Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -0°C | Anul XI Nr. 542

La zi

Primarul din Gălbinași se implică în educația elevilor din comună. Ultimii 6 km de asfalt vor fi turnați anul acesta

Published

on

Primarul Radu Paul vorbește despre modul în care administrația din Gălbinași se implică în sistemul educațional al copiilor din comuna pe care acesta o conduce împreună cu echipa de oameni din primărie. În procent  de peste 95% din localitate este asfaltată, au mai rămas doar 6 km de asfalt pentru a acoperi întreaga localitate, toate drumurile de interes public. 

Săptămâna trecută a început un nou an școlar pentru elevii din țara noastră. Ca în fiecare an, administrația locală din comuna Gălbinași a fost alături de preșcolari, elevii de gimnaziu și elevi ai școlilor generale  din localitate. Chiar dacă nu a putut ajunge personal la deschiderea anului școlar, acesta a avut grijă ca o parte a personalului din primărie să ia parte la evenimentul de deschidere. În materialul video realizat de reporterul Călărași News, edilul localității vorbește despre modernizarea condițiilor în care copii își desfășoară orele de curs. Condițiile sunt total diferite, de la încălzirea pe lemne, sobe în clase, școlile beneficiază de încălzire prin centrale. Grupurile sanitare au fost si ele modernizate, față de cele insalubre care existau până acum ceva timp. Școlile din Gălbinași beneficiază de laboratoare de studiu și clase recent reabilitate.

“Ei sunt viitorul nostru, pentru ei muncim și ne zbatem!”  – afirmă primarul din Gălbinași, Radu Paul

Cu toate că primăria are un buget nu tocmai mare, an de an, autoritățile au sprijinit educația din școli. Au fost oferite rechizite, elevii fruntași au fost premiați de fiecare dată.

Advertisement

“Am aplicat în proiecte de reabilitare și am cheltuit cu folos banii europeni sau de la guvern pentru a avea condiții de învățământ modern. Suntem aproape de comunitate. Ne preocupă ca elevii să aibă condiții, curățenie, an de an investim în oameni, ajutăm cu ce se poate, spune consilierul primarului.

Rezultatele modernizării se văd în numărul mare de diplome. Suntem plini de proiecte, explică primarul. Am început extinderea rețelei de apă și o terminăm în comună la începutul lunii octombrie. Avem asfaltat 95% din străzi. Anul acesta termin de asfaltat restul de 6 km. Mai am 6 km de canalizare ce își urmează procedura pe SEAP. O ambiție a unui primar PSD este aceea de termina toate lucrările.

La anul nu voi mai avea nimic de făcut, la fel și în mandatul viitor de primar. Mi-am onorat angajamentele față de oameni și aceștia m-au ajutat să respect termenele promise. Ne-am făcut datoria… spune primarul Radu Paul.

Directorul Angelica Ulmazu arată cu bucurie deschiderea anului școlar în spații curate, igienizate, cu manuale pentru 600 elevi, organizați în 5 grupe preșcolar, 15 clase primare și 9 clase la nivel gimnazial. Copiii au fost bucuroși și noi ne-am pregătit din timp pentru a-i aștepta. Părinții au fost informați cu toate noutățile apărute la nivel legislativ.

Avem un proiect Erasmus pentru cadrele didactice care presupune schimb de experiență cu cadre din străinătate care pregătesc copii provenind din medii defavorizate. Este un proiect cțștigat de noi. Un alt proiect este pe POP-up destinat profesorilor motivați. Suntem doar 3 școli din județ ce am câștigat acest proiect. Un proiect câștigat este pe REDISETDCO câștigat în parteneriat cu Primăria Gălbinași este la nivel preșcolar unde CEDO a finanțat o grupă de 25 copii preșcolari.

Lectură sub lupă este un alt proiect destinat copiilor preșcolari de la Grădinița de la Moara Nouă. Cel mai important proiect este acela de modernizare a școlii, un proiect câștigat de primărie. Copiii să vină cu plăcere și încredere la școală. Aici vor găsi sprijin și înțelegere. Doar prin educație vor putea avea un viitor mai bun, încheie doamna director a Școlii generale Nr.1

Advertisement

https://youtu.be/DngkkjlaKY8

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

Alertă epidemiologică în România: Peste 11.000 de cazuri de gripă în doar o săptămână

Published

on

România se confruntă cu o creștere explozivă a cazurilor de gripă. Potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), în săptămâna 15–21 decembrie 2025 au fost înregistrate 11.174 de cazuri de gripă clinică la nivel național – aproape dublu față de săptămâna precedentă (când s-au raportat 5.701 cazuri). Comparativ cu aceeași perioadă a sezonului trecut, numărul este de aproximativ cinci ori mai mare, iar față de media ultimilor cinci ani este de aproape șapte ori peste nivelul obișnuit.

Autoritățile au declarat oficial stare de alertă epidemiologică, după trei săptămâni consecutive de activitate gripală intensă și răspândire geografică extinsă în toate județele țării. Cele mai afectate zone rămân Bucureștiul (peste 1.600 cazuri), Cluj, Botoșani, Bihor, Iași și Neamț.

Trist, a fost confirmat și primul deces cauzat de gripă în acest sezon: o femeie de 88 de ani din județul Cluj, nevaccinată antigripal, care suferea și de alte afecțiuni medicale grave. Virusul implicat a fost de tip A, subtip H3.

Spitalele, în special secțiile de boli infecțioase și ATI, sunt din ce în ce mai aglomerate. Pacienții cu simptome severe (tuse intensă, febră mare, dificultăți de respirație) sunt internați prioritar, în timp ce multe cazuri ușoare sunt tratate la domiciliu. Medicii avertizează că greul abia acum începe: estimările epidemiologice indică faptul că vârful sezonului gripal va fi atins în următoarele două săptămâni (sfârșit de decembrie – început de ianuarie). Dacă trendul ascendent continuă, nu este exclusă chiar declararea unei epidemii de gripă.

Advertisement

Recomandări urgente: Vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă de protecție. Până la 21 decembrie fuseseră administrate peste 1,25 milioane de doze de vaccin antigripal. Autoritățile îndeamnă în continuare populația – în special persoanele vulnerabile (vârstnici, cei cu boli cronice, gravide, copii) – să se vaccineze cât mai repede și să respecte măsurile de prevenție: igiena mâinilor, evitarea spațiilor aglomerate, purtarea măștii în situații de risc.

Starea de fapt este îngrijorătoare, dar încă este timp să ne protejăm. Atenție sporită în următoarele săptămâni!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Sute de români, „învinși” de sarmale, cozonaci și pahare: record de urgențe după Crăciun!

Published

on

Sute de români au umplut secțiile de Urgențe în prima zi de Crăciun, victime ale meselor copioase și ale exceselor de alcool. Unii – bolnavi cronici care au cedat ispitei sarmalelor, cozonacilor și cârnaților, alții – persoane perfect sănătoase ajunse la limita comei etilice sau aduse chiar de poliție.

Un pacient a recunoscut, rușinat, că „doar trei sarmale și-o zeamă” s-au transformat rapid în cârnați, chec și mult mai mult – episod urmat de o criză cardiacă gravă. Medicii avertizează: risc major de stop cardiac, pacienți decompensați cardiac și sufocați umplu secțiile.

În București, doar în prima zi de Crăciun, au fost înregistrate circa 200 de apeluri la 112 din partea diabeticilor care nu s-au putut abține de la dulciuri, a bolnavilor cu afecțiuni gastrice și hepatice care au mâncat tot ce era pe masă, dar și a celor ajunși în stare gravă din cauza alcoolului.

Atenție la alcool: nu există „doză sigură” universal valabilă. Efectul este imprevizibil și depinde de sex, greutate, obișnuință, stare emoțională și dacă s-a mâncat înainte. Moderația recomandată: maximum 1–2 pahare de vin roșu sec.

Advertisement

Sfaturi de la medici pentru următoarele zile:

  • Mănâncă proteine și grăsimi înainte și în timpul consumului de alcool – încetinesc absorbția
  • Evită combinațiile periculoase: alcool + cafea, energizante, dulciuri
  • Amintește-ți că ficatul elimină alcoolul în ritmul lui – o unitate alcoolică (un shot, un pahar vin, o halbă bere) dispare complet din sânge abia după aproximativ 24 de ore

Rămâneți cumpătați – sărbătorile continuă cu Sfântul Ștefan, Revelionul și Sfântul Vasile!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Meteo și Mediu

Alertă meteo de Crăciun! Viscol puternic, rafale de 130 km/h și polei – România sub cod galben și portocaliu până luni

Published

on

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme severă și mai multe avertizări cod galben și portocaliu, valabile în intervalul 26 decembrie, ora 10 – 29 decembrie, ora 10.

În perioada 26-27 decembrie, vântul se va intensifica în est, sud-est, local în centru și sud-vest, urmând ca duminică (28 decembrie) să sufle puternic în toată țara, cu viteze de 40-60 km/h și rafale mai mari. Senzația de frig va fi accentuată semnificativ.

La munte, rafalele vor atinge frecvent 60-80 km/h, iar în zonele înalte 90-130 km/h, condiții în care ninsoarea va fi viscolită, vizibilitatea se va reduce drastic, iar zăpada deja existentă va fi troienită.

Cod galben – vânt și viscol

Advertisement
  • Vineri (14:00) – sâmbătă (16:00): intensificări în Moldova, vestul Olteniei și pe litoral (50-70 km/h), iar la munte rafale de 70-120 km/h
  • Sâmbătă (16:00) – duminică (02:00): accentuări în nordul Moldovei, vestul Olteniei și Carpații Meridionali/Orientali (rafale 90-110 km/h în zonele înalte)

Cod portocaliu – viscol puternic și vizibilitate foarte redusă Duminică și luni dimineața (până la ora 10): în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură vântul va sufla cu rafale de 110-130 km/h, va ninge viscolit, vizibilitatea va fi extrem de scăzută, iar zăpada va fi puternic troienită.

Precipitații și strat de zăpadă În nord, centru, est și la munte vor predomina ninsorile, mai consistente în noaptea de sâmbătă spre duminică și în cursul zilei de duminică. Se va depune un strat nou de zăpadă de 5-15 cm (local mai mult în zona montană înaltă), iar pe arii restrânse există risc de polei și ghețuș.

În București și localități limitrofe – Vineri și sâmbătă: vreme rece, temperaturi între -6…+3 grade, vânt slab spre moderat, probabilitate mare de ceață și chiciură. Duminică: vântul se intensifică (40-45 km/h), maxima ajunge la 5-7 grade, minima -4…-2 grade.

Recomandare ANM: atenție sporită la deplasări, echipare corespunzătoare pentru frig și viscol, prudență maximă pe drumurile montane și în zonele expuse!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading