Gabriel, tânărul din Călărași stropit cu acid, a trecut prin a șasea operație: „Luptă cu o forță incredibilă pentru dreptul la o viață normală”

Lupta lui Gabriel, tânărul de 25 de ani din Călărași care a fost atacat cu acid de baterie în vara anului trecut, continuă. După luni întregi de tratamente și intervenții complicate, acesta a fost supus celei de-a șasea operații, considerată crucială pentru recuperarea sa.

Operația a avut loc ieri și a durat mai bine de patru ore, între 14:30 și 19:00. Medicii i-au reconstruit buza superioară și inferioară, un pas esențial pentru ca tânărul să poată închide gura, să se hrănească normal și să-și recapete demnitatea.

„Durerea este vie și apăsătoare. Suntem cu toții epuizați psihic, începând cu Gabi. Singura noastră putere vine de la Dumnezeu și din rugăciune. Ne rugăm să-i dea putere să reziste, iar vouă, celor care nu sunteți alături, vă mulțumim din suflet pentru sprijinul, dragostea și solidaritatea voastră.”, au transmis rudele lui Gabriel pe rețelele sociale.

Probleme cu vederea

În prezent, tânărul este încă bandajat la ochi, iar medicii urmează să stabilească pașii următori. Familia speră că, odată cu apropierea externării, i se vor scoate firele și bandajele.

Un drum lung, dar plin de speranță

Deși recuperarea este grea și dureroasă, familia lui Gabriel rămâne optimistă: „Drumul este lung, dar credința și sprijinul vostru ne dau puterea să mergem înainte. Împreună, putem să-l ducem pe Gabi spre o viață nouă, cu speranță și lumină.”

Gabriel se află în continuare la o clinică din Turcia, unde medicii fac eforturi susținute pentru a-l ajuta să își recapete o viață cât mai apropiată de normal.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss