Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 10°C | Anul XI Nr. 535

Justiție și Ordine Publică

Valea Argovei / Un tânăr de 27 de ani a scos „pistolul” după o ceartă – Poliția l-a săltat imediat!

Published

on

Scandal de proporții în comuna Valea Argovei, județul Călărași! Un bărbat a sunat disperat la 112, duminică seara, în jurul orei 18:30, după ce a fost amenințat cu un pistol în mijlocul străzii, în urma unei altercații cu o persoană necunoscută.

Alarma a fost dată imediat, iar polițiștii din Lehliu Gară, împreună cu trupele speciale din Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cu agenții Secției 7 Dor Mărunt, au intervenit în forță la fața locului.

Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că între apelant și un alt tânăr izbucnise un conflict verbal, iar cel din urmă, nervos, ar fi deschis portiera unui autoturism și ar fi scos un obiect ce semăna izbitor cu un pistol. Panică totală în zonă, iar martorii au fost convinși că asistă la un atac armat!

Când l-au prins, polițiștii au aflat că „arma” era, de fapt, o replică din plastic a unui pistol. Însă fapta nu a rămas nepedepsită. Tânărul, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în județul Ilfov, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Advertisement

Cazul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, iar cercetările continuă pentru a se stabili toate împrejurările incidentului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Justiție și Ordine Publică

Doi bărbați din Roseți, arestați preventiv pentru ultraj și tulburarea ordinii publice. Polițiștii au fost amenințați cu furci și topoare

Published

on

Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a anunțat, marți, 28 octombrie 2025, că a solicitat arestarea preventivă a două persoane acuzate de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice. Magistrații Judecătoriei Călărași au aprobat măsura pentru 30 de zile.

Incidentul a avut loc în seara de 27 octombrie, în jurul orei 19:43, în comuna Roseți, județul Călărași. Polițiștii au fost chemați prin apel la 112 pentru a interveni într-un conflict între mai multe persoane. În timpul intervenției, cei doi bărbați ar fi adresat amenințări cu moartea agenților de poliție și ar fi încercat să-i atace cu obiecte contondente și tăietoare, inclusiv o furcă și un topor.

Potrivit procurorilor, agresorii au provocat teamă și panică în rândul celor prezenți. În fața comportamentului violent, polițiștii au folosit mijloacele din dotare, printre care spray lacrimogen și baston, iar unul dintre agenți a fost nevoit să execute mai multe focuri de avertisment pentru a-i imobiliza pe atacatori.

Anchetatorii susțin că prin amenințările și actele de violență comise în public, cei doi au tulburat grav ordinea și liniștea comunității.

Advertisement

Parchetul precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă sunt măsuri procesuale și nu încalcă principiul prezumției de nevinovăție.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Justiție și Ordine Publică

Atenție. Escrocii te vânează pe telefon și pe internet. Polițiștii din Călărași trag un semnal de alarmă

Published

on

Atenție. Escrocii te vânează pe telefon și pe internet. Polițiștii din Călărași trag un semnal de alarmă

Inspectoratul de Poliție Județean Călărași reamintește cetățenilor importanța adoptării unui comportament preventiv, atât în mediul online, cât și în cazul apelurilor telefonice primite din surse necunoscute.

Polițiștii atrag atenția asupra faptului că infractorii pot utiliza metode tot mai diverse pentru a obține date personale, bancare sau sume de bani, inclusiv prin apeluri telefonice falsificate (metoda „spoofing”), în care numărul afișat pare a aparține unei instituții publice, unei bănci sau unei companii cunoscute.

Pentru a evita să deveniți victime ale fraudelor informatice sau telefonice, vă recomandăm să respectați următoarele măsuri de siguranță:

  • Evitați accesarea linkurilor suspecte. Nu accesați linkuri primite prin mesaje nesolicitate, e-mailuri sau aplicații de mesagerie, chiar dacă par a proveni de la prieteni sau cunoștințe. Acestea pot conduce către site-uri malițioase sau pot fi utilizate pentru furtul de date (phishing).
  • Nu introduceți informații personale pe site-uri necunoscute. Verificați întotdeauna dacă site-ul accesat este cel oficial al instituției sau companiei respective. Nu completați formulare care solicită date personale, parole, coduri sau informații bancare, mai ales dacă nu ați inițiat dumneavoastră o astfel de solicitare.
  • Nu introduceți coduri nesolicitate. Nu introduceți coduri de verificare primite prin SMS, aplicații de mesagerie sau e-mail pe alte dispozitive ori platforme, dacă nu ați solicitat dumneavoastră asocierea contului.
  • Verificați autenticitatea mesajelor. Dacă primiți un mesaj suspect de la o persoană cunoscută, contactați-o printr-un alt canal (de exemplu, telefonic) pentru a confirma autenticitatea solicitării.
  • Fiți atenți la apelurile telefonice suspecte. Nu furnizați date personale, coduri de autentificare sau informații bancare persoanelor care se prezintă drept reprezentanți ai unor instituții. Băncile și autoritățile nu solicită niciodată astfel de date prin telefon. Închideți apelul și verificați situația apelând direct instituția, folosind numerele afișate pe site-urile oficiale.
  • Sesizați imediat orice activitate suspectă. Dacă ați fost victima unei fraude sau ați observat tentative de înșelăciune online ori telefonică, contactați imediat autoritățile competente și sesizați incidentul.
  • Activați autentificarea în doi pași. Această măsură adaugă un nivel suplimentar de protecție conturilor dumneavoastră, solicitând un cod de verificare sau o parolă suplimentară înainte de conectare.
  • Informați-vă și protejați-i și pe ceilalți. Fiți la curent cu cele mai recente metode folosite de infractorii cibernetici și discutați cu familia, în special cu persoanele vârstnice, despre riscurile din mediul online.

Prudența și informarea sunt cele mai eficiente metode de protecție!

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Justiție și Ordine Publică

Rețea de furt de curent descoperită la Călărași. Polițiștii au prins „electricianul” care alimenta ilegal mai mulți vecini din bloc

Published

on

politie

Joi, 24 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași, împreună cu jandarmii și specialiști ai unei societăți de distribuție a energiei electrice, au descins în mai multe blocuri din municipiu pentru a depista branșamente ilegale la rețeaua de curent. Potrivit surselor Călărași Press, verificările s-au concentrat la blocurile J19, J22 și J28, acolo unde un bărbat ar fi creat o adevărată rețea clandestină.

Polițiștii și echipele tehnice au constatat că în aceste imobile s-a intervenit neautorizat asupra instalațiilor electrice, fiind folosite improvizații periculoase pentru a ocoli contoarele și a se racorda direct la rețeaua publică. În urma verificărilor, au fost ridicați conductori electrici și alte materiale utilizate la alimentarea ilegală.

Potrivit informațiilor obținute, unul dintre locatari ar fi organizat o rețea prin care alimenta mai multe apartamente vecine, încasând bani pentru curentul „furat”. Polițiștii au întocmit cinci dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt de energie electrică și folosirea instalațiilor clandestine.

Reprezentanții IPJ Călărași au dispus deconectarea instalațiilor improvizate și transmit că astfel de acțiuni vor continua, atât în municipiu, cât și în alte localități din județ. Scopul este limitarea pierderilor și prevenirea riscurilor majore de incendiu sau electrocutare generate de aceste intervenții ilegale.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading