Austeritate în Educație: 98,6% dintre profesori își păstrează orele, dar reducerile continuă

Ministrul Educației, Daniel David, a discutat marți, la Prima News, despre impactul măsurilor de austeritate asupra sistemului educațional, în contextul reorganizării școlilor și al situației profesorilor. Potrivit acestuia, datele finale nu sunt încă disponibile, însă se estimează că în aproximativ una sau două săptămâni vor fi cunoscute toate detaliile.

Conform informațiilor preliminare, 98,6% dintre profesorii titulari au reușit să își completeze norma didactică în plus cu două ore suplimentare pe săptămână în aceleași unități școlare. Pentru restul de 1,4%, Ministerul Educației încearcă să găsească soluții pentru a reduce fragmentarea normelor, astfel încât profesorii să nu fie nevoiți să predea în mai mult de trei sau patru școli. „Fiecare om contează, iar prin ordin de ministru am încercat să ne asigurăm că fragmentarea normei nu se face într-un mod complet nerațional”, a precizat David.

Ministrul a adăugat că, în acest an, numărul normelor la plata cu ora va fi semnificativ mai mic comparativ cu anul trecut. Dacă în 2024 s-au înregistrat aproximativ 30.000 de norme la plata cu ora, în 2025 se estimează că acestea vor scădea la circa 15.000. „Vorbesc strict de plata cu ora, nu de normele titularilor sau ale suplinitorilor”, a clarificat acesta.

Recent, s-a aprobat degrevarea directorilor de școli, ceea ce va elibera ore suplimentare. Acestea ar putea fi redistribuite către profesorii titulari care nu și-au completat norma în unitățile lor școlare. „Nu se pune problema ca aceștia să nu își acopere norma. Vom avea date concrete în curând, dar cert este că vom avea mai puține ore la plata cu ora față de anul trecut”, a subliniat ministrul.

David a recunoscut că măsurile de austeritate creează disconfort atât pentru profesori, cât și pentru Ministerul Educației, care a fost nevoit să le implementeze. Cu toate acestea, el a infirmat scenariile catastrofale vehiculate inițial, conform cărora jumătate dintre profesorii titulari și-ar fi pierdut posturile. „Există o diferență mare între aceste măsuri și astfel de scenarii alarmiste”, a concluzionat ministrul.

Bițuică Dan

Bițuică Dan

Dan Bițuică este editor și autor a șapte romane. Scrie despre recomandări de carte, remedii naturiste, actualitate, cotidian politic, sport și istorie, abordând subiectele într-un stil accesibil și orientat spre informare.

Prin activitatea sa editorială, urmărește să ofere cititorilor conținut clar, echilibrat și relevant, adaptat interesului public.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

CJ Călărași: Peste 429.000 lei, alocați în cadrul celei de-a doua sesiuni de finanțare nerambursabilă în baza Legii 350/2005

Consiliul Județean Călărași a aprobat lista proiectelor care vor beneficia

De la asistentă la legendă: Curajul ascuns al Mariei Ann Webster

În Londra victoriană, unde ceața groasă a Tamisei se împletea