Măsuri împotriva redirecționării abuzive a pacienților către clinici private

Ministerul Sănătăţii va lansa, de la 1 septembrie, un formular online prin intermediul căruia pacienţii vor putea raporta situaţiile în care au fost redirecţionaţi abuziv dintr-un spital de stat la un cabinet privat, a anunţat ministrul Alexandru Rogobete.

Potrivit acestuia, prin formularul care va fi disponibil pe pagina de internet a Ministerul Sănătăţii pacienţii vor putea transmite spitalul unde s-a întâmplat, medicul implicat, cabinetul spre care a fost redirecţionat pacientul şi costurile impuse.

„În România, un adevăr simplu trebuie cunoscut de toată lumea: spitalul public are obligaţia de a trata pacienţii. Din păcate, am primit numeroase semnale că bolnavilor li se spune că „nu mai sunt locuri”, „s-a terminat plafonul”, „CT/RMN este stricat”, „laboratorul nu funcţionează” sau că „nu există condiţii” – şi sunt trimişi către cabinete private, unde plătesc pentru servicii pe care ar fi trebuit să le primească gratuit.

Această practică este inacceptabilă şi nedemnă. Am spus ferm şi repet: activitatea medicală în privat se desfăşoară după programul din spitalul public, nu în locul acestuia şi nu în detrimentul pacienţilor. Nu vreau să se înţeleagă greşit, nu generalizez! În spitalele de stat există oameni minunaţi, care ţin acest sistem pe umeri şi care fac tot ce le stă în putinţă pentru a ajuta. Însă există şi excepţii, iar acestea nu ne fac bine. Pacientul are dreptul să aleagă liber unde doreşte să se trateze – public sau privat. Este însă inacceptabil ca el săfie redirecţionat intenţionat de personalul din spitalele publice, sub pretexte false”, spune ministrul.

Mutare abuzivă de la spitalul de stat la privat: Sesizările vor fi verificate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Sesizările care vor fi transmise Ministerului Sănătăţii vor fi analizate de specialiştii instituţiei şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, astfel încât fiecare caz să fie verificat şi sancţionat.

Ca ministru al sănătăţii, nu pot să cer încredere oamenilor în sistem, dacă nu le arătăm respect. Pacienţii merită tratament corect, demnitate şi grijă – nu umilinţă şi presiuni financiare. Îmi asum alături de echipa mea această schimbare, oricât de greu ar fi şi oricâtă rezistenţă ar exista. Sănătatea românilor nu se negociază, iar pacienţii nu sunt singuri. Nici medicii care acţionează corect, gândindu-se la binele omului pe care îl au în faţă. Acest personal medical, de bună-credinţă, are Ministerul Sănătăţii alături – până la capăt„, a mai transmis Rogobete.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Anunț finalizare proiect „Modernizarea și diversificarea activității prin achiziția de echipamente”

Urmărește-ne pe WhatsApp! Vrei să fii mereu la curent cu

Stan Ion este noul subprefect al județului Călărași

Stan Ion va exercita funcția publica de subprefect al județului