Scene incredibile s-au petrecut pe 16 august, în Călărași, după ce o femeie de 31 de ani a sunat la 112 și a reclamat că ar fi fost agresată de concubin.
Când au ajuns la fața locului, polițiștii au descoperit că nu era vorba de nicio bătaie conjugală, ci de un scandal între trei femei aflate în stare avansată de ebrietate. În plus, apelanta a recunoscut că a avut doar o ceartă verbală cu partenerul.
Când au aflat că vor fi amendate pentru apel fals, cele trei au luat foc. Au început să țipe, să înjure și să se îmbrâncească cu oamenii legii. Una dintre ele, o femeie de 50 de ani, a fost încătușată, moment în care situația a degenerat complet: o tânără de 21 de ani a sărit la un polițist, l-a lovit cu pumnii în piept și a încercat să o elibereze pe femeia reținută. Agentul a fost rănit la antebraț în timpul intervenției.
Cele trei scandalagii au fost încătușate și duse la secție, iar pe numele lor a fost deschis dosar penal pentru ultraj. Agresoarea de 21 de ani a fost reținută pentru 24 de ore, însă a doua zi, Parchetul Călărași a decis plasarea ei sub control judiciar pentru 60 de zile.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.