La zi
Călărășenii strălucesc la Memorialul „Henri Coandă”! Premii importante pentru Palatul Copiilor la Concursul Național de Modelism de la Pucioasa
Meteo și Mediu
Vortexul polar va lovi Europa cu cea mai grea iarnă din ultimii 40 de ani!
Europa se confruntă cu o amenințare climatică majoră: vortexul polar, acea masă uriașă de aer arctic rece care se rotește deasupra Polului Nord, își schimbă traiectoria și se îndreaptă spre continent. Evoluția atipică a acestui fenomen, observată încă din septembrie 2025, ar putea transforma iarna 2025-2026 într-una dintre cele mai geroase din ultimele patru decenii, cu paralele clare la iarna extremă din 1981-1982.
În mod normal, vortexul polar acționează ca un “scut” natural, menținând aerul rece captiv în regiunile arctice și permițând ierni mai blânde în emisfera nordică. Este o circulație atmosferică puternică, formată la altitudini de până la 30 de kilometri, care stabilizează curenții jet și împiedică invaziile de frig extrem spre sud. Însă anul acesta, lucrurile stau altfel. Formarea sa a fost mai slabă decât de obicei, iar o anomalie persistentă de presiune în stratosferă a perturbat structura sa, ducând la o slăbire progresivă. Această instabilitate favorizează “încălzirea stratosferică bruscă” – un fenomen rar, dar periculos, care slăbește și mai mult vortexul, permițând aerului polar să “scape” spre latitudinile medii.
Structura actuală a vortexului seamănă izbitor cu cea din sezonul 1981-1982, când o perturbare similară a provocat un val de frig istoric. Atunci, temperaturile au scăzut dramatic în Europa, cu valori sub -20°C în regiuni precum România, Germania sau Franța, însoțite de ninsori abundente și viscole care au paralizat transportul și infrastructura. Modelele meteorologice recente indică un scenariu asemănător pentru iarna ce vine, prezicând o iarnă extrem de rece, cu zăpadă copioasă și perioade prelungite de ger, în special în ianuarie și februarie.
Pentru România și Europa de Est, impactul ar putea fi devastator. Deja, în octombrie 2025, primele semne ale instabilității s-au manifestat prin valuri de frig timpurii, cu temperaturi cu 5-10 grade sub media sezonului. Iarna propriu-zisă ar putea aduce temperaturi de -15°C sau mai jos în zonele de câmpie, iar în munți chiar -25°C, însoțite de ninsori extinse și viscol. Schimbările climatice amplifică aceste fenomene: încălzirea rapidă a Arcticii erodează echilibrul termic al atmosferei, făcând vortexul mai imprevizibil și extremele de vreme mai frecvente.
Autoritățile și cetățenii sunt sfătuiți să se pregătească din timp: stocuri de energie, sisteme de încălzire funcționale, lanțuri pentru mașini și planuri de urgență pentru transport. Nimeni nu poate garanta un scenariu exact, dar deviațiile mici pot genera efecte majore. Rămâne de văzut dacă iarna 2025 va intra în istorie ca un nou capitol al extremelor climatice, dar un lucru e cert: Europa trebuie să fie vigilentă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fapt Divers
Scarlet Ibis – dansul stacojiu al tropicelor
Scarlet Ibis, cunoscut științific sub numele de Eudocimus ruber, este una dintre cele mai spectaculoase apariții din lumea aviară. Cu penajul său de un roșu intens, aproape incandescent, această pasăre tropicală pare desprinsă dintr-un vis pictural. Originară din regiunile neotropicale ale Americii de Sud – din Venezuela până în estul Braziliei – Scarlet Ibis trăiește în zone mlăștinoase, lagune costiere, estuare și mangrove, unde își construiește cuiburi în vegetația deasă, ferită de prădători.
Această specie de ibis este de talie medie, având o lungime de aproximativ 55–63 cm și o greutate de circa 1 kg. Masculii și femelele sunt aproape identici ca aspect, ceea ce face dificilă diferențierea lor vizuală. Culoarea stacojie a penajului nu este prezentă la naștere – puii sunt cenușii sau albi, iar nuanța roșie se dezvoltă treptat, odată cu maturizarea, datorită carotenoidelor din dieta lor, bazată în principal pe crustacee precum creveții.
