Fapt Divers
Melcul uriaș african: gigantul moluscă ce cucerește lumea
Melcul uriaș african, cunoscut științific sub numele de Achatina fulica, Achatina achatina sau Archachatina marginata, este una dintre cele mai mari specii de melci terestri din lume, originară din Africa de Est și de Vest. Cu o cochilie impresionantă, care poate atinge 20-30 cm lungime, și un apetit vorace, această moluscă a devenit un subiect de interes atât pentru pasionații de animale exotice, cât și pentru ecologiști, din cauza naturii sale invazive. În acest articol, vei descoperi caracteristicile, comportamentul, impactul ecologic și riscurile asociate melcului uriaș african, împreună cu informații despre îngrijirea sa ca animal de companie.
Caracteristici generale ale melcului uriaș african
Melcul uriaș african se remarcă prin dimensiunile sale impresionante. Specia Achatina fulica, cea mai răspândită, are o cochilie conică, de culoare maro-roșiatică, cu spirale distincte și dungi gălbui, care poate măsura până la 20 cm lungime și 12 cm în diametru. Achatina achatina, cunoscută și ca „melcul tigru” sau „melcul uriaș din Ghana”, poate atinge chiar și 30 cm în cazuri rare, fiind considerată cea mai mare specie de melc terestru. Corpul moale al melcului este maroniu sau crem, acoperit cu un strat de mucus care facilitează deplasarea pe suprafețe aspre.
Acești melci sunt hermafrodiți, având atât organe reproductive masculine, cât și feminine, ceea ce le permite să se reproducă rapid. Un melc adult poate depune până la 1.200 de ouă pe an, fiecare „pui” de ouă conținând între 100 și 400 de ouă. Ouăle sunt mici, de formă ovală, și eclozează în câteva săptămâni, contribuind la capacitatea lor de a forma colonii mari într-un timp scurt.
Melcii uriași africani trăiesc în medie 5-7 ani, dar pot ajunge și la 10 ani în condiții optime. Sunt activi noaptea, petrecând ziua ascunși în sol sau în locuri umede pentru a evita deshidratarea. În perioadele de secetă sau temperaturi extreme, pot intra în estivare (un fel de „somn de vară”), sigilându-se în cochilie pentru a conserva apa.
Habitat și răspândire
Originar din zonele tropicale și subtropicale ale Africii de Est (Kenya, Tanzania, Mozambic) și de Vest (Ghana, Nigeria), melcul uriaș african preferă climatele calde și umede, cum ar fi pădurile tropicale, zonele agricole sau coastele. Cu toate acestea, datorită comerțului internațional și transportului accidental (de exemplu, prin containere cu mărfuri), specia s-a răspândit în numeroase regiuni din Asia (China, India, Thailanda), America Latină (Brazilia, Columbia, Venezuela), Caraibe și chiar în unele zone din Europa și Statele Unite.
Considerat una dintre cele mai invazive specii din lume, melcul uriaș african a fost inclus pe lista Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) datorită capacității sale de a coloniza rapid noi teritorii. În locuri precum Florida, Hawaii sau India, introducerea sa a avut efecte devastatoare asupra agriculturii și ecosistemelor locale.
Comportament și dietă
Melcul uriaș african este predominant erbivor, dar are un apetit extrem de variat, consumând peste 500 de tipuri de plante, de la frunze și fructe la alge, licheni și ciuperci. În tinerețe, preferă materia vegetală în descompunere, în timp ce adulții consumă plante vii, fructe moi (cum ar fi bananele) și chiar coji de ouă sau beton pentru a obține calciu necesar întăririi cochiliei. În cazuri rare, pot deveni omnivori, consumând resturi de alte moluște sau materie organică.
Acești melci se deplasează folosind un „picior” muscular și secretă mucus pentru a facilita mișcarea. Au două perechi de tentacule retractabile: cele superioare poartă ochii și sunt sensibile la atingere, iar cele inferioare detectează mirosurile. Deși sunt lenți, melcii uriași africani sunt surprinzător de rezistenți, putând supraviețui în condiții variate, inclusiv în climate mai reci, prin hibernare.
Impactul ecologic și riscurile pentru sănătate
Melcul uriaș african este considerat un dăunător major în multe regiuni datorită naturii sale invazive și apetitului vorace. În zonele agricole, poate distruge culturi precum arahidele, castraveții sau cacaoa, provocând pierderi economice semnificative. De exemplu, în Florida, între 1966 și 1975, o invazie a acestei specii a necesitat peste 1 milion de dolari pentru eradicare, iar o altă invazie în 2011 a costat 24 de milioane de dolari.
Pe lângă impactul asupra agriculturii, melcul uriaș african reprezintă un risc pentru sănătatea umană. Este cunoscut pentru capacitatea sa de a transporta paraziți, în special viermele pulmonar al șobolanului (Angiostrongylus cantonensis), care poate provoca meningită la oameni dacă aceștia consumă alimente contaminate (cum ar fi salata nespălată). Un studiu realizat de Universitatea din Lausanne a arătat că aproximativ două treimi din agenții patogeni purtați de acești melci pot infecta oamenii, ceea ce a dus la interzicerea lor ca animale de companie în țări precum Statele Unite.
