul Călărași la Campionatul European de Cadeți, care va avea loc în perioada 16–26 octombrie 2025, la Budva (Muntenegru):
🇷🇴 Cășu Cristi Andrei (40 kg), Cântar Auraș (42 kg), Bandrabur Mihai (80 kg) și Anton Nicoleta (50 kg).
👏 „Călărașiul are valoare, performanță și viitor în sport! Vă asigur de tot sprijinul meu și al Consiliului Județean Călărași pentru a vă continua drumul spre performanță și pentru a transforma visurile voastre în reușite demne de aplauze”, a transmis conducerea CJ Călărași.
Această generație de sportivi demonstrează că prin muncă, disciplină și pasiune, Călărașiul poate deveni un reper al performanței în sportul românesc.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Știri
Copiii navetiști, în pericol din cauza vremii și a transportului deficitar: „Unii rămân în drum peste o oră”

Zeci de elevi din județul Călărași pornesc zilnic la drum în zori, pe frig și ploaie, doar ca să ajungă la școală. Mulți dintre ei așteaptă zeci de minute în șir autobuze care nu mai opresc în stație, iar unii rămân chiar în drum, în timp ce părinții privesc neputincioși.
„Fetița mea este răcită cobză… La clasa unde sunt diriginte, cu excepția a doi copii, toți sunt navetiști. Se trezesc devreme și așteaptă apoi în stație să vină autobuzul. Dacă este plin, șoferii nu opresc. Așteaptă următorul… uneori rămân în drum peste o oră!”, a povestit un părinte pentru Călărași Press.
Situația devine tot mai gravă odată cu scăderea temperaturilor. În timp ce județul Constanța a decis deja suspendarea cursurilor pentru ziua de miercuri, părinții din Călărași se întreabă dacă autoritățile locale vor lua măsuri similare pentru protejarea copiilor.
„Mi-e milă de copiii noștri navetiști. În clasa fiicei mele, din 34 de copii, doar 6 sunt din Călărași. Restul fac naveta zilnic. Nu cred că este ok pentru ei”, a mai spus tatăl elevei.
Părinții cer autorităților să analizeze cu atenție situația transportului elevilor și să ia decizii care să țină cont de siguranța acestora, mai ales în zilele cu condiții meteo extreme.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Știri
Comisia de apărare a Senatului a aprobat „majoratul online”: tinerii devin majori în mediul digital la 16 ani

Comisia de apărare a Senatului a dat luni raport favorabil propunerii legislative care introduce conceptul de „majorat online”, stabilind vârsta de 16 ani ca limită minimă de acces independent la platformele digitale și la conținutul online. Minorii sub această vârstă vor putea accesa servicii online doar cu acordul verificabil al părinților.
„Noi stabilim vârsta majoratului online – 16 ani. Dacă avem o vârstă a majoratului în offline, în viaţa de zi cu zi, atunci şi în viaţa online, acolo unde copiii petrec o perioadă mare de timp, avem nevoie de reguli clare. Trebuie să știm de la ce vârstă copiii noștri pot înțelege explicit conținutul pe care îl primesc pe aceste rețele”, a declarat Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei de apărare.
ANCOM va elabora regulile de aplicare
Pentru punerea în practică a legii, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) va elabora, în termen de șase luni, normele și procedurile specifice.
„Avem un regulament european care vorbește despre conținutul destinat copiilor, dar responsabilitatea și mecanismele de implementare vor fi stabilite de ANCOM”, a explicat Pauliuc.
Un proiect susținut de mai multe partide
Inițiativa legislativă este semnată de un grup de parlamentari PNL, PSD și UDMR și urmărește protejarea minorilor de conținutul dăunător din mediul online, precum și sprijinirea dezvoltării lor fizice, mentale și morale.
Proiectul a primit anterior aviz favorabil din partea comisiilor juridică, pentru comunicații și de cultură, iar Senatul va fi prima Cameră sesizată pentru dezbaterea finală a legii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.