Un nou incendiu a izbucnit în această seară, sâmbătă, 16 august, în jurul orei 21.00, în cartierul Măgureni din Călărași. Focul a fost localizat la capătul străzii Rândunelelor, între fosta groapă de gunoi și zona de case.
Este pentru a doua oară în ultimele două săptămâni când pompierii sunt puși pe drumuri pentru a stinge flăcările din aceeași zonă, existând suspiciunea că incendiile ar fi fost provocate intenționat.
La fața locului au ajuns de urgență pompierii militari, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Intervenția promptă a evitat propagarea flăcărilor către gospodării.
Martorii spun că focul s-a extins rapid din cauza vegetației uscate, creând din nou panică printre locuitorii din apropiere.
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care a izbucnit incendiul, dar oamenii din cartier sunt convinși că au de-a face cu un piroman care își face de cap în zonă.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.