Melcul uriaș african ca animal de companie
În ciuda riscurilor, melcul uriaș african a devenit un animal de companie popular în Europa, Asia și chiar în Moldova, datorită dimensiunilor sale impresionante și întreținerii relativ simple. Melcii crescuți în captivitate sunt considerați mai siguri decât cei sălbatici, deoarece riscul de paraziți este redus. Proprietarii apreciază comportamentul lor calm și lipsa nevoii de plimbări sau vizite frecvente la veterinar.
Îngrijirea în captivitate:
-
Terariu: Un spațiu umed, bine ventilat, cu un substrat de turbă sau fibre de cocos, menținut la 22-28°C.
-
Hrană: Frunze proaspete (salată, spanac), fructe (banane, mere) și surse de calciu (coji de ouă măcinate sau calciu pentru reptile).
-
Umiditate: Pulverizează apă zilnic pentru a menține umiditatea, dar evită excesul pentru a preveni mucegaiul.
-
Precauții: Spală-te pe mâini după manipulare și evită eliberarea melcilor în natură, deoarece pot deveni invazivi.
Cu toate acestea, experții avertizează că melcii sălbatici nu ar trebui adoptați, iar cei crescuți în captivitate trebuie achiziționați din surse de încredere pentru a minimiza riscurile de sănătate.
Datorită naturii lor invazive, multe țări au implementat programe de eradicare. În Florida, de exemplu, melcii au fost eradicați de două ori (în 1975 și 2021) prin folosirea momelilor cu metaldehidă și a câinilor antrenați pentru a detecta melcii. În alte regiuni, prădători naturali, cum ar fi crabul de cocos sau păsările, sunt folosiți pentru control biologic.
În același timp, melcii uriași africani nu sunt considerați o specie pe cale de dispariție în habitatul lor nativ, dar introducerea lor în alte ecosisteme a dus la dispariția altor specii de melci locali, ceea ce subliniază importanța prevenirii eliberării lor în sălbăticie.
Curiozități despre melcul uriaș african
-
Recorduri: Cel mai mare exemplar de Achatina achatina a avut o cochilie de 30 cm, fiind mai mare decât un pumn uman.
-
Invazie rapidă: Un singur melc poate crea o colonie de miliarde de indivizi în câțiva ani datorită reproducerii prolifice.
-
Transport accidental: Melcii au ajuns în multe părți ale lumii ascunși în containere sau ca „autostopiști” în comerțul cu cherestea.
-
Interdicții: În Statele Unite, deținerea lor ca animale de companie este ilegală fără permis special, din cauza riscurilor ecologice și de sănătate.
Melcul uriaș african este o creatură fascinantă, dar controversată. Cu dimensiunile sale impresionante și capacitatea de adaptare, a cucerit atât interesul pasionaților de animale exotice, cât și atenția ecologiștilor din cauza impactului său devastator ca specie invazivă. Deși poate fi un animal de companie interesant, riscurile pentru sănătate și mediu necesită o abordare responsabilă. Prin înțelegerea comportamentului și nevoilor sale, putem aprecia această moluscă unică, dar trebuie să fim conștienți de responsabilitatea de a preveni răspândirea sa necontrolată.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pe 25 mai 1979, cerul de deasupra orașului Chicago a fost martorul uneia dintre cele mai devastatoare catastrofe aviatice din istoria Statelor Unite. Zborul 191 al American Airlines, operat de un avion McDonnell Douglas DC-10, s-a prăbușit la doar câteva momente după decolarea de pe Aeroportul Internațional O’Hare. Tragedia a curmat viețile tuturor celor 271 de pasageri și membri ai echipajului de la bord, împreună cu două persoane aflate la sol, totalizând 273 de victime. Aceasta a fost, la acea vreme, cea mai gravă catastrofă aeriană din istoria SUA.
Zborul 191 era programat să zboare de la Chicago la Los Angeles. În timpul decolării, motorul stâng al avionului s-a desprins de aripă, provocând daune critice sistemelor hidraulice și electrice. Avionul a intrat într-o înclinare necontrolată și s-a prăbușit într-un câmp din apropiere, explodând la impact. Ancheta ulterioară a stabilit că accidentul a fost cauzat de o eroare de mentenanță: proceduri necorespunzătoare utilizate de American Airlines pentru demontarea și reinstalarea motorului au slăbit structura de susținere a acestuia.
