Ziua Porților Deschise la șantierul arheologic Măriuța – La Movilă s-a transformat într-o bătaie de joc la adresa comunității. Muzeul Dunării de Jos Călărași, în parteneriat cu Primăria Belciugatele, a „organizat” marți, 16 septembrie 2025, un eveniment despre care aproape nimeni nu a știut.
Anunțul? Nu înainte, ci după! O postare seacă pe rețelele de socializare, ca să dea bine la raport, în care oamenii erau informați că evenimentul a avut deja loc. Cu alte cuvinte, Ziua Porților Deschise a fost ținută cu porțile ferecate pentru publicul larg.
În timp ce elevii și câțiva localnici invitați au fost duși pe câmp, la soare, unde au băut apă ca să nu leșine de căldură, restul celor interesați de patrimoniul arheologic al județului au rămas pe dinafară, fără să aibă șansa să participe.
Muzeul vorbește în postare despre „descoperiri arheologice fascinante” și „explicații accesibile pentru toate vârstele”. În realitate, totul pare mai degrabă o bifă birocratică, fără niciun respect față de comunitatea căreia i se adresează.
Întrebarea e simplă: dacă tot se laudă că vor să aducă patrimoniul mai aproape de oameni, de ce nu anunță public, transparent și din timp, aceste evenimente? Sau adevăratul scop este doar să dea bine pe hârtie și în poze pe Facebook?
Contactat de presă, directorul Muzeului Dunării de Jos a recunoscut că evenimentul nu a fost promovat public:
👉 „Nu a fost anunțat, a fost o circumstanță de moment”, a spus acesta.
Mai mult, el a precizat că totul a fost gândit doar pentru un grup restrâns: „Evenimentul a fost organizat pentru cei ce și-au exprimat dorința să viziteze situl, atât”.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.