CJ Călărași: Evaluări medicale pentru persoanele cu dizabilități din centrele sociale

Consiliul Județean Călărași, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, derulează o campanie de sprijin medical pentru persoanele cu dizabilități aflate în centrele din județ.

Astăzi, o echipă de medici voluntari din cadrul Spitalului Județean de Urgență Călărași și al Spitalului Săpunari s-a deplasat la centrele din Ciocănești și Oltenița, unde beneficiarii au fost supuși unor evaluări medicale complete. Au fost analizate starea de sănătate, necesarul de investigații suplimentare și, acolo unde a fost cazul, au fost făcute recomandări pentru intervenții chirurgicale.

„Este important să fim mai aproape de oameni, să reducem distanțele și să oferim sprijin acolo unde este nevoie”, a declarat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași.

Reprezentanții CJ Călărași subliniază că aceste acțiuni reprezintă un pas esențial pentru ca fiecare beneficiar să aibă acces la îngrijiri medicale corespunzătoare și tratamente adecvate.

Mâine, echipa medicală voluntară își va continua activitatea la Centrul de Abilitare și Reabilitare din comuna Vîlcelele și la apartamentele sociale din municipiul Călărași, în cadrul aceleiași misiuni de sprijin direct pentru persoanele vulnerabile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Ministerului Tineretului, control amănunțit la CSM-ul condus de Dumitru Chirilă

Ministerul Tineretului și Sportului a trimis un corp de control

ULTIMĂ ORĂ! Demisie. Adrian Iencsi a demisionat de la Dunărea Călărași

Antrenorul Adrian Iencsi și-a reziliat contractul cu gruparea călărășeană, AFC