Scarlet Ibis este o pasăre sociabilă, adesea văzută în stoluri mari, zburând în formație de V sau hrănindu-se în grupuri pe malurile nămoloase. Comportamentul său este elegant, iar mișcările – grațioase și precise. Este o specie prolifică, cu o durată de viață de până la 20 de ani în captivitate, și se adaptează cu ușurință la schimbările sezoniere, migrând între zonele umede în funcție de disponibilitatea hranei.
Pe lângă frumusețea sa vizuală, Scarlet Ibis are și o semnificație culturală profundă. Este una dintre cele două păsări naționale ale statului Trinidad și Tobago, simbolizând vitalitatea și splendoarea naturii tropicale. În Brazilia, numele său din limba Tupi–Guarani, „guará”, este folosit pentru a denumi mai multe localități de coastă.
Această pasăre nu este doar un miracol cromatic, ci și un exemplu de adaptare ecologică și echilibru natural. Prin prezența sa, Scarlet Ibis reamintește fragilitatea și frumusețea ecosistemelor tropicale, chemând la respect și protecție față de mediul înconjurător.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fapt Divers
Omul de paie al Katharinei Detzel: O poveste despre rezistență și umanitate
În anul 1910, într-un azil de boli mintale din Germania, unde pereții reci și tăcerea apăsătoare păreau să absoarbă orice urmă de speranță, o femeie pe nume Katharina Detzel a găsit o cale de a-și afirma existența. Izolată de lume, lipsită de contact uman și tratată ca o umbră fără valoare, Katharina a descoperit un refugiu în cel mai improbabil loc: în fânul aspru al saltelei sale. Din acest material umil, ea a creat cu răbdare și migală o figură de mărime naturală — un bărbat de paie care, în întunericul celulei sale, a devenit mai mult decât un simplu obiect. Pentru Katharina, această creație era o prezență, un companion tăcut și, poate, o dovadă că spiritul ei încă mai trăia, în ciuda încercărilor de a i-l zdrobi.
Personalul azilului, obișnuit să catalogheze orice abatere de la normă drept „nebunie”, a privit gestul ei ca pe un simptom al bolii. Dar actul Katharinei era mult mai mult decât o ciudățenie. Era o formă de supraviețuire psihologică, o expresie a unei nevoi fundamentale de conexiune și sens. Într-un loc conceput să dezumanizeze, unde pacienții erau reduși la numere și diagnostice, Katharina a găsit o cale de a-și reafirma demnitatea. Fiecare fir de paie modelat cu mâinile ei era un act de rezistență împotriva uitării, o declarație tăcută că ea încă exista, că încă simțea, că încă dorea să fie văzută.
Nu se cunosc multe detalii despre viața Katharinei înainte de internare. Arhivele azilelor din acea vreme rareori păstrau poveștile personale ale pacienților, mai ales ale celor considerați „pierduți”. Dar gestul ei spune o poveste universală. În singurătatea absolută, în absența oricărei forme de afecțiune sau recunoaștere, ea a creat ceva care să umple golul. Omul de paie nu era doar o figură; era un simbol al luptei ei de a rămâne întreagă, de a-și păstra identitatea într-un loc care părea să conspire împotriva propriei sale umanități.
Decenii mai târziu, fotografia Katharinei și a omului ei de paie a reapărut, scoasă la lumină din arhivele prăfuite ale istoriei. Imaginea, simplă, dar sfâșietoare, a devenit un simbol al rezistenței umane. Într-o lume care o abandonase, Katharina Detzel a găsit o cale de a vorbi, de a lăsa o urmă. Omul de paie nu era doar o creație artistică sau un act de disperare; era o mărturie despre puterea spiritului uman de a găsi sens chiar și în cele mai întunecate circumstanțe. Povestea ei ne amintește că, indiferent de cât de adâncă este izolarea sau suferința, dorința de a fi văzut, de a fi atins, de a fi amintit nu dispare niciodată.
Katharina Detzel nu a fost doar o pacientă uitată a unui azil. Prin omul ei de paie, ea a devenit o voce pentru toți cei care, în tăcere, luptă să-și păstreze umanitatea. Povestea ei ne îndeamnă să privim dincolo de etichete și să recunoaștem curajul ascuns în gesturile aparent neînsemnate. Într-un fel, omul de paie al Katharinei continuă să stea de veghe, amintindu-ne că, chiar și în cele mai inumane condiții, sufletul uman găsește o cale de a crea, de a iubi și de a rezista.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.







