Reorganizare la Primăria Călărași: 20% din posturi ar putea fi desființate. Viceprimarul Stoian: „Vorbim de oameni, de familii”

gheorghe stoian calarasi

Viceprimarul municipiului Călărași, Gheorghe Stoian, a vorbit despre posibila reorganizare a aparatului administrativ, în contextul măsurilor anunțate la nivel guvernamental. O reducere de 20% a personalului ar putea afecta toate direcțiile subordonate primăriei.

În interviul acordat emisiunii „Spune-mi despre Călărași”, viceprimarul Gheorghe Stoian a confirmat că municipalitatea ia în calcul o reorganizare a structurilor interne, în funcție de noile norme pe care Guvernul le pregătește în ceea ce privește reducerea aparatului bugetar.

„Se discută despre un procent de 20%, adică unu din cinci angajați. Nu avem încă actele oficiale, dar ne pregătim pentru această posibilitate”, a explicat Stoian.

Viceprimarul a subliniat că impactul va fi resimțit în toate direcțiile subordonate, inclusiv la Poliția Locală, unde deja există un plan de restructurare.

„Vor fi decizii grele. Vorbim de oameni, de familii, de situații de viață. Dar vom încerca să luăm cele mai corecte decizii și să păstrăm angajații serioși, responsabili, care aduc plusvaloare comunității”, a declarat acesta.

Stoian a explicat că reorganizarea nu va fi făcută mecanic, ci în funcție de eficiența fiecărui compartiment și de necesarul real al administrației locale.

„Ne vom supune regulilor, dar vom face în așa fel încât administrația să funcționeze eficient. Nu putem cere rezultate dacă nu avem echipe competente în spate”, a conchis viceprimarul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Autobuze hibrid în Călărași

Primăria Călărași a achiziționat patru autobuze electrice Mercedes-Benz de ultimă

VIDEO. Comuna Vâlcelele va avea o capelă nouă în curtea Bisericii “Sf. Dimitrie”

În comuna Vîlcelele din județul Călărași, lucrările desfășurate în curtea