Peste 500 de kilograme de tutun prelucrat ilegal, descoperite la o societate comercială din Plătărești

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au descoperit o cantitate impresionantă de tutun prelucrat ilegal în urma unei percheziții efectuate la sediul unei societăți comerciale din comuna Plătărești.

Acțiunea, desfășurată în dimineața zilei de 16 iulie, în jurul orei 08:30, a fost coordonată de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor de la Secția 5 Poliție Rurală Gălbinași. În urma verificărilor, autoritățile au constatat că în incinta societății se procesau cantități mari de tutun, cu încălcarea prevederilor legale.

În baza unui mandat de percheziție domiciliară, au fost ridicate echipamente specializate pentru mărunțirea și procesarea tutunului: două utilaje prevăzute cu lame de tocare, motoare electrice și angrenaje de prindere. De asemenea, au fost identificate trei butoaie metalice de 200 de litri fiecare, dotate cu arzătoare și butelii GPL, folosite la fierberea și prelucrarea tutunului.

Polițiștii au mai găsit 55 de saci menajeri de culoare neagră, conținând tutun mărunțit. În urma cântăririi, s-a constatat că întreaga cantitate se ridică la 522,946 kilograme, cu o valoare estimată de aproximativ 308.502 lei.

Ancheta a relevat că activitatea de prelucrare ilegală a tutunului s-a desfășurat în noaptea de 15 spre 16 iulie, fiind implicate cinci persoane.

Cercetările sunt în curs, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, în vederea stabilirii întregii situații de fapt.

Operațiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al Poliției Municipiului Oltenița.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Cum a ajuns România oaia neagră a Europei pe harta traficului de persoane

România și Irlanda sunt singurele state UE care nu fac

Dosare penale pentru Pompe Funebre, în Călărași

  Dosare penale şi sancţiuni contravenţionale constatate de poliţişti