Dezastrul a avut un impact profund asupra industriei aviatice, ducând la revizuirea procedurilor de mentenanță și la interzicerea temporară a zborurilor DC-10 în SUA. Tragedia zborului 191 rămâne un memento al importanței rigorii în mentenanța aeronavelor și al consecințelor fatale ale erorilor umane.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Abumarkubul, cunoscut și sub denumirea științifică Balaeniceps rex, este una dintre cele mai fascinante și neobișnuite păsări din lume. Supranumită „pasărea cioc de pantof” datorită ciocului său masiv, care seamănă cu un pantof, această specie trăiește în mlaștinile și zonele umede din estul Africii, în special în țări precum Sudanul de Sud, Uganda, Tanzania și Zambia.
Caracteristici fizice
Abumarkubul este o pasăre de talie mare, atingând o înălțime de 1,2-1,5 metri și o anvergură a aripilor de până la 2,5 metri. Cea mai distinctivă trăsătură este ciocul său lat, lung de aproximativ 20 cm, care îi conferă un aspect preistoric. Penele sunt de un cenușiu-albăstrui, iar picioarele lungi și subțiri sunt adaptate pentru a se deplasa prin stuf și ape puțin adânci. Ochii săi mari și galbeni par să ascundă o poveste nerostită, contribuind la aura sa enigmatică.
Habitat și comportament
Această pasăre preferă mlaștinile și zonele umede cu vegetație densă, unde vânează în principal pești, broaște și chiar pui de crocodil. Abumarkubul este o pasăre solitară, care își petrece mare parte din timp stând nemișcată, așteptând prada. Mișcările sale lente și deliberate, combinate cu ciocul său care produce un sunet asemănător unui ciocănit, o fac un vânător eficient.
Un aspect interesant este ritualul său de împerechere. Abumarkubul execută un dans ciudat, înclinându-și capul și ciocănind ciocurile între parteneri, ca parte a unui ceremonial de curte. Cuiburile lor sunt construite din stuf și sunt adesea plasate în zone izolate pentru a proteja ouăle de prădători.
Stare de conservare
Din păcate, abumarkubul este o specie vulnerabilă, conform Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN). Distrugerea habitatului, poluarea și braconajul reprezintă amenințări majore. Populația estimată este de doar 5.000-8.000 de indivizi, ceea ce face ca eforturile de conservare să fie esențiale pentru supraviețuirea acestei specii unice.
Curiozități
-
Ciocul abumarkubului este atât de puternic încât poate zdrobi oasele prăzii.
-
Deși pare o pasăre calmă, poate emite sunete surprinzător de puternice, asemănătoare unui mârâit.
-
În cultura locală, abumarkubul este uneori considerat un simbol al misterului și al puterii.
Abumarkubul rămâne una dintre cele mai enigmatice creaturi ale naturii, o adevărată fosilă vie care ne amintește de diversitatea incredibilă a vieții sălbatice. Protejarea habitatului său este crucială pentru a asigura că această pasăre extraordinară va continua să fascineze generațiile viitoare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pe 3 martie 1974, cerul de deasupra Franței a fost martorul uneia dintre cele mai grave catastrofe aviatice din istorie. Zborul 981 Turkish Airlines, operat de un avion McDonnell Douglas DC-10, s-a prăbușit într-o pădure din nord-estul Parisului, în apropiere de localitatea Ermenonville. Dezastrul a curmat viețile tuturor celor 346 de persoane aflate la bord, inclusiv pasageri și membri ai echipajului, marcând una dintre cele mai tragice pierderi din aviația civilă a vremii.
Zborul 981 decolase de pe aeroportul Orly din Paris, având ca destinație Londra. La doar câteva minute după decolare, avionul a suferit o decompresie explozivă cauzată de o defecțiune la ușa compartimentului de marfă. Aceasta s-a deschis în timpul zborului, provocând daune critice sistemelor hidraulice și de control ale aeronavei. Pilotul a pierdut rapid controlul, iar avionul s-a prăbușit în pădurea Ermenonville cu o viteză devastatoare.
Ancheta ulterioară a dezvăluit că problema era legată de un design defectuos al mecanismului de închidere a ușii de marfă, o eroare cunoscută anterior, dar insuficient abordată. Tragedia a dus la schimbări semnificative în reglementările aviatice, inclusiv îmbunătățiri ale designului aeronavelor și procedurilor de mentenanță.
Zborul 981 rămâne un simbol al necesității stringente de siguranță în aviație și o lecție dureroasă despre consecințele neglijenței în proiectarea și operarea aeronavelor.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Țăranii, obligați să raporteze la ANAF tot ce vând. Opoziția acuză Guvernul că „îngroapă gospodăria de familie”
Zilele Europene ale Patrimoniului, marcate la Călărași prin proiectul „Vizitator în orașul meu”
Deputatul PSD Ion Samoilă, inițiative pentru corectarea inechităților fiscale și susținerea categoriilor vulnerabile
O fetiță de 4 ani, acroșată de o mașină a Poliției Locale pe o stradă din cartierul Fantoma
VIDEO. Copiii se joacă lângă șine. Parcul Constructorilor, vandalizat și nesigur
