Primăria Gălbinași, campioană la nepăsare: profesorii fără decont de transport, școala „reabilitată” cu semne de întrebare

De ani de zile, Primăria Gălbinași demonstrează că educația și profesorii nu contează. Deși legea obligă autoritățile locale să deconteze transportul cadrelor didactice, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în localitate. Mai mult, chiar dacă profesorii au dat în judecată administrația încă din 2021 și au câștigat procesul în 2024, banii tot nu au fost plătiți.

„Primăria Gălbinași nu a plătit niciodată transportul cadrelor didactice. Au pierdut procesul, dar nici măcar atunci nu și-au respectat obligațiile. Este o dovadă de dispreț față de școală și față de cei care zi de zi pregătesc copiii din comună”, a declarat Daniela-Viorica Vintilescu, președinta Sindicatului Liber din Învățământ Călărași.

Situația este cu atât mai revoltătoare cu cât edilul se laudă public cu „realizările” din educație. De la vizitele oficiale, proiecte Erasmus și până la poze cu fosta conducere a țării, imaginea promovată contrastează brutal cu realitatea din teren.

Am vizitat școala din Gălbinași și am observat că, în urma așa-zisei reabilitări, curtea s-a micșorat vizibil, iar gardul pare mutat mai în interior față de cel vechi. Spațiul copiilor este mai mic, iar lucrurile nu par în regulă acolo”, a subliniat liderul sindical.

Prin comparație, Primăria Unirea a demonstrat că se poate respecta legea și profesorii fără scandaluri și fără umilințe în instanță. Acolo, decontarea transportului se face lunar și firesc, exact așa cum ar trebui să fie peste tot.

„La Unirea, se respectă școala și profesorul. La Gălbinași, avem doar promisiuni, imagini frumoase și zero fapte. Din păcate, în loc să sprijine educația, administrația locală preferă să îi lase pe profesori să suporte din buzunar costul drumului spre clasă”, au concluzionat sindicaliștii.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss