Deputatul de Călărași, Mihai Claudiu Gheorghe, membru al Comisiei pentru Sănătate din Parlamentul României, se alătură apelului lansat de Confederația Sindicală Națională MERIDIAN și solicită Guvernului și Parlamentului să abroge de urgență prevederile din Legea nr. 141/2025 care vor lăsa, de la 1 septembrie, sute de mii de români fără asigurare medicală.
De la începutul lunii septembrie, peste 650.000 de cetățeni din întreaga țară, inclusiv din județul Călărași, vor pierde calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, potrivit noilor modificări legislative introduse prin Legea nr. 141/2025. Printre cei afectați se numără soții și soțiile fără venituri proprii, părinții aflați în întreținerea copiilor, familiile militarilor și polițiștilor, personalul monahal, șomerii indemnizați și persoanele persecutate politic.
Concret, aceștia vor fi obligați să achite 2.430 de lei pe an – în două tranșe – doar pentru a putea beneficia de servicii medicale. „Este o măsură abuzivă, antisocială și contrară principiilor europene. România se îndepărtează de practicile din țări precum Germania, Austria sau Italia, unde principiul ‘asigurării de familie’ protejează persoanele aflate în întreținere prin contribuția celui care lucrează”, a declarat deputatul Mihai Claudiu Gheorghe.
Parlamentarul consideră că aceste schimbări contravin art. 22 din Constituție, privind dreptul la viață și integritate fizică și psihică, și avertizează că măsura va adânci prăpastia socială. „Ca membru al Comisiei pentru Sănătate, nu pot accepta ca sănătatea să fie transformată dintr-un drept fundamental într-un lux inaccesibil pentru mii de familii. Cer Guvernului și Parlamentului să abroge imediat aceste prevederi și să revină la o legislație care respectă Constituția și standardele europene”, a subliniat Gheorghe.
Deputatul de Călărași atrage atenția și asupra efectelor economice și sociale pe termen lung: „Această lege nu doar că lovește în cei mai vulnerabili, dar afectează și coeziunea socială. Familii deja aflate în dificultate vor fi împinse în pragul sărăciei, iar sistemul medical va pierde sprijinul comunității pe care ar trebui să o servească.”
Mihai Claudiu Gheorghe a transmis că va susține în continuare, în Parlament, orice inițiativă care să readucă România pe linia principiilor europene de solidaritate socială și protecție a cetățenilor.
