La zi
Amalia Bellantoni a venit cu un purcel în brațe la Guvern: „E simbolul gospodarului român umilit!”

La zi
Roseți: Copii agresați, bătuți și furați de alți tineri. Trei suspecți sunt dați în urmărire

Seara agitată, luni, în localitatea Roseți, județul Călărași, unde o altercație între tineri a degenerat într-o agresiune gravă. Potrivit informațiilor din teren, un grup de tineri,– însoțiți, se pare, și de câțiva adulți – ar fi atacat alți copii. Agresorii i-ar fi bătut, le-ar fi luat telefoanele, banii și chiar o motocicletă electrică.
Unul dintre tineri a fost rănit suficient de grav încât a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat pentru îngrijiri medicale. Incidentul a avut loc în apropierea unui parc, pe strada Mihai Eminescu, iar martorii spun că atacul a fost bruta.
Cei trei presupuşi agresori au fugit de la fața locului înainte ca echipajele de intervenție să ajungă. În prezent, polițiștii și jandarmii desfășoară căutări pentru a-i identifica și prinde.
La zi
Ialomița / Crimă mărturisită după 20 de ani la Ograda: Cadavrul, descoperit în curtea unei case

Un caz cutremurător a ieșit la iveală după două decenii, după ce un bărbat aflat în arest a mărturisit că a ucis o femeie în urmă cu 20 de ani și a îngropat trupul acesteia în curtea unei case din comuna Ograda.
Potrivit informațiilor furnizate de polițiștii și procurorii ialomițeni, victima figura de ani de zile în evidențele poliției ca persoană dispărută. Dezvăluirea a fost făcută de presupusul autor al crimei, aflat în prezent în arest într-un alt dosar penal pentru fapte similare. Acesta a redactat o scrisoare în care a recunoscut fapta și a indicat locul unde a îngropat cadavrul.
Ancheta a fost declanșată imediat, iar în urma cercetărilor efectuate la locul indicat de autor, anchetatorii au descoperit rămășițe umane în saci de plastic, în curtea unei locuințe din Ograda.
Verificările continuă, iar autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele în care a avut loc crima. Cazul a fost mediatizat de Ziarul Independent din Ialomița. Acestia au anunțat ca vor reveni cu detalii în ediția din 23 iulie.
La zi
COD ROȘU DE CANICULĂ ÎN CĂLĂRAȘI – Prefectura avertizează populația: risc crescut de disconfort termic extrem!

Instituția Prefectului – Județul Călărași a transmis luni, 21 iulie, o avertizare meteorologică de Cod Roșu de caniculă, valabilă de marți, 22 iulie, ora 10:00, până miercuri, 23 iulie, ora 10:00. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, județul Călărași se va confrunta cu un val de căldură extrem, cu temperaturi care vor ajunge la 40–41°C și un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă un disconfort termic deosebit de accentuat.
Mai mult, nopțile vor fi tropicale, cu minime ce nu vor coborî sub 20–22°C, amplificând riscurile pentru sănătate, mai ales în cazul persoanelor vulnerabile.
Prefectura recomandă cetățenilor să adopte măsuri urgente de protecție:
-
Evitați deplasările în intervalul orar 11:00 – 18:00
-
Hidratați-vă corespunzător, evitați alcoolul și cafeaua
-
Nu lăsați copii sau animale în mașini închise
-
Verificați starea persoanelor vârstnice, bolnave sau izolate
-
Folosiți aer condiționat sau alte metode de ventilație în locuințe și spații de lucru
Avertizarea este una dintre cele mai severe din această vară, autoritățile cerând vigilență maximă din partea populației și respectarea recomandărilor pentru prevenirea incidentelor cauzate de temperaturile extreme.