Șoferul tupeist al anului! Prins beat și fără permis de două ori în aceeași zi la volan!

Scene incredibile în județul Călărași! Un bărbat de 36 de ani din Ialomița a reușit „performanța” să fie prins de două ori, în mai puțin de 5 ore, la volanul mașinii, fără permis și bine afumat.

Prima oprire s-a petrecut în comuna Ileana, în seara de 22 septembrie, în jurul orei 19:00. Polițiștii i-au făcut semn să tragă pe dreapta, iar surpriza a fost uriașă: individul nu avea permis de conducere și sufla serios în etilotest — 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat!

De parcă nu ar fi fost suficient, tupeistul s-a urcat din nou la volan în aceeași seară, la ora 23:40, tot fără permis și, evident, tot sub influența alcoolului.

La începutul acestei săptămâni, după ce anchetatorii i-au deschis dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului, bărbatul a fost reținut și dus în fața judecătorilor de la Lehliu Gară. Magistrații nu au stat pe gânduri: arest preventiv pentru 30 de zile.

Localnicii spun că este „de necrezut” cum un om prins beat la volan nu s-a potolit nici după ce a scăpat prima dată ca prin urechile acului:

„Ăsta ori are 9 vieți, ori nu înțelege nimic! Cine să mai aibă curaj să iasă pe drum dacă un astfel de om circulă liber?”, comentează oamenii din zonă.

Povestea lui pare desprinsă din filmele de comedie: prins beat, fără permis, dus la poliție, și în loc să învețe o lecție, omul a dat „replay” câteva ore mai târziu. De data asta, însă, finalul e clar: direct după gratii!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu
Sursa: click.ro

A început Postul Paștelui 2025: Ce alimente sunt interzise și care sunt zilele cu dezlegare la pește

Postul Paștelui, cunoscut și sub denumirea de Postul Mare, a

Călărași: Se caută șef pentru muncă, dar nu se prezintă nimeni

Deși pe hârtie oferta pare generoasă, realitatea din teren arată