Știri
Cod galben de caniculă în județul Călărași! Temperaturile pot ajunge la 36°C

Știri
Elevii din Roseți, recompensați pentru excelență de primarul George Chiriță! Festivitate emoționantă la Școala Gimnazială „Iancu Rosetti”

Într-o atmosferă festivă și plină de emoție, elevii claselor V–VIII de la Școala Gimnazială „Iancu Rosetti” din comuna Roseți au încheiat anul școlar cu aplauze, diplome și premii. La eveniment a participat și primarul liberal George Chiriță, care a ținut să le fie alături tinerilor, dascălilor și părinților în această zi specială.
Edilul le-a transmis un mesaj de încurajare și recunoștință tuturor elevilor pentru eforturile depuse în timpul anului școlar, iar pe cei care s-au remarcat prin rezultate excepționale la olimpiadele naționale i-a premiat cu diplome de merit și tablete.
„Am oferit acest gest simbolic pentru a le arăta că munca lor este apreciată. Elevii care au participat la olimpiadele naționale merită tot respectul nostru. Le mulțumesc sincer profesorilor pentru dăruirea cu care educă noile generații, părinților pentru sprijinul constant și elevilor pentru ambiția și emoția frumoasă pe care ne-au oferit-o astăzi”, a declarat primarul George Chiriță.
Finalul anului școlar în comuna Roseți a fost astfel marcat de recunoștință, bucurie și o promisiune: aceea că educația de calitate va continua să fie susținută de administrația locală.
Știri
Oltenița devine punte de legătură între România și Bulgaria

Municipiul Oltenița găzduiește în aceste zile un eveniment cu adevărat important pentru cooperarea regională: întâlnirea oficială a comisiilor mixte româno-bulgare din domeniul transporturilor. Timp de două zile, autorități de rang înalt din ambele țări discută despre proiecte comune menite să consolideze legăturile dintre România și Bulgaria.
Printre participanți se numără ambasadorul Bulgariei în România, primarul din Tutrakan, primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, dar și reprezentanți ai ministerelor de transporturi din cele două state.
Unul dintre momentele-cheie ale întâlnirii are loc astăzi, la ora 10:30, când este programată conferința de presă dedicată proiectului transfrontalier Oltenița–Tutrakan. Acest proiect vizează realizarea unei linii de feribot peste Dunăre, o inițiativă strategică ce promite să dezvolte conectivitatea, schimburile comerciale și turismul în zonă.
„Oltenița redevine un loc al colaborării, unde malurile nu ne despart, ci ne unesc”, a transmis administrația locală într-un mesaj public. Evenimentul marchează o nouă etapă în dinamizarea relațiilor bilaterale și în transformarea Olteniței într-un veritabil nod regional de legătură.
📷 Sursa foto: Tolga Kantarov
Știri
Conferință de presă la Instituția Prefectului Călărași: transparență și teme de interes pentru comunitate

Instituția Prefectului – Județul Călărași, condusă de prefectul Laurențiu State, anunță organizarea conferinței de presă lunare, vineri, 20 iunie 2025, începând cu ora 10:00, în sala de ședințe a instituției.
Evenimentul fusese inițial programat anterior, dar a fost reprogramat din cauza activităților intense legate de organizarea celor două tururi de alegeri. Conducerea Prefecturii transmite că această conferință marchează reluarea dialogului direct și constant cu presa și cetățenii, în spiritul transparenței instituționale.
Temele anunțate pentru discuție includ:
- Situația actuală a fondului funciar în județ
- Proiecte de dezvoltare durabilă și investiții în infrastructura educațională
- Sprijinirea și dezvoltarea activităților sportive
- Implementarea noului model de carte de identitate de către Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor
- Rezultatele ședințelor tehnice desfășurate în cadrul Prefecturii
- Deplasările prefectului și ale echipei în teritoriu
- Confirmarea calității apelor de îmbăiere din zonele publice, conform notificărilor primite de la DSV
- Alte subiecte de interes public pentru județ
La conferință vor participa, alături de prefectul Laurențiu State, și Cristian Dumitrescu – inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, precum și Doinița Nicolae – director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Călărași.