Transportul Fundeni – București, blocat de lipsa operatorilor! Nicio firmă nu s-a înscris pentru ruta esențială

Locuitorii din comuna Fundeni, județul Călărași, au rămas fără transport interjudețean spre București după data de 1 iulie, din cauza unei schimbări legislative care a lăsat traseul Fundeni – București fără operatori. Primăria a anunțat oficial că, în ciuda demersurilor făcute către Autoritatea Rutieră Română (ARR), nicio firmă nu s-a înscris până acum pentru a asigura curse regulate pe această rută.

Potrivit noii Ordonanțe de Urgență nr. 141/2024, vechiul program de transport interjudețean a fost înlocuit cu „Rețeaua de mobilitate rutieră națională” – o platformă online unde orice firmă de transport care îndeplinește condițiile legale (vehicule moderne, licențe valide, dotări conforme) se poate înscrie pentru a opera trasee.

Situația afectează grav navetiștii și elevii care făceau zilnic drumul către capitală, iar autoritățile locale recunosc că lipsa de interes din partea operatorilor a blocat complet această rută vitală.

Primăria Fundeni transmite că va continua eforturile pentru reluarea acestui serviciu și face un apel către companiile de transport să aplice pentru această rută prin intermediul platformei ARR: www.arr.ro.

Până atunci, locuitorii din Fundeni sunt nevoiți să caute alternative improvizate pentru a ajunge în București.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Întrebări pentru candidat: Daniela Mihai – candidat PSD pentru Senat

CMF: 11240017 Rubrica „Întrebări pentru candidat” își propune să îi

Toate primăriile din județul Călărași, sancționate de Garda de Mediu

Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Călărași a sancționat, în