VIDEO. Scandal cu intervenția poliției și jandarmilor în comuna Unirea

Un adevărat scandal a izbucnit în fața unui local din comuna Unirea, acolo unde mai multe persoane au fost implicate într-un conflict violent. Atmosfera tensionată a dus la mobilizarea forțelor de ordine, iar la fața locului au ajuns atât polițiștii, cât și jandarmii.

Potrivit martorilor, spiritele s-au încins rapid, iar mai multe persoane au fost încătușate și conduse la sediul poliției pentru audieri. În timpul intervenției, unul dintre polițiști a fost rănit după ce a fost lovit de portiera unui autoturism, suferind o leziune la nivelul arcadei. Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

Autoritățile urmează să stabilească exact circumstanțele în care a avut loc incidentul și ce măsuri vor fi dispuse împotriva celor implicați.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss