Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 9°C | Anul XI Nr. 534

La zi

Ceaiul de castravete amar – beneficii pentru sănătate

Published

on

Ceaiul de castravete amar, obținut din fructele plantei Momordica charantia, este o băutură tradițională utilizată în medicina ayurvedică și chineză, apreciată pentru gustul său intens amar și proprietățile terapeutice. Bogat în compuși bioactivi precum charantina, polipeptida-p și antioxidanți, acest ceai oferă multiple beneficii pentru sănătate, fiind un remediu natural eficient pentru diverse afecțiuni. Iată principalele avantaje ale consumului său:

  1. Reglarea glicemiei
    Ceaiul de castravete amar este recunoscut pentru capacitatea sa de a sprijini controlul nivelului de zahăr din sânge. Compuși precum charantina și polipeptida-p, supranumită „insulină vegetală”, imită efectele insulinei, îmbunătățind sensibilitatea la insulină și reducând absorbția glucozei. Studiile preliminare sugerează că poate fi un adjuvant valoros pentru persoanele cu diabet de tip 2, dar este esențială consultarea medicului pentru a evita interacțiunile cu medicamentele hipoglicemiante.
  2. Susținerea sănătății ficatului
  3. Datorită proprietăților sale hepatoprotectoare, ceaiul de castravete amar acționează ca un „pansament” pentru ficat. Antioxidanții, precum acidul galic și epicatechinele, protejează celulele hepatice împotriva stresului oxidativ și contribuie la detoxifierea ficatului, fiind benefic în afecțiuni hepatice sau în curele de detoxifiere.
  4. Îmbunătățirea digestiei
  5. Fibrele alimentare din castravetele amar ajută la reglarea tranzitului intestinal, combătând constipația și promovând o digestie sănătoasă. Ceaiul poate stimula secreția de enzime digestive, reducând disconfortul abdominal și susținând sănătatea intestinală. De asemenea, are proprietăți antiparazitare, fiind util în combaterea infecțiilor intestinale.
  6. Efect antioxidant și antiinflamator
  7. Bogat în vitamina C, vitamina A și compuși fenolici, ceaiul de castravete amar combate radicalii liberi, reducând riscul de boli cronice și încetinind procesul de îmbătrânire. Proprietățile antiinflamatoare pot ajuta în afecțiuni precum artrita sau alte tulburări inflamatorii, contribuind la reducerea inflamațiilor din organism.
  8. Sprijin pentru pierderea în greutate
  9. Cu un conținut caloric scăzut și proprietăți care reduc pofta de mâncare, ceaiul de castravete amar este un aliat în curele de slăbire. Stimulează metabolismul și arderea grăsimilor, datorită complexului de vitamine B, care optimizează funcțiile metabolice.
  10. Întărirea sistemului imunitar
  11. Vitamina C și zincul din compoziția ceaiului stimulează producția de celule albe, întărind imunitatea. Unele studii sugerează că fructele de Momordica charantia au proprietăți antivirale, inhibând replicarea virusurilor prin protejarea membranelor celulare.
  12. Sănătatea pielii și a vederii
  13. Vitamina A, derivată din beta-caroten, susține sănătatea vederii, prevenind degenerarea maculară și cataracta. De asemenea, efectul detoxifiant al ceaiului contribuie la un ten mai luminos, reducând petele pigmentare și ridurile.

Mod de preparare și consum
Pentru a beneficia de proprietățile ceaiului, se recomandă infuzarea a 1 linguriță de fructe uscate de castravete amar în 250 ml apă clocotită, timp de 10-15 minute. Se pot consuma 2-3 căni pe zi, preferabil înainte de mese, pentru a maximiza absorbția compușilor activi. Pentru a atenua gustul amar, ceaiul poate fi îndulcit cu miere sau stevia.

Contraindicații și precauții
Deși ceaiul de castravete amar este în general sigur, nu este recomandat femeilor însărcinate sau care alăptează, din cauza lipsei studiilor suficiente. Persoanele cu glicemie scăzută sau cele care iau medicamente hipoglicemiante trebuie să fie precaute, deoarece poate provoca hipoglicemie. De asemenea, poate cauza disconfort gastric la unele persoane, mai ales dacă este consumat în exces.

Concluzie
Ceaiul de castravete amar este un remediu natural valoros, cu beneficii demonstrate pentru controlul glicemiei, sănătatea ficatului, digestia și imunitatea. Cu toate acestea, consumul său trebuie abordat cu moderație și sub supravegherea unui medic, mai ales în cazul afecțiunilor cronice. Prin proprietățile sale unice, ceaiul de Momordica charantia rămâne o opțiune excelentă pentru cei care caută un stil de viață sănătos și echilibrat.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

Primăria Independența amintește proprietarilor despre obligativitatea asigurării locuințelor

Published

on

Primăria comunei Independența reamintește cetățenilor că, potrivit Legii nr. 260/2008, toate locuințele din România trebuie să fie asigurate obligatoriu împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor.

Anunțul vine în contextul intensificării fenomenelor meteo extreme din ultimii ani, care au provocat pagube majore în mai multe localități, inclusiv în județul Constanța.

Reprezentanții administrației locale atrag atenția că nerespectarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale. În plus, conform Hotărârii de Guvern nr. 663/2025, ajutoarele de urgență în caz de calamități vor fi acordate diferențiat, în funcție de existența poliței PAD. Proprietarii care nu au locuința asigurată nu vor putea primi compensații integrale.

Primăria recomandă tuturor locuitorilor să verifice valabilitatea polițelor existente și, dacă este cazul, să reînnoiască polița PAD cât mai curând. Aceasta asigură protecția financiară în caz de dezastre naturale și evitarea sancțiunilor legale.

Advertisement

O poliță PAD are un cost anual accesibil, de 20 sau 10 euro, în funcție de tipul locuinței, și oferă despăgubiri de până la 20.000 de euro în cazul producerii unor riscuri asigurate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Fapt Divers

Enigma pădurilor: Legenda lui Bigfoot

Published

on

În pădurile dese ale Americii de Nord, unde lumina soarelui abia pătrunde prin coronamentul copacilor seculari, se ascunde o legendă vie care a captivat imaginația a generații întregi: Bigfoot, cunoscut și sub numele de Sasquatch. Această creatură uriașă, descrisă ca un hominid acoperit cu blană groasă, înalt de peste doi metri și cântărind sute de kilograme, nu este doar un mit inventat la foc de tabără. Ea se bazează pe sute de mărturii oculare reale, urme de picioare uriașe descoperite în noroi și zăpadă, și chiar înregistrări audio cu urlete ciudate care răsună noaptea prin munți.

Povestea începe în anii 1800, când triburile native americane din Pacificul de Nord-Vest vorbeau deja despre “Sasquatch” – un spirit al pădurii, un uriaș blănos care trăia în armonie cu natura, dar care putea deveni agresiv dacă era deranjat. Aceste relatări indigene, transmise oral de secole, descriu o ființă inteligentă, capabilă să evite contactul uman, care lăsa în urmă urme de picioare de până la 43 de centimetri lungime, cu degete distincte și fără urme de gheare – un detaliu care sugerează o creatură bipedă, asemănătoare omului, dar mult mai primitivă.

Prima observație modernă documentată a avut loc în 1811, când exploratorul britanic David Thompson a descoperit urme uriașe în zăpada din Munții Stâncoși, în ceea ce este acum statul Idaho. Acestea măsurau 35 de centimetri și păreau să aparțină unui picior uman, dar de proporții imposibile. De atunci, rapoartele s-au înmulțit. În 1924, minerul Albert Ostman a susținut că a fost răpit de o familie de Bigfoot în British Columbia, Canada – o poveste detaliată, cu descrieri vii ale creaturilor care miroseau a animale sălbatice și comunicau prin sunete guturale.

Cel mai faimos incident rămâne cel din 1958, în Bluff Creek, California, unde muncitorul Jerry Crew a găsit urme masive în noroiul șantierului forestier. Aceste amprente, turnate în ipsos și fotografiate, au declanșat o adevărată isterie media. Ziarele au botezat creatura “Bigfoot”, iar mii de oameni au început să caute dovezi. În 1967, Roger Patterson și Bob Gimlin au filmat un clip de 59 de secunde în aceeași zonă: o femelă Bigfoot traversând un pârâu, privind direct în cameră, cu mișcări fluide și musculatură vizibilă sub blana maronie. Analizele moderne, inclusiv cele cu tehnologie digitală, arată că filmul nu a fost falsificat ușor – mersul creaturii respectă anatomia unui primat mare, cu un centru de greutate imposibil de reprodus de un om în costum la acea vreme.

Advertisement

De-a lungul deceniilor, organizații precum Bigfoot Field Researchers Organization (BFRO) au colectat peste 5.000 de rapoarte credibile din SUA și Canada. Martori din toate categoriile – polițiști, rangeri, vânători – descriu întâlniri similare: un miros puternic de mosc, crengi rupte la înălțime mare, pietre aruncate ca avertisment și urlete care seamănă cu un amestec între urlet de lup și strigăt uman. În 2008, un exemplar presupus de Bigfoot a fost prezentat presei în Georgia, dar s-a dovedit a fi un costum – un hoax care a întărit scepticismul, dar nu a șters miile de alte dovezi.

Știința rămâne divizată. Biologi precum Jeffrey Meldrum de la Universitatea de Stat Idaho analizează urmele și susțin că ar putea aparține unei specii necunoscute, poate un descendent al Gigantopithecus, un urangutan uriaș dispărut acum 100.000 de ani în Asia. ADN-ul din probe de păr colectate nu a dat rezultate conclusive – uneori uman, alteori de urs sau cerb. Totuși, lipsa unui corp sau schelet complet ridică întrebări: oare Bigfoot îngroapă morții, așa cum fac elefanții?

Astăzi, legenda trăiește în parcuri naționale precum Olympic sau Yosemite, unde turiști și cercetători continuă vânătoarea. Bigfoot nu este doar o creatură; este un simbol al misterului naturii sălbatice, al frontierelor neexplorate ale lumii noastre. Poate că într-o zi vom găsi dovada finală – un corp, un cuib, o fotografie clară. Până atunci, pădurile șoptesc: el este acolo, ascuns în umbre, păzind secretele străvechi ale pământului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Fapt Divers

Rachetă cu coada de rachetă: Acrobatul cerului african cu pene de vis

Published

on

Rachetă cu Coada de Rachetă (Coracias spatulatus), cunoscută și sub numele de Rachetă cu Coada Spatula, este o pasăre spectaculoasă din familia Coraciidae, înrudită îndeaproape cu alte specii de râchetă precum racheta europeană. Această specie este endemică în Africa subsahariană, fiind întâlnită în principal în regiuni deschise precum savane, păduri ușoare de miombo și zone riverane din țări ca Angola, Botswana, Republica Democrată Congo, Malawi, Mozambic, Namibia, Zambia și Tanzania. Preferă habitate cu copaci înalți izolați, unde poate vâna de pe un punct de observație ridicat.

Cu o lungime de aproximativ 35-40 cm (incluzând coada prelungită), pasărea adultă cântărește între 120 și 160 de grame. Penajul său este un amestec vibrant de culori: capul, gâtul și partea inferioară sunt de un albastru deschis, iar spatele și aripile prezintă nuanțe de verde-turcoaz și albastru intens. Cea mai distinctivă trăsătură este coada lungă și modificată, cu două pene centrale prelungite în formă de rachetă sau spatulă, de unde și numele științific “spatulatus”. Aceste pene exterioare sunt negre cu vârfuri albastre, creând un efect vizual dramatic în zbor. Ciocul este robust, negru, adaptat pentru capturarea prăzii, iar picioarele sunt galbene.

Comportamentul său este tipic pentru rachete: este o pasăre teritorială și acrobatică, executând zboruri spectaculoase cu rostogoliri și picaje pentru a atrage partenerul sau a apăra teritoriul în sezonul de împerechere (care variază regional, dar adesea coincide cu sezonul ploios, între septembrie și martie). Se hrănește predominant cu insecte mari – lăcuste, gândaci, termite – dar și cu șopârle, broaște și ocazional fructe. Vânează prin pândă de pe crengi înalte, lansându-se în picaj rapid asupra prăzii.

Reproducerea implică și cuiburile din în cavități naturale de copaci sau în găuri de ciocănitori abandonate, la înălțimi de 5-10 metri. Femela depune 2-4 ouă albe, pe care le clocește timp de 18-20 de zile, în timp ce masculul asigură hrana. Puii părăsesc cuibul după circa 25-30 de zile, dar rămân dependenți de părinți câteva săptămâni.

Advertisement

Deși nu este considerată amenințată global (statut IUCN: Least Concern), populațiile locale pot fi afectate de pierderea habitatului prin defrișări și agricultură intensivă. Totuși, adaptabilitatea sa la medii modificate o face rezilientă în multe zone protejate, precum parcurile naționale din Zambia sau Botswana.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading