Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 2°C | Anul XI Nr. 541

Știri

Condamnare pe viață pentru ucigașul unei românce și al fiicei sale

Published

on

Justiție tardivă pentru o tragedie previzibilă

Curtea de Apel din Modena l-a condamnat pe 17.09.2025, pe Salvatore Montefusco, în vârstă de 69 de ani, la închisoare pe viață pentru uciderea soției sale, Gabriela Trandafir (47 de ani), originară din România, și a fiicei acesteia, Renata Alexandra (22 de ani), în iunie 2022. Decizia anulează sentința inițială de 30 de ani, care invocase „comprehensibilitatea umană” a gestului, o justificare controversată. Noua sentință include și un an de izolare diurnă, o măsură severă în legislația italiană. „Familia victimelor este profund mulțumită. S-a recunoscut că circumstanțele atenuante au fost acordate eronat”, a declarat avocata Barbara Iannuccelli, citată de presa italiană.

O noapte de groază în Cavazzona

Montefusco a recunoscut că și-a împușcat mortal mai întâi fiica vitregă, apoi soția, folosind o pușcă (cu țeavă scurtă), în casa familiei din Cavazzona di Castelfranco Emilia, Modena. Fiul minor al cuplului, în vârstă de 17 ani, a încercat să intervină, dar a scăpat cu viață, fugind. „L-aș fi putut ucide și pe el. Nu știu ce m-a oprit”, a mărturisit criminalul anchetatorilor, potrivit Știri Diaspora. După crimă, fostul antreprenor în construcții, purtând o cămașă plină de sânge, s-a predat carabinierilor la un bar din apropiere. Casa și arma au fost puse sub sechestru, iar Montefusco a fost acuzat de dublu omor calificat.

Plângeri ignorate și o dramă anunțată

Cazul a fost numit de rude și avocați „epilogul unei tragedii previzibile”. Între 2021 și 2022, Gabriela depusese trei plângeri penale împotriva soțului pentru violență domestică, hărțuire, furt și delapidare, inclusiv pentru instalarea unui dispozitiv GPS pe mașina sa. Procuratura din Modena a clasat însă aceste plângeri, considerându-le doar agresiuni verbale. Conflictul era reciproc: Montefusco le acuza pe Gabriela și Renata de maltratări, iar o audiere programată în iunie 2022 nu a mai avut loc, tragedia petrecându-se în acea dimineață.

Viața sub teroare

Avocata Annalisa Tiron a descris un climat de frică permanentă: „Montefusco le interzicea să muncească și nu le dădea bani. Gabriela a vândut bijuteriile familiei pentru a supraviețui.” Într-un incident, cele două au chemat ambulanța după ce au fost forțate să consume ouă stricate. Renata le spunea prietenilor că se teme pentru viața mamei sale, convinsă că tatăl vitreg va recurge la un gest extrem: „Le amenința mereu că o să plătească.”

Advertisement

Resentimente și motive ascunse

Montefusco o cunoscuse pe Gabriela acum două decenii, părăsindu-și prima familie pentru ea. Casa construită pentru Gabriela fusese donată Renatei, iar teama de a o pierde în urma unui divorț ar fi alimentat furia criminalului. În instanță, acesta a acuzat victimele de hărțuire, iar avocatul său, Marco Rossi, a invocat o „furie incontrolabilă”, cerând arest la domiciliu, cerere respinsă de judecători.

De la colaborator anti-mafia la ucigaș

În anii ’90, Montefusco a contribuit la arestarea a 16 persoane în dosare anti-mafia, un trecut care contrastează cu fapta sa. Dubla crimă a șocat Modena și a atras atenția presei asupra acestui paradox. Condamnarea pe viață a fost salutată ca un act de dreptate tardivă. „Justiția a făcut un pas corect”, a afirmat avocata Iannuccelli.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Agricultură și Industrie

10.000 de fermieri au făcut prăpăd la Bruxelles. Aproximativ 1.000 de utilaje agricole au împânzit centrul capitalei

Published

on

Joi, 18 decembrie a.c., capitala belgiană a fost scena unor proteste puternice, când mii de fermieri din întreaga Uniune Europeană au ieșit în stradă cu sute de tractoare pentru a-și exprima furia față de politicile agricole ale UE și, în mod special, față de controversatul acord de liber-schimb dintre Uniunea Europeană și blocul Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay). Demonstrațiile au coincis cu summitul liderilor țărilor membre UE, reunite la Bruxelles pentru discuții asupra agendei comerciale și agricole.

De la primele ore ale după-amiezii, aproximativ 10.000 de fermieri au blocat principalele artere ale orașului, aducând trafic aproape la paralizie și forțând autoritățile să închidă tuneluri și rute importante în zona instituțiilor europene. Numeroase utilaje agricole au fost parcate în jurul clădirilor Parlamentului European, iar protestatarii au folosit tractoare pentru a monta baricade improvizate.

Pe alocuri, furia protestatarilor s-a transformat în violență: fermierii au aruncat cu cartofi, ouă, și alte obiecte spre forțele de ordine, iar unele grupuri au detonat artificii și au dat foc la garduri de protecție. Autoritățile au desemnat puncte de acces și au cerut calmul protestatarilor, însă, pe măsură ce tensiunile au crescut, forțele de ordine au intervenit mai ferm.

Pentru a controla mulțimea, poliția belgiană a făcut uz de tunuri cu apă și gaze lacrimogene în apropierea Parlamentului European și în alte puncte fierbinți ale manifestației. După ce unii protestatari au început să forțeze cordoanele poliției și să avanseze cu tractoarele, forțele de ordine au intervenit pentru a restabili ordinea și pentru a proteja clădirile instituțiilor UE.

Advertisement

Sursa oficială a poliției menționează că inițial protestului i s-a aprobat participarea a până la 50 de tractoare, dar până după-amiaza zilei numărul acestora a crescut la aproximativ 500–1.000, majoritatea purtând însemne autohtone belgiene și europene. Estimările sugerează că între 7.000 și 10.000 de persoane au participat la acțiune.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Consiliul Local al Municipiului Călărași se va reuni în ședință ordinară. Care sunt proiectele de pe ordinea de zi

Published

on

Luni, 22 decembrie a.c., Consiliul Local al municipiului Călărași se va întruni în cadrul unei ședințe ordinare la sediul primăriei, aleșii locali fiind prezenți pentru a discuta și vota o serie de proiecte importante pentru încheierea anului administrativ.

Această reuniune este una dintre ultimele programate înainte de vacanța de iarnă și are loc într-un context în care administrația locală se pregătește pentru finalizarea obiectivelor bugetare și operaționale ale anului 2025.

Proiectele de pe ordinea de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea rețelei școlare din Municipiul Călărași în anul școlar 2026-2027;

Advertisement

2. Proiect de hotărâre privind inițierea procedurii de vânzare a imobilului-teren în suprafață de 300 mp, situat pe strada Corneliu Pantilie, nr. 8, identificat prin cartea funciara nr. 33219, aflat in domeniul privat al U.A.T. Calarasi, atribuit in folosință gratuite conform Legii 15/2003, pe care se afla edificata o constructie, regim P+1E și împrejmuire, aflat în proprietatea doamnei Călin Loredana-Marcela;

3. Proiect de hotărâre privind inițierea procedurii de vânzarea a imobilului – teren în suprafaţă de 477 mp, situat în municipiul Călărași, str. Petre V. Hanes, nr. 12, județul Călăraşi, teren având număr cadastral 23439, înscris în cartea funciară nr. 23439, aparținând domeniului privat al municipiul Călăraşi, pe care sunt edificate
construcțiile 23439-C1, 23439- C2, 23439-C3, proprietatea Salubris Waste Management SRL.

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea dezlipirii în două loturi a imobilului teren arabil situat în extravilanul municipiului Călăraşi, județul Călăraşi, Tarlaua 23, având Numărul Cadastral/Carte Funciară 37239/UAT Călărași, în suprafaţă de 24.400 mp.

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea dezlipirii în trei loturi a imobilului teren arabil situat în extravilanul municipiului Călărași, județul Călărași , Tarlaua 26, având Numărul Cadastral/Carte Funciară 37504/UAT Călărasi,
5G 75 în suprafață de 41700 mp;

6.Proiect de hotărâre privind aprobarea dezlipirii în două loturi a imobilului teren având Numărul Cadastral 35368, înscris în Cartea Funciară 35368/UAT Călărași, în suprafaţă de 4969 mp, situat în municipiul Călărași, strada Barbu Ştefănescu Delavrancea, numărul 1, județul Călăraşi;

Advertisement

7. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 68 din 30.04.2025 privind aprobarea modelului contractului de
custodie și a încheierii acestuia în cadrul proiectului: “Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Călărași”, finanțat prin Programul Național de Redresare şi Reziliență (PNRR), Componenta C15: Educație.

8. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 48/05.03.2024 privind participarea UAT Municipiul Călăraşi la “Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice”, derulat de către Ministerul Energiei si aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului “Noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul U.A.T. Călărași;

9. Diverse

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Administrație Locală

Ședința Consiliului Județean Călărași, plină de emoție și bucurie. Zeci de colindători au creat o atmosferă de sărbătoare

Published

on

Joi, 18 decembrie a.c., ședința ordinară a Consiliului Județean Călărași a fost specială. Zeci de copiii de toate vârstele și-au făcut apariția în sala de ședințe a instituției publice pentru a delecta persoanele prezente cu momente caracteristice acestei perioade.

Sala  “Mihai Arbagic” a fost umplută de vocile copiilor de la grădinițele „Amicii” și „Voinicel”, care au adus cu ei spiritul autentic al sărbătorilor de iarnă.

Cu naturalețea specifică vârstei, cei mici au cântat colinde care au creat un moment de pauză binevenită din ritmul obișnuit al activității administrative. Pentru câteva minute, formalitatea a fost înlocuită de liniște și căldură.

Atmosfera a fost completată de ansamblul „Bărăganul”, care a readus în prim-plan tradițiile zonei printr-un program folcloric plin de energie și autenticitate. Cântecele și dansurile populare au legat trecutul de prezent și au reamintit importanța păstrării obiceiurilor locale.

Advertisement

A fost o întâlnire diferită, devenită deja o tradiție pentru ultima ședință a Consiliului Județean Călărași din fiecare an.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading