Comunicat de presă / În două luni de mandat, miniștrii USR au luat măsuri concrete pentru reformarea domeniilor lor și pentru stoparea risipei

În cele două luni scurse de la preluarea mandatului, miniștrii USR au luat măsuri concrete pentru o mai bună funcționare a instituțiilor din subordine, instaurarea performanței, eliminarea risipei și a privilegiilor. USR își reafirmă determinarea de a participa responsabil și activ la guvernare, astfel încât să fie făcute reformele întârziate atât de mult timp și să fie repusă România pe drumul cel bun.

Miniștrii USR au făcut deja pași importanți pentru eficientizarea instituțiilor din subordinea lor, pentru reinstaurarea normalului în funcționarea acestora și pentru eliminarea risipei și a privilegiilor:

*Diana Buzoianu, ministra Mediului:*

– A declanșat procedura de reorganizare și reformă a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva (incluzând reducerea de la 99 la 12 a numărului de directori, limitarea sporurilor și a beneficiilor nejustificate);

– A luat măsuri pentru întărirea și eficientizarea Gărzii Naționale de Mediu (pe de o parte, scăderea numărului de șefi simultan cu creșterea numărului de comisari în teren, pe de altă parte, dotarea personalului de control cu bodycam-uri și drone achiziționate prin PNRR);

– A cerut inventarierea tuturor clădirilor administrate de instituțiile din subordinea ministerului, după ce a descoperit că Administrația Națională „Apele Române” plătește o chirie lunară de 54.000 de euro, deși a avut buget pentru cumpărarea unui sediu. Totodată, a propus mutarea „Apele Române” într-una din clădirile administrate de Romsilva, unde există suficiente spații nefolosite;

– A salvat programul „Rabla” pentru persoane fizice, care va fi relansat în septembrie. Ghidul de finanțare va fi pus în consultare publică zilele acestea;

– A dispus reguli mai stricte pentru controalele la gropile de gunoi, iar în urma controalelor au fost aplicate amenzi de 1,8 milioane de lei;

– A reușit deblocarea, cu ajutorul Ministerului Finanțelor Publice, a sumei de 160 de milioane de lei, tranșă din PNRR destinată împăduririlor.

*Oana Țoiu, ministra Afacerilor Externe:*

– S-a întâlnit deja direct, față în față, cu românii din Italia, Austria, Germania, Ucraina și Belgia pentru a înțelege direct nevoile Diasporei de la serviciile consulare;

– A făcut o prioritate din creșterea economiei prin aderarea la OCDE și diplomația economică, subiectele fiind parte din agenda vizitelor bilaterale, precum și din agenda de reforme instituționale și cea de întâlniri acasă cu mediul de afaceri;

– A început din prima zi de mandat reforma detașărilor și deschide larg ușile MAE pentru tineri care vor putea urma o carieră diplomatică bazată pe concurs;

– A avut întâlniri bilaterale cu Maia Sandu și Volodimir Zelenski, care au contribuit la semnalul clar de prioritate pentru relațiile de bună vecinătate și al rolului României ca partener pentru integrarea UE;

– A organizat prima întâlnire cu reprezentanți ai societății civile și experți în relații internaționale, afaceri europene și științe politice din România și din Diaspora, în vederea constituirii unui consiliu consultativ cu mediul asociativ pentru conectarea eforturilor diplomației românești la resursele, dinamismul și expertiza din societatea civilă.

*Radu Miruță, ministrul Economiei:*

– A oprit cazuri revoltătoare de sifonare a banului public (cazul Mamaia SA, compania de stat cu 4 șefi la 3 angajați, respectiv cazul clădirii cu 54 de birouri de pe urma căreia statul nu a încasat niciun leu de 18 ani, deși ea aparținea Ministerului Economiei);

– A devoalat cheltuielile absurde de la SALROM;

– S-a asigurat că România va putea relua exploatarea grafitului de la Baia de Fier din Gorj;

– A început să lucreze, împreună cu ministra Mediului, la modificarea legislației pentru contracararea miilor de tone de deșeuri care intră anual în România sub eticheta falsă de produse second-hand;

– A luat măsuri ferme după ce a descoperit nereguli grave în procedurile de selecție a conducerilor a șase companii de stat și a dispus ca verificările Corpului de control să fie extinse la toate companiile din subordinea ministerului. La finalizarea verificărilor, va sesiza Parchetul General;

– A trimis SGG propuneri de modificare a ordonanței privind guvernanța corporativă, astfel încât șefii să fie selectați pe criterii reale de competență, nu doar pe formalități birocratice. Printre modificări: extinderea criteriilor de performanță, introducerea unei evaluări o dată la șase luni, clarificarea procedurii de anulare a selecțiilor în cazul în care sunt observate vicii, dar și reducerea numărului membrilor consiliilor de administrație și pentru companiile în care s-au încheiat numirile.

*Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării:*

– A lansat proceduri de achiziții importante pentru înzestrarea Armatei, una dintre condiții fiind integrarea în economia de apărare locală;

– A semnat, alături de omologul olandez, Ruben Brekelmans, un memorandum care confirmă angajamentul comun de a permanentiza Centrul de Instruire F-16 din România. 18 aeronave F-16 din dotarea Regatului Țărilor de Jos vor fi donate României;

– A avut întrevederi cu oficiali europeni și americani în scopul întăririi capacităților de apărare ale României, în contextul provocărilor de securitate din regiunea Mării Negre și al evoluțiilor recente de pe flancul estic al NATO;

– A urgentat demersurile pentru avizarea Legii apărării naționale și Legii pregătirii populației pentru apărare, astfel încât acestea să poată fi, în sfârșit, trimise Parlamentului spre dezbatere și adoptare. Una dintre modificările aduse vizează posibilitatea ca persoanele care doresc să poată participa la sesiuni de pregătire de patru luni, după care să devină rezervişti pentru Armata Română, chiar și angajaţi ai acesteia.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Un tir încărcat cu marmură s-a răsturnat pe Autostrada A2, în dreptul localității Vlad Țepeș

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că

Filmele de la Cinema 3D/2D Călărași în perioada 11 noiembrie – 08 decembrie 2022

PROGRAM CINEMA 3D/2D CĂLĂRAȘI  11 noiembrie – 08 decembrie 2022