Administrație Locală
Portul Turistic de Agrement din Călărași, aproape de finalizare – o investiție majoră pentru dezvoltarea turismului pe Dunăre

Administrație Locală
Oltenița investește în viitorul copiilor: „Școala după școală” începe din 1 octombrie 2025

Primăria Municipiului Oltenița, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Prof. Lucian Pavel”, lansează în anul școlar 2025-2026 programul educațional „Școala după școală”, un proiect menit să ofere elevilor șanse egale la educație și dezvoltare personală.
Programul, derulat de luni până vineri, între orele 12:00 – 16:00, va debuta pe 1 octombrie 2025 și se adresează atât elevilor din ciclul primar, cât și celor de gimnaziu.
🔹 Activități remediale – sprijin suplimentar pentru disciplinele de bază: limba română, matematică, limbi străine.
🔹 Activități de excelență – pregătire pentru concursuri și olimpiade, dezvoltarea competențelor avansate.
Copiii vor putea participa la cluburi și ateliere tematice variate:
🎭 teatru și dezvoltare personală,
📚 lectură și limbi străine,
🧩 matematică și științe,
🎨 arte și pictură,
🎶 cor și activități vocale,
🤸 sport și mișcare.
De asemenea, școala va găzdui un Centru de excelență pentru Limba și Literatura Română și un Centru DELF pentru perfecționarea limbii franceze.
Selecția elevilor se va face în luna septembrie, pe baza cererilor depuse de părinți sau reprezentanți legali, urmate de un test de aptitudini pentru activitatea dorită.
„Prin acest proiect sprijinim școala, sprijinim copiii, sprijinim viitorul. Oltenița crește frumos atunci când investim în educație și oferim fiecărui copil șansa de a-și descoperi pasiunile și potențialul”, au transmis reprezentanții administrației locale.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Administrație Locală
Zi de sărbătoare și voie bună pentru seniorii de la Căminul „Sf. Gheorghe” Oltenița

La Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sf. Gheorghe” și la UAMS Oltenița, ziua de joi a însemnat mai mult decât îngrijire medicală și siguranță. Seniorii au avut parte de momente de relaxare, socializare și bucurie, în timp ce în incinta unității s-a desfășurat acțiunea trimestrială de dezinsecție, dezinfectare și deratizare, menită să le asigure rezidenților un mediu curat și sănătos..
În timp ce specialiștii se ocupau de igienizarea spațiilor, vârstnicii au ieșit în aer liber, au stat la povești și s-au bucurat de activități simple care le-au adus zâmbete și voie bună. Ziua a căpătat însă o încărcătură emoțională deosebită, odată cu aniversarea doamnei Gârtan Floriana, rezidentă a centrului din anul 2009, care a împlinit 78 de ani. Cu sprijinul coordonatorului și al personalului, aceasta a fost sărbătorită cu tort, urări și aplauze din partea colegilor de la cămin.
„Pentru noi, fiecare astfel de moment este o amintire prețioasă și o dovadă că seniorii noștri nu sunt singuri, ci parte dintr-o familie care îi prețuiește”, au transmis reprezentanții Direcției de Asistență Socială Oltenița.
Atmosfera caldă și imaginile surprinse la eveniment arată că, dincolo de grija zilnică, la Căminul „Sf. Gheorghe” se creează legături și amintiri care aduc alinare și bucurie persoanelor vârstnice.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Administrație Locală
Primăria Oltenița: „Orașul nostru nu este groapă de gunoi!” – apel la responsabilitate după noi cazuri de aruncare a deșeurilor

Primăria Municipiului Oltenița trage un semnal de alarmă după ce, la scurt timp de la curățarea unei zone, aceasta a fost din nou transformată într-un loc de depozitare a gunoaielor. În mai puțin de 30 de minute de la acțiunea de salubrizare, angajații Primăriei au descoperit din nou pietre, moloz, crengi și saci aruncați la întâmplare, chiar lângă un loc de joacă pentru copii.
Reprezentanții administrației locale consideră situația inadmisibilă, în condițiile în care eforturile de a păstra orașul curat sunt zilnice. „Bunul simț și respectul pentru comunitate nu ar trebui să fie opționale”, transmit autoritățile, care avertizează că persoanele surprinse că depozitează ilegal materiale de construcții, resturi vegetale sau alte tipuri de deșeuri pe domeniul public vor fi sancționate conform legii.
„Oltenița este orașul nostru, nu groapa noastră de gunoi. Haideți să dăm dovadă de responsabilitate și să avem grijă de spațiul în care trăim. Numai împreună putem păstra orașul curat!”, este mesajul Primăriei pentru cetățeni.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.